Căutare

2026.05.09 Sfânta Liturghie pentru pace în Haiti prezidată de cardinalul secretar de stat, Pietro Parolin 2026.05.09 Sfânta Liturghie pentru pace în Haiti prezidată de cardinalul secretar de stat, Pietro Parolin  (@VATICAN MEDIA )

Parolin: Acolo unde este Cristos, domnește pacea

Cardinalul secretar de stat a prezidat sâmbătă, 9 mai a.c., o Sfântă Liturghie pentru pace în Haiti în capela ”Sforza” din Bazilica Santa Maria Maggiore. În cardul omiliei, el a îndemnat să nu rămânem indiferenți față de suferințele lumii: ”Dumnezeu ascultă strigătul tuturor victimelor nedreptății și lipsurilor”, inclusiv al celor care, în țara din Caraibe, ”aspiră la o viață fără violență”.

Edoardo Giribaldi – Cetatea Vaticanului

”Fie ca pacea să domnească pentru totdeauna în Haiti”. Aceasta este urarea care se ridică împotriva indiferenței față de suferințele poporului din Caraibe și ale multor altora din lume, victime ale războaielor și ale traficului de persoane: două răni care, adesea alimentate de interese personale și inumane, devastează comunități întregi. Cu aceste cuvinte, secretarul de stat al Sanctității Sale, cardinalul Pietro Parolin, a invocat încetarea violențelor din Haiti în timpul Sfintei Liturghii celebrate în după-amiaza zilei de sâmbătă, 9 mai a.c., în capela ”Sforza” din Bazilica Santa Maria Maggiore. La celebrarea euharistică a participat și premierul țării, Alix Didier Fils-Aimé, primit în audiență, în dimineața aceleași zile, de papa Leon al XIV-lea.

Criza din Haiti

Din 2021, Haiti se confruntă cu o criză fără precedent legată de violența bandelor criminale. În jur de 1,4 milioane de persoane au fost strămutate din cauza grupurilor armate care devastează țara de ani de zile. Potrivit Înaltului comisariat al Națiunilor Unite pentru drepturile omului, numai în 2025 peste 5.500 de persoane au fost ucise și mai mult de 2.600 rănite. Cifre care descriu o realitate evocată de cardinal și în omilia sa, rostită în limba franceză: este nevoie de o pace care ”nu este ca asemenea celeia pe care ne-o oferă lumea”, impusă prea des prin ”violență și înșelăciune”.

Primul dar al Celui Înviat

Reconcilierea invocată de cardinal este aceea dorită de Isus, cu care ”s-a prezentat în fața comunității ecleziale după Învierea sa”, orientând primii pași ai comunității credincioșilor. Acesta este, așadar, ”primul dar” al Celui Înviat și ”semnul prezenței sale”. A-l primi, a explicat Parolin, implică misiunea de a construi comuniunea. ”Acolo unde este Cristos, domnește pacea”. O reconciliere care, totuși, ”nu poate fi impusă”, ci propusă și primită în mod liber de fiecare.

Nevoia de pace a lumii

Pacea, așadar, nu coincide doar cu absența conflictelor, ci își are rădăcinile ”în primirea lui Cristos și în demnitatea omului”, adresându-se astfel și celor necredincioși. ”Observând situația internațională actuală”, a afirmat Parolin, ”putem cu toții recunoaște cât de mult are nevoie lumea noastră de prezența lui Dumnezeu și, în consecință, de darul păcii”.

Dumnezeu ascultă rugăciunile

În fața atâtor tragedii, cardinalul a dorit să ofere o asigurare: ”Dumnezeu ascultă strigătul tuturor victimelor nedreptății și lipsurilor care, în toate colțurile lumii, își înalță rugăciunile către El”. Așadar, aspirațiile celor care, în Haiti, doresc ”o conviețuire liberă de violență, unde să poată trăi ca frați și surori” nu rămân neascultate.

Angajamentul comunității internaționale

Timpul actual al Paștelui, a continuat secretarul de stat, ne invită să răspândim prezența lui Cristos, dând glas celor care suferă în tăcere și implicându-i pe toți cei pe care îi întâlnim pe drum, ”fără deosebire”, pentru ca ”lumea să creadă în Domnul care dăruiește pacea”. O misiune atât de amplă încât necesită angajamentul comunității internaționale în favoarea binelui comun, dincolo de ”frontiere, tradiții religioase și culturi”, printr-o ”colaborare interdisciplinară sistematică, care să reunească instituții, organizații științifice și lideri din diverse domenii”. Un angajament necesar deoarece, a adăugat Parolin, ”suntem cu toții frați responsabili unii față de alții”.

Respectarea legilor

Fiecare este, așadar, chemat să-și asume propriile responsabilități, angajându-se în restabilirea armoniei și acționând în favoarea dreptății ”cu respectarea legilor și a drepturilor omului”, urmărind ”binele suprem al națiunii prin reconstrucția instituțiilor și punerea în aplicare a tuturor mijloacelor care să garanteze cetățenilor o viață demnă”.

Pacea în viitor

Secretarul de stat a reamintit apoi cuvintele papei Leon al XIV-lea rostite în timpul vizitei la Maqam Echahid, Memorialul martirilor algerieni, în cadrul ultimei sale călătorii apostolice, potrivit cărora ”Dumnezeu dorește pacea pentru fiecare țară”, iar aceasta se poate realiza numai prin iertare. ”Adevărata luptă pentru eliberare va fi câștigată definitiv doar atunci când va fi cucerită pacea inimii”, a reiterat Parolin. ”Viitorul aparține bărbaților și femeilor de pace”.

Rugăciunea pentru cei care rămân în slujba celor slabi

Omilia s-a încheiat cu încredințarea la Preasfânta Fecioară Maria a tuturor celor care, în Haiti, ”își dedică tot ce au mai bun în slujba celor mai slabi”, acolo unde ”violența își arată fața cea mai urâtă”. Cardinalul a amintit, de asemenea, de episcopii, preoții și călugării care își continuă misiunea pastorală în țară, ”precum și de mulți bărbați și femei de bună voință care, în diversele lor responsabilități, au înțeles că a-l urma pe Cel Înviat înseamnă a lucra neîncetat pentru pace, uitându-se adesea pe sine”.

11 mai 2026, 10:35