Călătoria care revelează pontificatul

Andrea Tornielli 
21 aprilie 2026

Prima zi a vizitei lui Leon în Africa, la fel ca următoarele două zile, a fost caracterizată din punct de vedere mediatic de comentariile despre declarațiile președintelui Donald Trump. O polemică pe care chiar papa a vrut să o redimensioneze în fața riscului ca fiecare cuvânt al său din timpul călătoriei să fie interpretat în optica relațiilor dintre Sfântul Scaun și Casa Albă.

A trecut astfel în planul secund, și a fost aproape uitată, o frază deosebit de semnificativă pe care Succesorul lui Petru a rostit-o în dimineața de luni, 13 aprilie, în primul său salut adresat jurnaliștilor în avionul care tocmai decolase cu direcția Alger: vizita în Africa ”trebuia să fie prima călătorie a pontificatului”. ”Încă de anul trecut, în luna mai, am spus că prima călătorie aș vrea să o fac în Africa”. Imediat după ce a fost ales, așadar, Leon al XIV-lea și-a exprimat în fața colaboratorilor săi această dorință precisă, care nu a avut cum să se concretizeze din motive logistice, dar care spune multe despre modul în care primul papă născut în Statele Unite ale Americii își înțelege misiunea. Nu trebuie să uităm, într-adevăr, un aspect fundamental din biografia lui Robert Francis Prevost: faptul că el este un călugăr misionar, o trăsătură mai mult unică decât rară în istoria ultimelor secole ale papalității.

Leon a fost ani la rând misionar și paroh în Peru și apoi s-a întors acolo ca episcop, din voința papei Francisc. În lumina acestei vocații pot fi citite dorința primei călătorii în Africa și cele care se întâmplă în aceste zile, cu un papă care zâmbește și se simte în largul său în timp ce urmărește cântecele ritmate și dansurile tradiționale care însoțesc celebrările euharistice; în timp ce se dedică întâlnirii și îmbrățișării cu cei mai mici, în timp ce petrece multă vreme ca să dea mâna cu ceilalți și să salute; dar, mai ales, în timp ce vorbește de noutatea Evangheliei care se întâlnește cu popoare și culturi, devenind forță propulsoare de pace și de schimbare.

S-a văzut aceasta la Bamenda, în Camerun, unde episcopul Romei a ajuns ca să susțină edificarea păcii și a coexistenței într-un context marcat dramatic de războiul civil. Ori la Yaoundé, unde, adresându-se reprezentanților din domeniul universitar, a vorbit de importanța ”formării unor conștiințe libere și marcate de o sfântă neliniște” drept ”condiție pentru ca credința creștină să apară ca o propunere pe deplin umană, capabilă să transforme viața persoanelor și a societății, să declanșeze schimbări profetice în fața dramelor și a formelor de sărăcie din timpul nostru”.

Nu e o întâmplare că Leon al XIV-lea a indicat reluarea și aprofundarea exortației apostolice a papei Francisc ”Evangelii gaudium” ca program de lucru pentru următorul consistoriu. Acel document programatic al predecesorului, de la moartea căruia se împlinește un an, este sugerat din nou Bisericii pentru ca să devină evident în ce constă misiunea: kerygma, vestirea esențialului credinței, chipul unei Biserici care știe să fie aproape de cel care suferă împărtășind dramele omenirii, angajamentul privind transformarea societății într-un sens mai uman și mai drept. O Biserică, după cum citim în exortația ”Dilexi te”, care recunoaște iubirea față de cei săraci ca o parte esențială a vestirii creștine pentru că ”stabilirea contactului cu cine nu are putere și măreție este o modalitate fundamentală de întâlnire cu Stăpânul istoriei”.

Insistența asupra păcii, asupra revenirii la negocieri și respectării dreptului internațional – intervenții care au trezit reacțiile din ultimele zile – se înscriu în acest context. Ele ajută la a clarifica încă o dată natura slujirii Bisericii și, în particular, a Succesorului lui Petru, care nu acționează ca un politician, ci ca un păstor de suflete. Dar este inclusă în faptul de a fi păstor de suflete, departe de orice reducție spiritualistă și nerealistă, căutarea păcii, dreptății, dialogului, întâlnirii, edificarea unei societăți mai juste, proximitatea față de cel persecutat ori discriminat, apropierea față de victimele nevinovate ale războaielor și profeția celui care este îngrijorat de soarta omenirii în această ”oră dramatică a istoriei”.