Parolin: Războaiele preventive riscă să dea foc lumii
”Este cu adevărat îngrijorătoare slăbirea dreptului internațional: dreptatea este înlocuită cu forța”. Cardinalul Pietro Parolin, secretar de stat, vorbește pentru media de la Vatican despre războiul în desfășurare în Orientul Mijlociu și observă cu îngrijorare că ”este pe punctul să se afirme de o manieră periculoasă un multipolarism caracterizat de primatul puterii și al autoreferențialității”.
Eminență, cum înfruntați aceste ore dramatice?
Cu o mare durere, pentru că popoarele din Orientul Mijlociu, inclusiv deja fragilele comunități creștine, au precipitat din nou în oroarea războiului, care frânge de o manieră brutală vieți omenești, produce distrugere și târăște națiuni întregi în vârtejuri de violență cu un deznodământ incert. Duminica trecută, la Angelus, papa a vorbit de ”o tragedie de proporții enorme” și de riscul ”unei gropi ireparabile”. Sunt cuvinte mai mult decât grăitoare pentru a descrie momentul prin care trecem.
Ce credeți despre atacul american și israelian împotriva Iranului?
Consider că pacea și securitatea trebuie să fie cultivate și căutate prin posibilitățile oferite de diplomație, mai ales de cea practicată în organismele multilaterale, unde statele au posibilitatea de a rezolva conflictele într-un mod nesângeros și mai just. După al Doilea Război Mondial, care a provocat aproximativ 60 de milioane de morți, părinții fondatori, prin înființarea Organizației Națiunilor Unite, au vrut să cruțe fiilor ororile pe care ei înșiși le-au trăit. De aceea, în Carta ONU au ținut să dea indicații precise despre gestiunea conflictelor. Astăzi, aceste eforturi par să se fi zădărnicit. Nu doar atât, dar după cum a amintit papa la întâlnirea cu membrii Corpului Diplomatic de la începutul anului, ”o diplomație care promovează dialogul și caută consensul tuturor este pe punctul de a fi înlocuită cu o diplomație a forței, a indivizilor ori a grupurilor de aliați” și se crede că pacea poate fi dobândită ”prin intermediul armelor”. Când se vorbește de cauzele unui război, este complex a determina cine are dreptate și cine greșește. Este sigur, însă, că războiul va produce mereu victime și distrugere, precum și efecte devastatoare asupra civililor. De aceea, Sfântul Scaun preferă să aducă aminte necesitatea de a folosi toate instrumentele oferite de diplomație pentru a rezolva disputele dintre state. Istoria ne-a învățat deja că numai politica, însoțită de efortul negocierilor, și atenția la cântărirea intereselor, poate mări încrederea între popoare, promovează dezvoltarea și salvgardează pacea.
Justificarea pentru atac era aceea de a împiedica realizarea de noi rachete, altfel spus, un ”război preventiv”...
După cum arată Carta ONU, recursul la forță trebuie considerat drept ultima și cea mai gravă instanță, după ce toate instrumentele dialogului politic și diplomatic au fost folosite, după ce s-a evaluat cu atenție limitele necesității și proporționalității, pe baza unor certificări riguroase și a unor motivații întemeiate, dar întotdeauna în cadrul unei governance multilaterale. Dacă statelor le-ar fi recunoscut dreptul la ”războiul preventiv”, după criterii proprii și fără un cadru legal supranațional, lumea întreagă ar fi în pericolul de a ajunge în flăcări. Este cu adevărat îngrijorătoare slăbirea dreptului internațional: dreptatea a fost înlocuită cu forța, forța dreptului a fost înlocuită cu dreptul forței, din convingerea că pacea se poate naște numai după ce dușmanul a fost anihilat.
Ce pondere au manifestațiile masive de stradă din săptămânile trecute, sufocate în sânge în Iran. Pot fi uitate?
Cu siguranță, nu, și acestea au fost un motiv de profundă îngrijorare. Aspirațiile popoarelor trebuie luate în considerare și garantate în cadrul legal al unei societăți care asigură tuturor posibilitatea de a-și exprima liber și public propriile idei, iar acest lucru este valabil și pentru dragul popor iranian. În același timp, ne putem întreba dacă într-adevăr se crede că soluția poate să vină prin lansarea de rachete și bombe.
De ce dreptul internațional și diplomația cunosc astăzi acest punct de declin?
A dispărut conștiința că binele comun folosește cu adevărat tuturor, adică binele celuilalt este un bine și pentru mine, iar dreptatea, prosperitatea, securitatea se realizează în măsura în care toți pot să beneficieze de acestea. Acest principiu stă la baza înființării sistemului multilateral ori a unui proiect îndrăzneț, precum cel al Uniunii Europene. Această conștientizare s-a atenuat, făcând să crească apetitul pentru propriile interese.
Acest fapt are, apoi, o altă consecință: sistemul diplomației multilaterale în relațiile dintre state trece printr-o criză profundă, din cauza, printre altele, a neîncrederii pe care acestea din urmă o nutresc față de condiționările legale care limitează acțiunea lor. Această atitudine reprezintă cealaltă fațetă a voinței de putere: dorința de a acționa liber, de a impune celorlalți propria ordine, evitând dramaticul, dar nobilul efort al politicii, alcătuit din discuții, negocieri, avantaje pentru sine și concesii acordate celorlalți. Este pe punctul de a se afirma de o manieră periculoasă un multipolarism caracterizat de primatul puterii și al autoreferențialității. Din nefericire, sunt puse în discuție principii precum autodeterminarea popoarelor, suveranitatea teritorială, regulile care disciplinează războiul însuși (așa-numitul ”ius in bello”). Este pus în discuție și, gradual, chiar pus deoparte întregul aparat construit de dreptul internațional în domenii precum dezarmarea, cooperarea la dezvoltare, respectul drepturilor fundamentale, proprietatea intelectuală, schimburile și tranziturile comerciale. Dar mai presus de toate, pare să se fi pierdut conștientizarea despre cele ce scria Immanuel Kant în 1795: ”Încălcarea dreptului făcută într-un punct al pământului este resimțită în toate punctele”. Mai gravă chiar, prin anumite aspecte, este invocarea dreptului internațional în funcție de propria conveniență.
La ce vă referiți?
Mă refer la faptul că sunt cazuri în care comunitatea internațională se simte cuprinsă de indignare și se mobilizează și cazuri în care, în schimb, nu face aceasta ori o face de o manieră mult mai blândă, lăsând impresia că ar exista încălcări ale dreptului de sancționat și altele de tolerat, victime civile de deplorat și altele de considerat ca ”daune colaterale”. Nu există morți de categoria I-a și de categoria a II-a, nici persoane care au mai mult dreptul de a trăi decât altele doar pentru că s-au născut pe un continent în loc să se fi născut pe altul ori într-o anumită țară. Aș vrea să subliniez importanța dreptului umanitar internațional, în care respectul nu poate să depindă de circumstanțele și de interesele militare și strategice. Sfântul Scaun reiterează cu tărie condamnarea oricărei forme de implicare a civililor și a structurilor civile - precum locuințele, școlile, spitalele și locurile de cult - în operațiunile militare și cere să fie tutelat întotdeauna principiul inviolabilității demnității umane și al sacralității vieții.
Ce perspective pe termen scurt vedeți pentru această nouă criză?
Sper și mă rog ca apelul la responsabilitate pe care papa Leon al XIV-lea l-a făcut duminica trecută să fie receptat și să facă o breșă în inimile celor care iau decizii. Îmi exprim urarea să înceteze în curând zgomotul armelor și să fie o întoarcere la negocieri. Nu trebuie să fie golit sensul negocierilor: este fundamental a acorda timpul necesar pentru ca ele să ajungă la rezultate concrete, acționând cu răbdare și determinare. Mai departe, trebuie să luăm act că ordinea internațională s-a schimbat profund față de cea trasată în urmă cu optzeci de ani prin înființarea ONU. Fără nostalgii pentru trecut, e necesar a contrasta orice delegitimare a instituțiilor internaționale și a promova consolidarea normelor supranaționale care să ajute statele să soluționeze pașnic disputele, prin intermediul diplomației și al politicii.
Ce speranțe aveți în fața acestor realități?
Creștinii speră pentru că au încredere în Dumnezeu care s-a făcut om, care în Ghetsemani i-a impus lui Petru să-și pună sabia în teacă și care pe cruce a trăit în prima persoană oroarea violenței oarbe și nesăbuite. Ei au speranță și pentru că, în pofida războaielor, distrugerilor și incertitudinii, ca și a unei răspândite percepții de dezorientare, din atât de multe părți ale lumii continuă să se înalțe glasuri care invocă pacea și dreptatea. Popoarele noastre cer pacea! Acest apel ar trebui să zdruncine guvernanții și pe cei care activează în contextul relațiilor internaționale, făcându-i să-și multiplice eforturile pentru pace.
