Pasolini: Într-o lume a războaielor, fraternitatea nu este un ideal, ci o responsabilitate

Edoardo Giribaldi – Cetatea Vaticanului

De la artă la modele economice, diverse domenii au încercat să imagineze armonia universală între oameni, confruntându-se cu o realitate care, în zilele noastre, este marcată de diviziuni și conflicte care o fac să pară ”un ideal de atins”. Fraternitatea, pe de altă parte, este un dar și o responsabilitate ”serioasă și urgentă”, deoarece se bazează pe diversitate pentru a topi inimile și permite fiecărei persoane să facă pace cu acea parte din sine care ar vrea să o facă să creadă că este singură și autosuficientă. Acestea sunt câteva dintre ideile prezentate vineri dimineață, 13 martie a.c., la cea dea doua meditație din Postul Mare, de predicatorul Casei Pontificale, preotul Roberto Pasolini, în aula Paul al VI-lea, în prezența papei Leon al XIV-lea.

Fraternitatea, locul convertirii autentice

Călugărul capucin a dezvoltat cea a doua meditație cu tema ”Dacă cineva este în Cristos, este o creatură nouă. Convertirea la Evanghelie după sfântul Francisc”, concentrându-se pe fraternitate, definită ca ”harul și responsabilitatea comuniunii fraterne”: ”Fraternitatea nu este un accesoriu al vieții spirituale și nici un context favorabil în care să creștem mai ușor în har. Este locul în care se produce cu adevărat convertirea: cea mai serioasă încercare și, în același timp, semnul cel mai elocvent la ceea ce Evanghelia poate face în viața noastră”.

Exemplul primelor comunități franciscane

Pasolini a amintit despre viața primelor comunități franciscane, pe care Sărăcuțul din Assisi le-a dorit fără relații de putere sau de superioritate, asemenea primelor comunități creștine. Nu un loc ”unde te poți refugia pentru a trăi în pace”, ci un spațiu în care ești condus ”în adâncurile propriului tău suflet”, cu umbrele și grijile sale: ”Frații sunt un dar de la Domnul. Dar, tocmai din acest motiv, rolul lor nu este doar acela de a ne ajuta sau de a ne sprijini pe parcursul călătoriei: ei ne sunt încredințați pentru ca viețile noastre să se schimbe”.

”Cel care vine din același trup”

Reflectând asupra sensului etimologic al cuvântului frate, adelphós, literal ”cel care vine din același trup”, predicatorul Casei Pontificale a observat cum frații nu confirmă doar ”ceea ce suntem”, ci ne cheamă la transformare: ”În diversitatea lor, în limitele lor și uneori chiar în luptele lor, ei devin spațiul concret în care Dumnezeu lucrează umanitatea noastră, dizolvând rigiditățile noastre și învățându-ne să trăim cu o inimă mai adevărată și mai capabilă de iubire”.

Abel și Cain, o ”problemă de înțelegere”

Una dintre poveștile care descriu cel mai bine o astfel de rezistență este ”relația dureroasă” dintre Abel și Cain. Potrivit călugărului capucin, această ruptură provine dintr-o ”problemă de înțelegere”. În povestea din Geneză, primul frate oferă primul născut din turma sa – o ofrandă pe care Dumnezeu ”o privește cu bunăvoință” – în timp ce al doilea prezintă pur și simplu câteva roade ale pământului: ”Nu atât calitatea ofrandei face diferența, cât faptul că ceea ce este oferit reprezintă cu adevărat propria viață. De aceea Dumnezeu nu acceptă darul lui Cain: nu pentru a-l condamna, ci pentru a-l provoca. Acceptarea acelui gest ar însemna să-l lase cu convingerea că nu are nimic bun de oferit. Dumnezeu, pe de altă parte, pare să vrea să-l ajute să creadă că și viața lui poate deveni un dar”.

”Cine este Cain în interiorul nostru?”

Din acest episod, Pasolini ne invită să ne întrebăm ”cine este Cain în interiorul nostru”: adică, cât spațiu ocupă resentimentul, transformându-se în distanță și apoi în violență, în fiecare dintre inimile noastre. Acel resentiment care izvorăște din conștientizarea faptului că ”nu suntem singuri” și ”nu suntem totul”: ”Când nu reușim să ne împăcăm cu această realitate, prezența celorlalți poate deveni insuportabilă”.

Logica milostivirii față de cei care greșesc

Pentru sfântul Francisc, fraternitatea nu era o problemă de abordat, ci o oportunitate de a învăța logica milostivă a Evangheliei față de aproapele nostru care greșește. Această dinamică se regăsește și în scurta, dar puternica Scrisoare a sfântului Paul către Filemón: ”Când relațiile se destramă și comuniunea este afectată, Evanghelia nu sugerează apărarea drepturilor proprii, ci mai degrabă căutarea binelui suprem și întotdeauna posibil: acela care ne permite să recunoaștem în celălalt nu un adversar sau un datornic, ci un frate iubit de Domnul”.

A primi în ciuda rănilor, dezamăgirilor și aversiunilor

Această realitate poate părea îndepărtată de viața reală, dar devine tangibilă atunci când relațiile se bazează pe o ”legătură de libertate”. Nu pe simpatie sau afinitate, ci pe ”faptul că Dumnezeu ne-a ales și ne-a chemat să trăim împreună în Biserică ca frați și surori”: ”Paștele a început să lucreze în noi în momentul în care am descoperit că putem să-i primim pe ceilalți chiar și atunci când ne rănesc, când ne dezamăgesc, când se comportă ca niște adversari. Nu pentru că am devenit mai puternici sau mai virtuoși, ci pentru că ceva în noi a murit deja și ceva nou a început să trăiască”.

A nu se pierde orizontul

Intuiția Sărăcuțului din Assisi, a mai explicat predicatorul Casei Pontificale, este aceea de a vedea convertirea ca izvorând ”tocmai din ceea ce ne fac ceilalți, chiar și atunci când ne rănesc sau ne pun la încercare”: ”Acest lucru ne lărgește foarte mult perspectiva. În viața de zi cu zi, luptele fraternității pot fi grele. Distanțele dintre noi, cuvintele care rănesc, neînțelegerile care rămân nerezolvate pot deveni dureroase. Tocmai din acest motiv, nu trebuie să pierdem niciodată din vedere orizontul. Când pierdem perspectiva vieții veșnice, anumite lupte devin total inacceptabile”.

A primi fraternitatea ca dar și responsabilitate

Credința, a concluzionat Pasolini, nu separă, ci ne amintește că ”nimeni nu poate fi exclus din inimile noastre”. Prin învierea lui Isus, suntem eliberați nu de oboseala relațiilor, ci de suspiciunea că un astfel de efort este inutil. ”Din acest motiv, în aceste zile ale Postului Mare, în timp ce istoria lumii continuă să fie marcată de diviziuni, războaie și conflicte, noi, creștinii, nu ne putem limita la a vorbi despre fraternitate ca despre un ideal de atins. Suntem chemați să o primim ca pe un dar și, în același timp, să o asumăm ca pe o responsabilitate foarte serioasă și urgentă”.