Parolin: Într-o lume a neliniștii și războiului, sfântul Francisc oferă bucurie și fraternitate

Daniele Piccini – Cetatea Vaticanului

”Sobrietatea, bucuria lucrurilor mărunte, sentimentul de a fi frați cu toți și cu totul”. Este ”terapia eficientă” pe care sfântul Francisc din Assisi o oferă unei lumi caracterizate de ”dorința nestăvilită de a poseda, de lux, de risipă, de superfluu, de consumism”, locuită de o generație afectată de ”neliniște și tristețe” din cauza ”muncii precare”, a crizelor economice, a climei, a războaielor pe care toți le fac împotriva tuturor și a toate.  

Duminică dimineață, 15 martie a.c., prezidând Sfânta Liturghie în bazilica superioară din Assisi, cu ocazia expunerii extraordinare a rămășițelor pământești ale sfântului Francisc, pentru a marca cei 800 de ani de la moartea sa, cardinalul secretar de stat, Pietro Parolin, a explicat cu aceste cuvinte motivul fascinației pe care patronul Italiei o exercită în întreaga lume, la multe secole după moartea sa.

Un profil uman și spiritual

În omilia sa, cardinalul s-a inspirat dintr-un episod relatat în celebra carte ”Fioretti”. Într-o zi, călugărul Masseo da Marignano, unul dintre primii însoțitori ai lui Francisc, l-a întrebat de ce toată lumea ”îl urma”, ascultându-l și urmându-i învățăturile, deși nu deținea o ”mare învățătură” și nu era ”nobil”. Sărăcuțul i-a răspuns că ”ochii sfinți ai lui Dumnezeu” nu s-au oprit niciodată asupra unui om mai ”insuficient” și mai ”păcătos” decât el. Și totuși, a remarcat cardinalul Parolin, Francisc a reușit să atragă admirația a două genii incontestabile ale Evului Mediu, pictorul și arhitectul Giotto și poetul Dante.

Motivul acestei fascinații, a argumentat diplomatul Sfântului Scaun, rezidă în ”profilul său uman și spiritual”, așa cum a fost descris de primul său biograf, Tommaso da Celano. În primul rând, Francisc era ”de caracter blând, de fire calmă, amabil în vorbire, prudent în mustrare, foarte credincios în îndeplinirea sarcinilor încredințate, chibzuit în sfaturi, eficient în acțiune, amabil în tot. Cu mintea senină, sufletul blând, spiritul sobru, absorbit în contemplări, constant în rugăciune și plin de entuziasm în toate”, scrie autorul lucrării S. Francisci Assisensis vita et miracula”.

Fratele tuturor

Însă și alte aspecte ale personalității sale nu încetează să ne atragă ”atenția” după opt secole, a adăugat cardinalul: ”bucuria sa desăvârșită”, ”sărăcia sa extremă”, ”fraternitatea sa universală”. Sfântul din Assisi știa să accepte în mod ”umil, răbdător și bucuros” dificultățile vieții. Sărăcia sa nu era doar ”un mijloc ascetic de a tinde spre perfecțiune”, ci un mod de a ”fi cât mai asemănător cu Cristos”. În cele din urmă, se simțea ”fratele tuturor și al tuturor lucrurilor”: al oamenilor, al creației, al universului, chiar și al morții.

Francisc, a amintit cardinalul Parolin în încheierea omiliei sale, a scris ”Cântecul Creaturilor” într-o ”perioadă de criză, de întuneric, în interiorul și în afara lui”. O perioadă, a remarcat cardinalul, nu foarte diferită de a noastră, ”în care întunericul războiului pare să întunece lumina speranței”. Tocmai în acest moment istoric și existențial, urând ”pace și bine” întregii lumi, secretarul de stat al Sanctității Sale a îndemnat la rugăciune folosind cuvintele sfântului Francisc din Assisi: cerându-i ”lui Dumnezeu care nu ne părăsește” să lumineze ”întunericul inimii”, să ne dăruiască ”credință dreaptă, speranță sigură, caritate desăvârșită și umilință profundă”.