Ruffini și Felicolo: Anton Lucaci, preot îndrăgostit de Cristos și coleg amabil

”Un coleg erudit, mereu disponibil și amabil, îndrăgostit de Cristos” și ”un preot foarte dinamic și generos”. La Sfânta Liturghie de înmormântare a monseniorului Anton Lucaci, oficiată astăzi la Răchiteni (județul Iași), prefectul Departamentului pentru comunicare, Paolo Ruffini, și directorul ”Migrantes”, pr. Pierpaolo Felicolo, au transmis mesaje de condoleanțe care au fost citite la celebrarea euharistică, prezidată la Răchiteni de episcopul Iosif Păuleț.

Cetatea Vaticanului – Adrian Dancă 
30 martie 2026 – Vatican News
. Monseniorul Anton Lucaci, care a murit la Roma în 21 martie a.c., a fost înmormântat luni, 30 martie a.c., în satul său natal, Răchiteni, unde a văzut pentru prima dată lumina zilei și unde așteaptă învierea din morți și lumina fără de sfârșit.

Sfânta Liturghie de înmormântare a fost prezidată, începând cu ora locală 11.00, de episcopul diecezei de Iași, monseniorul Iosif Păuleț. Au concelebrat episcopul emerit al diecezei, monseniorul Petru Gherghel, episcopul auxiliar Petru Sescu, monseniorul Isidor Iacovici și numeroși preoți din satul natal și din întreaga dieceză moldavă. Frumoasa biserică parohială din Răchiteni, unde monseniorul Anton Lucaci a primit sacramentul botezului, s-a dovedit a fi neîncăpătoare.

Celebrarea liturgică și înmormântarea au fost transmise live de postul Radio ERCIS FM, în audio, și de televiziunea catolică Angelus TV.

Monseniorul Anton Lucaci a murit la Roma pe 21 martie a.c. la vârsta de aproape 84 de ani, din care două decenii le-a dăruit slujirii de comunicare la Redacția Română Radio Vatican.

Cu ocazia Sfintei Liturghii de înmormântare, episcopul Iosif Păuleț a primit mesaje de la diferite instituții la care și-a îndeplinit slujirea monseniorul Anton Lucaci. 

Vă oferim aici, în traducerea noastră de lucru, mesajul transmis în italiană de prefectul Departamentului pentru comunicare, Paolo Ruffini, alături de direcțiunea editorială Vatican News – Radio Vatican. Mesajul a fost citit la finalul Sfintei Liturghii de preotul Adrian Blăjuță, director al Oficiului pentru comunicații sociale al diecezei de Iași.

DICASTERIUM PRO COMMUNICATIONE 
DEPARTAMENTUL PENTRU COMUNICARE

Cetatea Vaticanului, 30 martie 2026 

În atenția Excelenței Sale Reverendissime, 
Monseniorul Iosif Păuleț, 
Episcop de Iași

Comunitatea de la Radio Vatican și de la media Sfântului Scaun este unită spiritual cu toți cei care participă astăzi la funeraliile monseniorului Anton Lucaci în țara sa natală.

Timp de peste douăzeci de ani, părintele Anton a condus Redacția Română a emițătorului pontifical cu un profesionalism și o pasiune ieșite din comun. Toți cei care au avut posibilitatea de a-l cunoaște și de a lucra împreună cu el îl amintesc ca pe un coleg întotdeauna disponibil și amabil, dar în același timp precis și exigent.

Om de studiu, el era înzestrat cu o vastă și o profundă cultură. Mai înainte de a fi chemat să-și îndeplinească slujirea la Radio Vatican, el a fost profesor în Iași-ul său și, după cum este bine cunoscut, l-a ajutat pe Ioan Paul al II-lea cu limba română la pregătirea călătoriei istorice în România din 1999.

Era un om erudit cu un stil uman și cordial. Îndrăgostit de Cristos, el a fost mai presus de toate un preot care și-a dedicat toată viața pentru a vesti Evanghelia. Așa îl amintim la Radio Vatican, unde ani la rând el a fost acasă.

Prefectul 
Paolo Ruffini
Directorul editorial
Andrea Tornielli 
Vice-directorii
Sergio Centofanti,
Alessandro Gisotti
Massimiliano Menichetti

*** 
Un alt mesaj a venit din partea preotului Pierpaolo Felicolo, director general al Fundației ”Migrantes”, din cadrul Conferinței Episcopale Italiene. Mesajul a fost primit la redacție prin amabilitatea coordonatorului național pentru pastorația românilor de rit latin din Italia, monseniorul Isidor Iacovici, care a citit mesajul la Sfânta Liturghie de la Răchiteni.

FUNDAȚIA ”MIGRANTES” 
CONFERINȚA EPISCOPALĂ ITALIANĂ

Roma, 26 martie 2026

Iubiți preoți, credincioși, rude și prieteni ai dragului nostru monsenior Anton Lucaci. L-am cunoscut personal pe părintele Anton cu mulți ani în urmă; era la începutul anilor ’90, iar eu lucram în cadrul biroului „Migrantes” al Diecezei de Roma. Mi-a fost semnalat un preot care celebra Sfânta Liturghie cu credincioșii români de rit latin; m-am dus să îi cunosc și, chiar la intrarea în biserică, mi-a ieșit înainte un preot foarte dinamic și activ, pe care nu-l mai întâlnisem până atunci în Roma. Era părintele Anton Lucaci.

Treptat, am avut ocazii să ne cunoaștem mai bine; am mers de multe ori mai întâi la Bazilica „Santa Maria in Campitelli”, apoi la Bazilica „San Vitale”, unde se întâlnea cu comunitatea română. Părintele Anton era mereu fericit să mă vadă, mă îmbrățișa și îmi strângea mâna cu acea forță și acel entuziasm care îl caracterizau. Cu timpul, am devenit prieteni și ne-am prețuit mult unul pe celălalt. Am mers de mai multe ori să-l vizitez și la Radio Vatican, unde a lucrat timp de aproximativ 20 de ani. Era entuziasmat de munca sa, pe care o desfășura cu multă pasiune și profesionalism. Dar era, de asemenea, nespus de bucuros să-i adune laolaltă pe românii care, în acei an grei, au ajuns pentru prima dată la Roma în număr foarte mare, iar de multe ori viața lor nu era deloc ușoară.

Părintele Anton s-a dăruit enorm, în primul rând pentru a-i reuni pe acești oameni, pentru a celebra Liturghia și Sacramentele, dar și în multe alte situații: ajutându-i să-și găsească de lucru, să caute o locuință demnă, să obțină documentele necesare și, la nevoie, chiar și prin ajutor financiar.

A făcut mult, a făcut cu adevărat enorm, și a făcut totul cu mare pasiune și cu o inimă mare. Era considerat de toți un tată, un frate, un prieten; a fost un punct de reper sigur pentru cei care își părăsiseră patria, familia și obiceiurile. Își dorea mult ca eu să cunosc aceste familii române și să le pot ajuta alături de el. Păstrez o amintire cu totul deosebită despre părintele Anton și astăzi doresc să dau mărturie despre aceasta în fața dumneavoastră, a tuturor.

Din păcate, nu pot fi prezent în România pentru înmormântare, dar am mers împreună cu părintele Isidor Iacovici, actualul coordonator național pentru pastorația românilor de rit latin din Italia, să ne luăm rămas bun de la el la Policlinica „Gemelli” din Roma. În timp ce ne rugam pentru el, mi-au revenit în minte atâtea amintiri și emoții; a fost cu adevărat un preot bun, simplu, profund, uman și de o mare credință. Așa doresc să mi-l amintesc.

Pe el, care a îmbrățișat pe atât de mulți și i-a susținut prin îmbrățișările sale, mi-l imaginez acum în îmbrățișarea Tatălui, care îl primește ca pe un prieten credincios. Îi sunt recunoscător părintelui Anton, iar Fundația „Migrantes” a Conferinței Episcopale Italiene, pe care o reprezint acum în calitate de Director General, îi este recunoscătoare pentru întreaga activitate desfășurată.

Amintindu-mi de părintele Anton, profit de ocazie pentru a vă saluta din inimă pe toți.

Directorul general ”Migrantes”, 
Mons. Pierpaolo Felicolo

30 martie 2026, 12:14