Anton Lucaci, preot exemplar și vestitor al Învierii lui Isus: Federico Lombardi la Radio Vatican

Cetatea Vaticanului – Adrian Dancă 
27 martie 2026 – Vatican News ”Sensul vieții unui preot cum a fost Anton Lucaci] a fost acela de a-l mărturisi pe Isus Cristos. Nu există un alt sens în viața unui preot cum a fost Anton decât acela de a-l vesti pe Isus ca viață a lumii și ca mântuire a noastră, ca izvor al vieții veșnice și temelie a speranței noastre”: a spus preotul Federico Lombardi (S.I.) la omilia Sfintei Liturghii celebrată joi, 26 martie a.c., în capela de la Radio Vatican pentru odihna veșnică a monseniorului Anton Lucaci. Cunoscutul prelat român a murit sâmbătă, 21 martie 2026, la Roma. Avea 84 de ani, din care peste 20 de ani i-a consacrat Redacției Române Radio Vatican.

Monseniorul Lucaci a celebrat Sfânta Liturghie până în ultima zi a vieții sale în capela Casei Internaționale a Clerului ”Paolo VI” din centrul istoric al Romei. Sfânta Liturghie de înmormântare, după cum informează site-ul Diecezei de Iași, va avea loc luni 30 martie, la ora 11.00, în biserica din Răchiteni (județul Iași).

La Sfânta Liturghie prezidată în capela de la Radio Vatican de preotul iezuit Federico Lombardi, fost director general Radio Vatican, au luat parte ambasadorul României pe lângă Sfântul Scaun, George Bologan, directorul Direcțiunii editoriale, Andrea Tornielli, și mai mulți preoți și colegi de la diferite redacții lingvistice.

Vă oferim aici, în traducerea noastră de lucru, omilia părintelui Lombardi din capela de la Radio Vatican.

«Preaiubiților, vă mulțumesc pentru faptul că m-ați invita să celebrez această Sfântă Liturghie. La intrare, am văzut imaginea lui Anton și mi-am spus: el avea cu 12 zile de viață mai puțin decât mine. Suntem exact de aceeași vârstă. El a venit să lucreze în această casă [Radio Vatican – n.n.] în 1991. Suntem, practic, de aceeași vârstă și în ceea ce privește slujirea la Radio Vatican și am parcurs împreună o bună bucată de drum din viața noastră, desfășurându-ne aici slujirea.

Cu Adrian [Dancă] , am vorbit despre Evanghelia pe care să o proclamăm la această celebrare și el mi-a spus de învierea lui Lazăr. Este evanghelia duminicii trecute, care ne însoțește în apropierea patimii și a Paștelui, care ne vorbește de moarte și de viață și care ne ajută să trăim tot mai intens când ne apropiem de moartea și de învierea lui Isus și, totodată, să punem viața și moartea lui Anton în viața și în moartea Domnului.

Citind această Evanghelie și gândindu-mă la această zi, m-am emoționat mult gândindu-mă la ce însemnătate a avut această Evanghelie în viața lui Anton, în viața acestui preot, a unui adevărat preot, care și-a dedicat viața slujirii Domnului, vestind Cuvântul său și împărțind sacramentele sale. Isus spune: ”Eu sunt învierea și viața, cine crede în mine chiar dacă moare va trăi. Oricine trăiește și crede în mine nu va muri în veci. Crezi tu aceasta?”. Anton este o persoană care și-a trăit viața pentru a vesti acest adevăr, pentru a-l mărturisi, pentru a-și exprima credința sa – ”Crezi tu aceasta?” – în aceste cuvinte ale lui Isus. Sensul vieții unui preot cum a fost Anton a fost acela de a-l mărturisi pe Isus Cristos și de a repeta credința în el drept cuvântul cel mai prețios, important și definitiv. Toată viața sa a primit sens din aceste cuvinte. Nu există un alt sens în viața unui preot cum a fost Anton decât acela de a-l vesti pe Isus ca viață a lumii și ca mântuire a noastră, ca izvor al vieții veșnice și temelie a speranței noastre.

Este potrivit să trăim această celebrare sub semnul acestor cuvinte pentru că sunt nu doar cele pe care liturgia ni le sugerează în mod providențial pentru această situație, dar sunt cele care au reprezentat întreaga viață a acestui preot pe care astăzi i-l încredințăm Domnului. ”Da, Doamne, eu cred că tu ești Cristos, Fiul lui Dumnezeu, cel care vine în lume”. El a făcut aceasta prin cuvinte, prin cuvintele omiliilor lui pe care a continuat să le facă pentru Radio până recent, a făcut-o prin apostolatul său și prin administrarea sacramentelor. Aceasta este viața lui: să ne spună încă o dată ”Eu sunt învierea și viața, cine crede în mine chiar dacă moare va trăi”. De aceea, noi i-l încredințăm Domnului: ”Doamne, îți încredințăm pe unul care în toată viața lui a făcut numai aceasta, căutând să ne spună și să spună tuturor persoanelor pe care le întâlnea aceste cuvinte ale tale ca sens al vieții și al speranței. Ia-l cu tine în viața veșnică pe care tu o făgăduiești nu doar pentru sufletul său, dar pentru întreaga sa persoană care a fost atât de dedicată ție de o manieră completă și pe care tu vrei să o mântuiești de o manieră completă”.

Cred că imaginea și amintirea pe care la avem cu toții despre Anton este cu adevărat aceea a unui preot. Nu avea alte identități. Acesta era el. Ca pe un preot noi îl încredințăm Domnului la Sfânta Liturghie pe care el a celebrat-o întotdeauna. El a avut darul și îndatorirea de a celebra Euharistia pentru a-l face prezent în mijlocul nostru pe Isus care ne spune: ”Eu sunt învierea și viața”, care își dă viața pentru noi, dar o primește de la Tatăl într-un mod nou, deplin și definitiv.

Gândindu-ne la Anton, aici în această casă, eu nu reușesc să nu-mi aduc aminte de faptul că era un om care mergea repede. Nu știu dacă vă amintiți, pe coridorul de la etajul 1, când îl întâlneați pe Anton: mergea mereu în grabă. Era întotdeauna primitor, te întâlnea mereu cu un zâmbet, dar graba nu însemna faptul că nu era primitor, ci faptul că pentru misiunea sa el nu avea timp de irosit. Acest fapt mi se pare că este un frumos mesaj: după cum credința în Isus înviat era centrul slujirii sale, tot la fel era angajamentul vieții lui, fără altele de făcut decât să meargă și să-l slujească pe Domnul prin îndatoririle pe care le avea, fie în ceea ce privește munca, fie pentru slujirea preoțească în diferitele forme în care o trăia: cu tinerii, cu românii și așa mai departe. Un om dedicat de o manieră completă: nu exista altă activitate ori vreun alt lucru de făcut în viața lui decât să meargă ca să-i slujească Domnului.

Noi îi mulțumim Domnului pentru faptul că l-am avut coleg de muncă și exemplu pentru noi, dar și ca învățător al nostru în cele spirituale, cu devoțiunea prin care celebra, cu pasiunea prin care vorbea ca să vestească misterul Domnului. Continuăm să-l simțim prezent împreună cu noi, căci el continuă să meargă împreună cu noi fără să piardă timpul ca să spună: ”Eu sunt învierea și viața, cine crede în mine chiar dacă moare va trăi”.

Să-i cerem Domnului harul unei credințe vii și intense cum a avut Anton, pe care el a mărturisit-o și a contribuit să ne-o vestească, să o facă să crească în noi. Continuăm celebrarea cu încrederea deplină că el, care a trăit cu adevărat celebrarea euharistică, este prezent împreună cu noi și cu Domnul chiar și în acest moment».

*** 

Redacția Română Radio Vatican, împreună cu toți ascultătorii care i-au auzit vocea decenii la rând și cu rudele îndoliate, înalță rugăciuni la bunul Dumnezeu ca să ierte de orice păcat sufletul vrednicului său slujitor și să-l primească în odihna luminoasă a împărăției sale!