Anton Lucaci, un suflet nobil și un fiu care și-a onorat patria: George Bologan

Cetatea Vaticanului – Adrian Dancă 
28 martie 2026 – Vatican News. La finalul Sfintei Liturghii din capela Radio Vatican pentru pomenirea monseniorului Anton Lucaci, prezidată în 26 martie a.c. de părintele Federico Lombardi, fost director general Radio Vatican, ambasadorul României pe lângă Sfântul Scaun și-a exprimat recunoștința, la nivel personal, dar și în calitatea sa de reprezentant al României, față de ereditatea umană și spirituală transmisă în decursul anilor de regretatul monsenior Anton Lucaci.

Demn de mențiune este faptul că în ziua trecerii la Domnul a monseniorului Anton Lucaci, ambasadorul George Bologan a transmis pe platforma de socializare X următorul mesaj: ”Azi, 21 martie, am pierdut un prieten ales. Monseniorul Anton Lucaci, un suflet nobil, un slujitor al lui Dumnezeu și un român vrednic. Timp de 20 de ani, el a fost redactorul șef al Programului în limba română de la Radio Vatican și responsabilul pentru românii catolici latini din diaspora”.

După omilia părintelui Federico Lombardi, prezentată la Sfânta Liturghie din capela Radio Vatican, vă oferim aici în transcrierea și în traducerea noastră de lucru scurtul și emoționantul discurs al ambasadorului George Bologan, prezentat în italiană la finalul celebrării euharistice.

«Vreau să subliniez că nu sunt aici pentru a îndeplini o obligație instituțională, ci ca să exprim sentimentul de gratitudine pentru un preot coerent cu vocația sa și pentru un fiu care a știut să-și onoreze patria și valorile pe care le-a primit în familie. Am venit, așadar, pentru a îndeplini o datorie morală.

Cine a fost monseniorul Lucaci? Avem două descrieri foarte scurte, una din Prima Lectură [cf. Rm 8,8-11]: el avea spiritul lui Cristos. A doua, puțin mai laică: un adevărat domn, din ale timpuri, cu stil, atent la detalii, de la care puteai să înveți și care te stimula prin cunoștințele sale generale, prin cultura sa, prin interesul său pentru ceea ce se întâmpla în lume.

Personal, îi sunt recunoscător pentru că ne-am întâlnit în viață. A fost mereu un om plin de Spirit, mai ales cu seminariștii. Cu unii dintre colegii mei, cu care am fost în același an și veneam să-l vizităm, am vorbit în aceste zile și ne-am amintit de marea sa omenie. De aceea am spus că a fost un preot coerent cu vocația sa. A știut să investească în tineri, să semene, iar astăzi acele roade se văd în Biserică, se văd într-o lume destrămată de mândrie și invidie, unde ne lipsesc oameni ca el.

A fost un prieten și nu există o definiție mai frumoasă a prieteniei decât în cartea Ecleziasticului (cf. ​​Ben Sirah 6,14): ”Cine găsește un prieten, a găsit o comoară”.

Atunci cineva când moare, obișnuim să-l vorbim de bine și să ne amintim de momentele cele mai frumoase, dar nu trebuie să uităm niciodată ceea ce ne-a lăsat și, așa cum am mai spus, ceea ce a semănat. Și, dacă l-am stimat cu adevărat, să facem ceea ce ne-a învățat, să-i urmăm exemplul, să nu-l lăsăm să moară a doua oară.

Ce este omul, în cele din urmă? Aceasta este întrebarea pe care ne-o punem cu toții în aceste momente. Este întocmai ceea ce a făcut el: unul chemat să semene binele, omenia. În cele din urmă, ce este omul? Este unul care vine pe lume fără ca cineva să-l întrebe dacă vrea și pleacă din această lume fără ca cineva să-l întrebe dacă vrea să mai stea o secundă, iar acea secundă valorează cât o veșnicie. Acesta este omul. Aceasta ne-a învățat monseniorul Lucaci: să stăm pe portativul vieții între Do minor și Do major, să avem un ritm în viață, iar ritmul vieții înseamnă să trăim creștinește sărbătorile, timpul și prieteniile pentru ca fiecare dintre noi să ne împlinim vocația.

Plângem acum așa cum a făcut Isus când a aflat că a murit prietenul său Lazăr. Nu există alte momente în viața sa pământească în care Domnul plânge, în afară de Ghetsemani, și reafirmă din nou valoarea prieteniei. Plângem atunci când pierdem un prieten, pentru că viața devine mai săracă și nu mai avem o ușă la care să batem.

Când am venit la Roma ca ambasador pe lângă Sfântul Scaun, monseniorul Lucaci a fost printre primii trei care au venit să mă felicite și să-și exprime bucuria. Acum am să vă fac o mărturisire personală. Țineam legătura cu Sfinția Sa chiar dacă am avut alte atribuții și misiuni, iar în momentul reîntâlnirii în Cetatea Eternă mi-a mărturisit mie, dar și altora: ”M-am rugat pentru acest lucru și sunt mulțumit, sunt cu adevărat fericit”. Se putea vedea entuziasmul lui curat din gesturi, din zâmbet, pe fața lui: un chip sincer, în comparație cu multe fețe care poartă masca oportunismului și ipocriziei în jurul nostru. Acesta era monseniorul Lucaci.

Și prețuiesc ceea ce el a împărtășit cu mine. În aceste zile, am recitit mesajele SMS de pe telefon, pe care le schimbam în timpul sărbătorilor, chiar dacă eram ambasador în Italia, în Spania ori la București. Mesajele erau în latină, iar el era întotdeauna primul care făcea asta. Voi păstra aceste mesaje.

Închei exprimându-mi gratitudinea pentru tot ceea ce a făcut, o recunoștință de la un nivel personal, pentru că m-a îmbogățit și pe mine, dar și în calitatea mea de reprezentant al României exprim recunoștința noastră pentru ceea ce a făcut pentru comunitățile românești de rit latin, la Roma și nu numai, în calitate de prim coordonator.

Aș dori să-i mulțumesc în timp ce se întoarce în țara în care a văzut pentru prima dată lumina acestei lumi și să-i mulțumesc pentru ceea ce a făcut, dar în mod special pentru că a semănat și a hrănit speranța în mijlocul poporului său.

Dumnezeu să-l odihnească acolo unde nu este durere, nici tristețe, împreună cu sfinții și drepții săi!».

*** 
Sfânta Liturghie de înmormântare a monseniorului Anton Lucaci, după cum a anunțat Dieceza romano-catolică de Iași, va avea loc luni, 30 martie a.c., în biserica din Răchiteni, județul Iași, la ora 10.30