Notă despre ”Viața din belșug”, scrisoarea papei Leon XIV despre sport
Vatican News – 7 februarie 2026. Vă oferim aici, în traducerea noastră de lucru, Nota Departamentului pentru cultură și educație referitoare la scrisoarea papei Leon XIV despre valoarea sportului.
În importanta scrisoare publicată vineri, 6 februarie a.c., cu ocazia deschierii Jocurilor Olimpice de Iarnă, ”Viața din belșug”, papa Leon al XIV-lea elogiază valoarea sportului ca realitate culturală ce îmbogățește viața sportivilor și a spectatorilor și contribuie la bunăstarea societății. Începând cu o reflecție asupra semnificației mișcării olimpice, el subliniază rolul sportului în promovarea păcii, așa cum este exprimat în angajamentul Cartei Olimpice de a încuraja o mai mare înțelegere și prietenie între popoare, pentru a construi ”o lume mai bună și mai pașnică”. În special, sunt încurajate ”toate națiunile să redescopere și să respecte acest instrument al speranței care este Armistițiul Olimpic, simbol și promisiune a unei lumi reconciliate”.
Papa Leon al XIV-lea evidențiază apoi semnificația sportului pentru dezvoltarea umană, rolul său privilegiat de a contribui la plenitudinea și abundența vieții. Sportul poate fi văzut ca o ”școală a vieții” care învață valori și servește adesea ca metaforă pentru existență. Conceptul de sport ca ”școală a vieții” sugerează că activitatea atletică nu este doar o activitate fizică, ci o profundă călătorie educațională și spirituală care modelează persoana umană în întregime. În acest context, sportul servește drept laborator pentru dezvoltarea virtuților, a abilităților sociale și a maturității emoționale care se extind mult dincolo de terenul de joc. Sportul este descris ca o cale către etică și excelență (aretē), în care participanții învață să tindă către cele mai înalte niveluri de performanță, menținând autocontrolul: îmbină pasiunea și disciplina. Prin practica regulată, sportivii cultivă antrenamentul, perseverența și loialitatea, recunoscând că adevăratul succes este rodul unei călătorii lungi și răbdătoare, mai degrabă decât un rezultat imediat.
Sportul insuflă o anumită maturitate sportivilor, care învață să gestioneze victoria și înfrângerea. În mod ideal, aceștia învață să câștige fără aroganță sau umilind adversarul, recunoscând valoarea angajamentului comun; și să piardă fără să se simtă învinși ca persoane, tratând eșecul ca pe o lecție de adevăr și umilință și acceptând fragilitatea umană cu speranță. Sportul acționează ca un puternic facilitator al relațiilor sociale, învățându-i pe oameni cum să treacă de la egocentrism la solidaritate fraternă. Sportul învață importanța muncii în echipă și a sentimentului de unitate în urmărirea unui obiectiv comun. Sporturile de echipă transmit lecții despre aprecierea diversității punctelor forte ale fiecăruia și despre tolerarea slăbiciunilor. La un nivel mai global, sportul, un fel de limbaj universal, poate crea o oportunitate privilegiată de a reuni oameni de culturi, religii și etnii diferite într-o activitate comună care evidențiază unitatea esențială a familiei umane.
Sfântul Părinte subliniază, de asemenea, că sportul are multe de învățat și pentru suporteri, dar și pentru spectatori. Într-adevăr, sportul se numără printre cele mai răspândite și urmărite manifestări culturale din lumea contemporană. Poate promova un sentiment de apartenență și identitate care aduce bucurie, și uneori chiar durere, celor care urmăresc propria echipă. Acest lucru devine problematic atunci când se transformă într-o formă de fanatism ce duce la polarizare și chiar la conflict și violență. ”Este deosebit de îngrijorător atunci când susținerea [sportivilor] este legată de alte forme de discriminare politică, socială și religioasă și este folosită indirect pentru a exprima forme mai profunde de resentiment și ură”. Când fanatismul devine dominant, sentimentul de fraternitate se pierde.
Sportul a fost întotdeauna legat de educație, iar papa Leon al XIV-lea subliniază în mod special această realitate. Urmând tradiția umanistă, sportul este considerat esențial deoarece educă întreaga persoană, duh, suflet și trup împreună (cf.1 Tesaloniceni 5,23). Restabilește armonia dintre bunăstarea fizică și echilibrul interior, prevenind ”fragmentarea” persoanei. Atunci când este practicat corect, sportul devine o formă de ascetism, unde efortul de antrenament servește ca o practică ce formează viața interioară. Sfântul Părinte remarcă, de asemenea, că valoarea sportului trebuie apărată și identifică anumite dinamici care ar putea submina capacitatea sa de a contribui la belșugul vieții. El avertizează că valoarea intrinsecă și frumusețea sportului se pierd atunci când acesta este redus la un ”simplu spectacol sau produs”.
Când predomină ”dictatura performanței” sau căutarea excesivă a banilor și profitului, armonia sportului este frântă. În aceste cazuri, sportivii riscă să fie tratați ca ”marfă”, iar bucuria jocului – care este inima puterii sale formative – este diminuată, ducând în cele din urmă la dezamăgire în rândul publicului. Una dintre noutățile scrisorii este reafirmarea importanței pastorației sportive ca un adevărat ”spațiu de discernământ și însoțire”. Sfântul Părinte recomandă Conferințelor Episcopale să înființeze Comisii dedicate sportului, consolidând astfel rețeaua care dezvoltă și coordonează pastorația sportivă. Sportul, ca școală a vieții, ne învață că ”belșugul nu vine din câștigarea cu orice preț”, ci din bucuria de a merge împreună, de a-i respecta pe ceilalți și de a împărtăși drumul.
