Căutare

2026.01.09 Întâlnirea papei Leon al XIV-lea cu Corpul Diplomatic acreditat pe lângă Sfântul Scaun. 2026.01.09 Întâlnirea papei Leon al XIV-lea cu Corpul Diplomatic acreditat pe lângă Sfântul Scaun.   (@Vatican Media)

Sfântul Scaun a stabilit relații diplomatice cu 184 de state

Sfântul Scaun întreține relații diplomatice cu 184 de state. Primele relații diplomatice cu România datează din 1920. După întreruperea unilaterală din partea Bucureștiului în 1950, acestea au fost reluate în 1990. În ultimele trei decenii, România a avut șapte ambasadori la Vatican, pe când Sfântul Scaun a avut la București șase reprezentanți diplomatici cu rang de nunțiu apostolic. În 1999 și în 2019, sfântul Ioan Paul al II-lea, respectiv papa Francisc au pășit pe pământ românesc.

09 ianuarie 2026 – Vatican News 

Potrivit unei informări transmise presei vineri, 9 ianuarie a.c., Sfântul Scaun a stabilit relații diplomatice până în prezent cu 184 de state, la care se adaugă Uniunea Europeană (UE) și Ordinul Suveran Militar de Malta (OSMM). Cancelariile de ambasadă acreditate pe lângă Sfântul Scaun cu sediul la Roma, inclusiv UE și OSMM, sunt actualmente 93. Totodată, au sediul la Roma oficiile acreditate pe lângă Sfântul Scaun ale Ligii Statelor Arabe, Organizației Internaționale pentru Migrații și Înaltului Comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugiați.

În ceea ce privește acordurile bilaterale semnate în 2025, informarea amintește că în data de 31 iulie, a fost semnat un acord între Sfântul Scaun și Republica Italiană pentru un sistem agrovoltaic în Santa Maria di Galeria. La 29 septembrie, a fost semnat un acord între Sfântul Scaun și Landul Berlin privind Institutul de Teologie Catolică de la Universitatea Humboldt din Berlin. În cele din urmă, la 3 noiembrie, a intrat în vigoare schimbul de scrisori între Republica Italiană și Sfântul Scaun, realizat la Roma la 12 noiembrie 2024 și în Cetatea Vaticanului la 23 decembrie 2024, constituind un acord de modificare privind asistența spirituală a Forțelor armate, încheiat la Roma și în Cetatea Vaticanului la 13 februarie 2018.

Relațiile diplomatice cu România

Raporturile oficiale cu România au început în anul 1920. Primul diplomat român acreditat la Vatican a fost Dimitrie C. Penescu, care și-a prezentat scrisorile de acreditare în fața papei Pius al XI-lea. Întrerupte unilateral de regimul comunist în 1950, raporturile diplomatice au fost restabilite în 1990. Actualmente Ambasada României pe lângă Sfântul Scaun este condusă de ambasadorul George Gabriel Bologan.

Din 1990, România a avut șapte ambasadori la Sfântul Scaun: Gheorghe Pancrațiu Iuliu Gheorghiu, Teodor Baconsky, Mihail Dobre, Marius Lazurcă, Bogdan Tătaru-Cazaban și Liviu-Petru Zăpîrțan, iar în prezent George Gabriel Bologan.

La rândul său, Sfântul Scaun a avut în această ultimă perioadă șase ambasadori în România cu rangul de nunțiu apostolic: arhiepiscopii (titulari) John Bukovsky, Janusz Bolonek, Jean-Claude Périsset, Francisco-Javier Lozano, Miguel Maury Buendía și, din 23 februarie 2024, pe actualul nunțiu în România și R. Moldova, mons. Giampiero Gloder.

Din anul 1998, în România s-a revenit la vechea tradiție prin care nunțiul apostolic la București este decanul Corpului Diplomatic.

În anul 1999, Sfântul Ioan Paul al II-lea a fost primul Suveran Pontif care a vizitat o țară majoritar ortodoxă, vizita apostolică având loc între 7-9 mai, cu motto-ul ”Ca toți să fie una!”. După 20 de ani, între 31 mai – 2 iunie 2019, papa Francisc a fost al doilea Suveran Pontif care a pășit pe pământ românesc, sub genericul ”Să mergem împreună!”.

09 ianuarie 2026, 14:04