Parolin, la Bruxelles: Pacea vine din recunoașterea celorlalți

Vatican News

”Vă transmit salutul cordial și apropierea spirituală a Sanctității Sale Papa Leon, care, cu această ocazie, a dorit să exprime într-un mod special comuniunea sa cu această Biserică și cu această țară numindu-mă legat pontifical”, cu aceste cuvinte s-a adresat cardinalul secretar de stat al Sanctității Sale, Pietro Parolin, Bisericii din Mechelen-Bruxelles, familiei regale belgiene, episcopilor țării și tuturor credincioșilor, în franceză și engleză, în omilia sa de duminică, 11 ianuarie, la Bruxelles, în timpul Liturghiei de deschidere a festivităților pentru cel de-al optulea centenar al con-catedralei sfântul Mihail și sfânta Gudula, sfinții patroni ai con-catedralei belgiene, care datează din 1226, când Heric al II-lea, duce de Barbant, a decis să construiască o biserică pe locul actual, situat la intersecția drumurilor care duc spre Franța și spre Germania.

Istoria con-catedralei din Bruxelles

Cardinalul a parcurs lunga istorie a lăcașului de cult – inițial o capelă dedicată sfântului Mihail, apoi o biserică romanică și, în secolul al XIII-lea, o mare clădire gotică – și a subliniat că ”Biserica nu se naște dintr-un singur act izolat sau dintr-un proiect realizat într-un singur moment, ci dintr-o fidelitate care se întinde peste generații”. Timp de 800 de ani, con-catedrala a fost mărturisitoare ”și a însoțit viața creștină” a capitalei belgiene și a națiunii ”prin perioade profund diferite”, a adăugat cardinalul, subliniind că ”sfântul Mihail ne cheamă la veghere și discernământ, în timp ce sfânta Gudula ne amintește că, credința crește prin fidelitate zilnică”, invitând astfel Biserica ”să trăiască împreună adevărul și slujirea, fermitatea și blândețea”.

Pacea se naște din recunoașterea celorlați

De la con-catedrală, cardinalul Parolin și-a lărgit privirea mai întâi asupra orașului Bruxelles – ”o răscruce de popoare, limbi și culturi, caracterizată de o tradiție de dialog și mediere” - care ”ne amintește că Europa se naște din întâlniri și din capacitatea de ține împreună diferențele”. Apoi, extinzându-și atenția asupra bătrânului Continent, s-a concentrat asupra ”perioadei” ”marcată de fragilitate, temeri și diviziuni, nu numai politice și sociale, ci și interne și culturale, dificultăți care o subminează la rădăcini”. În acest ”context, creștinismul nu oferă soluții tehnice”, mai degrabă, ”propune”, într-o manieră ”sobră, dar decisă”, căutând să nu ”se impună” ci ”să lumineze conștiințele”. ”Își amintește că demnitatea persoanei precede orice calcul, că dreptatea crește prin includere și nu prin separare, că pacea se naște din recunoașterea celorlalți și nu din echilibrarea temerilor”.

O comunitate fondată pe reconciliere

Pentru cardinal, apelul lansat la Santiago de Compostela de sfântul Ioan Paul al II-lea pe 9 noiembrie 1982 este mai actual ca niciodată: ”Dacă Europa va deschide din nou ușile lui Cristos și nu se va teme să deschidă puterii sale salvatoare frontierele statelor sale, sistemele economice ca și pe cele politice, vastele domenii ale culturii, civilizației și progresului, viitorul său nu va rămâne dominat de incertitudine și frică, ci se va deschide către un nou anotimp al vieții, atât intern, cât și extern, benefic și decisiv pentru întreaga lume”. Aceasta este o viziune care a prins contur datorită lui Robert Schuman, Konrad Adenauer și Alcide De Gasperi, ”care au știut să-și imagineze continentul nu ca pe o simplă alianță de interese, ci ca pe o comunitate fondată pe reconciliere și pe primatul persoanei și al binelui comun” și care au înțeles cât de necesar era, ”după rupturile istoriei”, să ”reconstruiască nu numai structuri, ci și încredere reciprocă”.

Biserica nu trebuie să-și piardă îndrăzneala evanghelică

În realitatea europeană actuală, Biserica ”se confruntă cu una dintre cele mai decisive provocări”, a subliniat Parolin, și anume să nu-și piardă ”îndrăzneala evanghelică”. ”Biserica slăbește atunci când încetează să mai fie sarea care dă savoare, lumina care luminează, drojdia care face lucrurile să crească”, a continuat cardinalul, explicând că ”Biserica nu domină istoria și nici nu se contopește pur și simplu cu ea; dimpotrivă, o străbate ca o prezență care însoțește, discerne și slujește”. Și, așa cum învață Părinții, ”Biserica este sfântă datorită darului pe care îl primește, dar fragilă datorită limitelor membrilor săi. Prin urmare, nu trăiește prin perfecțiune, ci prin har; nu prin autosuficiență, ci prin comuniune”. Și ”în această călătorie”, Cuvântul lui Dumnezeu nu încetează niciodată să se audă, ”o voce care intră în viață, o călăuzește și ne provoacă cele mai profunde întrebări, fără a se feri de la ele”. Și întrucât ”în Botez am fost cufundați în Cristos și încorporați într-o realitate mai mare decât noi înșine”, a clarificat cardinalul, noi ”suntem pietrele pe care Domnul le folosește” și ”Biserica crește atunci când diferențele devin o sursă de bogăție și când iubirea este legătura care o ține unită”. Maria ne învață, a concluzionat cardinalul, ”că rodnicia nu izvorăște din soliditatea structurilor, ci din deschiderea către acțiunea lui Dumnezeu; nu din vizibilitatea imediată, ci din fidelitate răbdătoare”.