7 octombrie. Parolin: Inacceptabil să reduci persoanele la victime colaterale
Andrea Tornielli – Roberto Paglialonga
Au trecut doi ani de la acea zi teribilă, atacul terorist comis de Hamas împotriva Israelului și începutul a ceea ce a devenit un război în toată regula, care a distrus Fâșia Gaza. Ne amintim de acele evenimente și de ceea ce s-a întâmplat ulterior cu cardinalul secretar de stat, Pietro Parolin.
Eminență, intrăm în cel de-al treilea an de la tragicul atac din 7 octombrie. Cum vă amintiți acel moment și ce a însemnat, în opinia dumneavoastră, pentru Statul Israel și comunitățile evreiești din întreaga lume?
Repet ceea ce am spus în acele zile: atacul terorist comis de Hamas și alte miliții împotriva a mii de israelieni și migranți rezidenți, mulți dintre ei civili, care urmau să celebreze ziua Simchat Torah, încheind sărbătoarea de o săptămână a Sukkot, a fost inuman și nejustificat. Violența brutală comisă împotriva copiilor, femeilor, tinerilor și bătrânilor nu poate fi justificată în niciun fel. A fost un masacru nedemn și - repet - inuman. Sfântul Scaun a exprimat imediat condamnarea sa totală și fermă, cerând eliberarea imediată a ostaticilor și exprimându-și apropierea față de familiile afectate în timpul atacului terorist. Ne-am rugat și continuăm să o facem, la fel cum continuăm să cerem sfârșitul acestei spirale vicioase de ură și violență care riscă să ne târască într-un abis fără întoarcere.
Ce ați dori să transmiteți familiilor ostaticilor israelieni care se află încă în mâinile Hamas?
Din păcate, au trecut deja doi ani, unii dintre ei au murit, alții au fost eliberați după negocieri îndelungate. Mă afectează profund și îmi provoacă durere imaginile acestor oameni ținuți prizonieri în tuneluri și înfometați. Nu putem și nu trebuie să-i uităm. Îmi amintesc că papa Francisc, în ultimul an și jumătate al vieții sale, a făcut 21 de apeluri publice pentru eliberarea ostaticilor și s-a întâlnit cu unele dintre familiile lor. Succesorul său, papa Leon al XIV-lea, a continuat să facă aceste apeluri. Îmi exprim toată apropierea față de ei, în rugăciunile mele zilnice, pentru suferința lor, asigurându-i în continuare de toată disponibilitatea noastră de a face tot ce este posibil pentru ca ei să-i poată îmbrățișa din nou pe cei dragi, sănătoși și nevătămați, sau cel puțin să recupereze trupurile celor care au fost uciși, pentru a-i putea înmormânta cu demnitate.
La comemorarea primului an al atacului din 7 octombrie, papa Francisc a vorbit despre ”incapacitatea rușinoasă a comunității internaționale și a celor mai puternice țări de a reduce la tăcere armele și de a pune capăt tragediei războiului”. Ce este necesar pentru pace?
Astăzi, situația din Gaza este și mai gravă și mai tragică decât era acum un an, în urma unui război devastator care a provocat zeci de mii de morți. Este necesar să se recapete sensul rațiunii, să fie abandonată logica oarbă a urii și a răzbunării și să fie respinsă violența ca soluție. Cei atacați au dreptul să se apere, dar chiar și apărarea legitimă trebuie să respecte principiul proporționalității. Din păcate, războiul care a urmat a avut consecințe dezastruoase și inumane... Sunt șocat și tulburat de numărul zilnic de morți din Palestina, zeci, uneori sute pe zi, nenumărați copii a căror singură vină pare a fi că s-au născut acolo: riscăm să ne obișnuim cu acest măcel! Oameni uciși în timp ce încercau să ajungă la o bucată de pâine, oameni îngropați sub dărâmăturile caselor lor, oameni bombardați în spitale, în zone de corturi, oameni strămutați forțați să se mute dintr-o parte în alta a acelui teritoriu îngust și suprapopulat... Este inacceptabil și nejustificabil să reducem ființele umane la simple ”victime colaterale”.
Cum putem evalua episoadele de antisemitism care au crescut semnificativ, în diferite părți ale lumii, în ultimele luni?
Sunt o consecință tristă și la fel de nejustificată: trăim din știri false, din simplificarea realității. Și acest lucru îi determină pe cei care se hrănesc cu astfel de lucruri, să atribuie responsabilitatea pentru ceea ce se întâmplă astăzi în Gaza, evreilor ca atare. Știm că nu este așa: există, de asemenea, multe voci de dezacord puternic care se ridică din lumea evreiască împotriva modului în care actualul guvern israelian a acționat și acționează în Gaza și în restul Palestinei, unde - să nu uităm – expansionismul, adesea violent al coloniștilor, are ca scop imposibilitatea creării unui stat palestinian. Vedem mărturia publică a familiilor ostaticilor. Antisemitismul este un cancer care trebuie combătut și eradicat: avem nevoie de bărbați și de femei de bunăvoință, educatori care să ne ajute să înțelegem și, mai presus de toate, să distingem... Nu putem uita ce s-a întâmplat în inima Europei cu Shoah, trebuie să ne angajăm cu toată puterea noastră pentru a ne asigura că acest rău nu va mai reapărea. În același timp, trebuie să ne asigurăm că actele de inumanitate și încălcările dreptului umanitar nu sunt niciodată justificate: niciun evreu nu trebuie să fie atacat sau discriminat pentru că este evreu, niciun palestinian nu trebuie să fie atacat sau discriminat doar pentru că este palestinian, deoarece – așa cum auzim din păcate – este un ”potențial terorist”. Lanțul vicios al urii este destinat să genereze o spirală care nu poate duce la nimic bun. Este trist să vedem că nu reușim să învățăm din istorie, chiar și din cea recentă, care rămâne o profesoară de viață.
Ați vorbit despre o situație nesustenabilă și ați menționat numeroasele interese aflate în joc care împiedică sfârșitul războiului. Care sunt aceste interese?
Pare evident că războiul purtat de armata israeliană pentru a învinge militanții Hamas, nu țin cont de faptul că au înainte o populație în mare parte lipsită de apărare, redusă la epuizare, într-o zonă plină de case și clădiri transformate în ruine: este suficient să privim imaginile aeriene pentru a ne da seama cum arată Gaza astăzi. Mi se pare la fel de clar că, din păcate, comunitatea internațională este neputincioasă și că țările capabile să exercite o influență reală nu au reușit până acum să o facă pentru a opri masacrul continuu. Nu pot decât să repet cuvintele foarte clare rostite pe această temă de papa Leon al XIV-lea, pe 20 iulie: ”Fac apel la comunitatea internațională să respecte dreptul umanitar și să respecte obligația de a proteja civilii, precum și interzicerea pedepselor colective, a utilizării nediscriminatorii a forței și a deplasării forțate a populației”. Aceste cuvinte încă așteaptă să fie acceptate și înțelese.
Așadar, ce poate face comunitatea internațională?
Cu siguranță poate face mult mai mult decât face în prezent. Nu este suficient să se spună că ceea ce se întâmplă este inacceptabil și apoi să se continue să se permită ca acest lucru să se întâmple. Trebuie puse întrebări serioase cu privire la legitimitatea, de exemplu, a continuării furnizării de arme care sunt folosite în detrimentul civililor. Din păcate, așa cum am văzut, Națiunile Unite nu au reușit până acum să oprească ceea ce se întâmplă. Cu toate acestea, există actori internaționali care ar putea exercita o influență mai mare pentru a pune capăt acestei tragedii, și trebuie găsită o modalitate de a conferi Organizației Națiunilor Unite un rol mai eficient în încetarea numeroaselor războaie fratricide care fac ravagii în prezent în întreaga lume.
Ce părere aveți despre planul prezentat de președinte Trump pentru a se ajunge la un armistițiu și a se pune capăt războiului?
Orice plan care implică poporul palestinian în luarea deciziilor privind viitorul său și care permite încetarea acestui masacru, eliberarea ostaticilor și oprirea uciderii zilnice a sute de oameni, ar trebui să fie binevenit și susținut. Și Sfântul Părinte și-a exprimat, de asemenea, speranța că părțile vor accepta acest lucru și că se va putea începe, în sfârșit, un drum spre pace.
Cum ar trebui judecată poziția adoptată de societățile civile, inclusiv în Israel, împotriva politicilor de război ale guvernului israelian și în favoarea păcii?
Chiar dacă aceste inițiative, din cauza violenței câtorva persoane care fac probleme, riscă uneori să transmită un mesaj greșit în mass-media, sunt impresionat în mod pozitiv de participarea la manifestații și de angajamentul atâtor tineri. Este un semn că nu suntem condamnați la indiferență. Trebuie să luăm în serios acea dorință de pace, acea dorință de angajament... Viitorul nostru depinde de asta, viitorul lumii noastre depinde de asta.
Există cei care susțin, chiar și în cadrul Bisericii, că în fața tuturor acestor lucruri, trebuie mai întâi să ne rugăm, nu să ieșim în stradă pentru a nu le face jocul celor violenți...
Sunt botezat, sunt credincios, sunt preot: pentru mine, rugăciunea neîncetată către Dumnezeu să ne ajute, să ne sprijine și să intervină pentru a pune capăt tuturor acestor lucruri, susținând eforturile femeilor și bărbaților de bună credință, este esențială, zilnică și fundamentală. Papa Leon ne-a invitat, încă odată, să recităm Rozariul pentru pace, pe 11 octombrie. Dar, aș dori să reamintesc că, credința creștină fie este întrupată, fie nu este... Noi suntem urmași ai unui Dumnezeu care s-a făcut Om, asumându-și umanitatea noastră, și care ne-a mărturisit că nu putem fi indiferenți față de ceea ce se întâmplă în jurul nostru și chiar departe de noi. Din acest motiv, rugăciunea nu va fi niciodată suficientă, dar nici angajamentul concret, mobilizarea conștiințelor, inițiativele de pace și conștientizarea, chiar cu riscul de a părea ”din afara lumii” sau de a asuma riscuri: există o majoritate tăcută – inclusiv mulți tineri – care refuză să cedeze în fața acestei inumanități. Și ei sunt chemați să se roage. Consider că este profund greșit să credem că rolul nostru ca și creștini este să ne închidem în sacristii. Rugăciunea necesită angajament, mărturie și alegeri concrete.
Papa Leon nu obosește niciodată să ceară pace. Ce poate face Sfântul Scaun în această situație? Care poate fi contribuția sa și a întregii Biserici?
Sfântul Scaun, uneori neînțeles, continuă să ceară pace, să invite la dialog, să folosească cuvintele ”negociere” și ”tratative”, și o face pe baza unui realism profund: alternativa la diplomație este războiul perpetuu, abisul urii și autodistrugerea lumii. Trebuie să strigăm cu putere: să ne oprim înainte să fie prea târziu. Și trebuie să acționăm, să facem tot posibilul pentru ca să nu fie prea târziu. Tot posibilul.
De ce este importantă recunoașterea Statului Palestina în această etapă?
Sfântul Scaun a recunoscut oficial Statul Palestina acum zece ani, prin Acordul Global dintre Sfântul Scaun și Statul Palestina. Preambulul acelui acord internațional susține pe deplin o rezoluție justă, cuprinzătoare și pașnică a problemei Palestinei, în toate aspectele sale, în conformitate cu dreptul internațional și cu toate rezoluțiile relevante ale ONU. În același timp, susține un stat Palestina independent, suveran, democratic și durabil, care să includă Cisiordania, Ierusalimul de Est și Gaza. Același acord identifică acest stat nu ca fiind opus altora, ci ca fiind capabil să trăiască alături de vecinii săi, în pace și siguranță. Suntem încântați să vedem că mai multe țări din întreaga lume au recunoscut Statul Palestina. Dar nu putem să nu observăm cu îngrijorare că declarațiile și deciziile israeliene merg într-o direcție opusă, și intenționează să împiedice permanent posibila apariție a unui adevărat stat palestinian. Această soluție - apariția unui stat palestinian - pare și mai valabilă după ceea ce s-a întâmplat în ultimii doi ani. Este calea, cea a două popoare în două state, pe care Sfântul Scaun a urmat-o de la început. Destinele celor două popoare și ale celor două state sunt interconectate.
Cum este comunitatea creștină din zonă, după atacul brutal asupra ”Sfintei Familii” și de ce este important rolul său în peisajul Orientului Mijlociu?
Creștinii din Gaza, așa cum am văzut, au fost și ei atacați... Sunt impresionat să mă gândesc la acești oameni care sunt hotărâți să rămână și care se roagă zilnic pentru pace și pentru victime. Este o situație din ce în ce mai precară. Încercăm să le fim aproape în orice mod, datorită activităților Patriarhiei latine a Ierusalimului și ale Caritas, mulțumim guvernelor și tuturor instituțiilor care s-au angajat să ofere ajutor și să asigure tratarea răniților grav. Rolul creștinilor din Orientul Mijlociu a fost și rămâne fundamental, chiar dacă numărul lor este în scădere. Aș dori să subliniez că ei participă pe deplin la evenimentele chinuitului popor palestinian, a cărui suferință o împărtășesc.
