A fost deschisă Poarta Sfântă de la ”Sfântul Paul”: Există speranță chiar și în acest timp rănit

Cetatea Vaticanului – E. Asmarandei
05 ianuarie 2025 – Vatican News. Cardinalul James Michael Harvey, arhipreot al bazilicii papale Sfântul Paul din Afara Zidurilor, a deschis duminică, 5 ianuarie a.c., la ora 10:00, ora Romei, ultima Poartă Sfântă. Alături de cea de la Sfântul Ioan din Lateran și Sfânta Maria cea Mare, Poarta Sfântă a bazilicii San Paolo Fuori le Mura, va rămâne deschisă până pe 28 decembrie 2025, după cum a dispus papa Francisc, în bula de indicțiune a Jubileului 2025, Spes non confundit. Poarta Sfântă de la bazilica Sfântul Petru va rămâne deschisă până pe data de 6 ianuarie 2026.
Porțile Sfinte ale Jubileului speranței sunt doar cele deschise la bazilicile papale din Roma: precizează Departamentul pentru evanghelizare într-o notă de presă. Potrivit acesteia, prin expresia ”Poarta Sfântă” se face referință la Poarta Sfântă a bazilicii Sfântul Petru și a celorlalte bazilici papale din Roma - Sfântul Ioan de la Lateran, Sfânta Maria cea Mare și Sfântul Paul din Afara Zidurilor (cf. nr. 6) – precum și la Poarta Sfântă de închisoarea Rebbibia din Roma, pentru a oferi deținuților ”un semn concret de apropiere” (cf. nr. 10).

La Sfânta Liturghie, precum și la ceremonia de deschidere a Porții Sfinte de la bazilica Sfântul Paul din Afara Zidurilor, au luat parte aproximativ 3.000 de persoane.

”M-am bucurat când mi s-a spus: Să mergem în casa Domnului!”. Iată, picioarele noastre au ajuns la porţile tale, Ierusalíme! (Psalmul 121/122). Cu aceste cuvinte din Psalm, cardinalul Harvey a început omilia sa de la Sfânta Liturghie de deschidere a Porții Sfinte. ”Biserica”, a continuat cardinalul, ”face un nou pas decisiv în istoria sa milenară. Sunt cuvinte pe care Psalmistul le cântă orașului sfânt, Ierusalim, dar acum Liturghia le cântă Bisericii universale și fiecărui membru al acesteia. În această dimineață, odată cu deschiderea Porții Sfinte a bazilicii papale Sfântul Paul din Afara Zidurilor, un act pe cât de simplu, pe atât de sugestiv, am trecut pragul templului sfânt cu o bucurie imensă, pentru că, într-un mod emblematic, am trecut Poarta Speranței”.

Doi termeni: Bucurie și Speranță

”Bucurie și speranță: aceștia sunt termenii care conturează ritul liturgic actual”, a mai spus cardinalul Harvey, ”bucurie pentru că s-a născut Mântuitorul, speranță pentru că, Cristos este speranța noastră! Bucuria caracterizează perioada Crăciunului, când lumea creștină contemplă planul extraordinar al lui Dumnezeu și mulțumește prin cuvintele Sfântului Paul către Efeseni: ”Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Cristos, care ne-a binecuvântat cu orice binecuvântare spirituală în ceruri, în Cristos”, pentru că ne-a predestinat să fim copiii Săi adoptivi. Acesta este, într-adevăr, scopul Întrupării: singurul Fiu al lui Dumnezeu a devenit trup, nu doar pentru a fi printre noi, ci pentru a fi unul dintre noi; nu doar pentru a fi admirat sau primit ca însoțitor, ci pentru a ne comunica propria Sa viață filială, pentru a ne aduce într-o relație apropiată cu Dumnezeu”.

Poarta Sfântă, cale spre Cristos

”Deschiderea Porții Sfinte”, a subliniat cardinalul arhipreot, ”marchează trecerea mântuitoare deschisă de Cristos, prin întruparea, moartea și învierea Sa, chemându-i pe toți membrii Bisericii să se împace cu Dumnezeu și cu aproapele. Trecând cu credință pragul acestei bazilici, intrăm în timpul milostivirii și al iertării, pentru ca, potrivit expresiei patronului nostru Sfântul Paul, să se deschidă fiecărei femei și fiecărui bărbat calea speranței care nu înșală (cf. Rom 5,5). Cât de mult avem nevoie de speranță acum! În această perioadă post-pandemică, rănită din păcate de tragedii, războaie și crize de diferite tipuri, speranța, deși legată fără îndoială de viitor, este trăită și în prezent”.

Viziunea papilor

”Papa Benedict al XVI-lea”, a exemplificat cardinalul Harvey, ”în scrisoarea sa enciclică Spe salvi, a subliniat modul în care speranța creștină oferă o perspectivă originală în relația dintre prezent și viitor. Prin răscumpărarea în Isus Cristos, a scris papa, ”ni s-a dat o speranță sigură, în virtutea căreia putem face față prezentului: prezentul, chiar și un prezent obositor, poate fi trăit, acceptat, dacă duce spre un scop și dacă putem fi siguri de acest scop, dacă acest scop este atât de mare încât să justifice oboseala călătoriei (....). Numai atunci când viitorul este sigur ca realitate pozitivă, prezentul poate fi trăit. Vestea bună, mesajul creștin, este proclamarea acestei realități împlinite: Isus Cristos, mort, înviat și glorificat, este speranța noastră. Poarta întunecată a timpului, a viitorului, a fost larg deschisă. Cel care are speranță trăiește altfel; i s-a dat o viață nouă”. (Benedict al XVI-lea, Scrisoarea enciclică, Spe salvi, 1-2)”.

”Papa Francisc”, a continuat cardinalul, ”de altfel, într-o cateheză recentă la audiența generală de miercuri, a dezvoltat tema în termeni mai direcți: ”Speranța”, a explicat papa, ”nu este un cuvânt gol sau o dorință vagă din partea noastră că lucrurile se vor îndrepta spre bine: speranța este o certitudine, deoarece se bazează pe fidelitatea lui Dumnezeu față de promisiunile sale. Și de aceea este numită o virtute teologică: pentru că este insuflată de Dumnezeu și îl are pe Dumnezeu ca și garant. Nu este o virtute pasivă, care doar așteaptă ca lucrurile să se întâmple. Este o virtute extrem de activă, care ajută la realizarea lor”. (Audiența generală, miercuri, 11 decembrie 2024). Cum? Speranța este o virtute supranaturală: Duhul Sfânt este sursa mereu revărsată a speranței creștine. Sfântul Paul ne-a lăsat aceste cuvinte prețioase de încurajare: ”Iar Dumnezeul speranţei să vă umple de toată bucuria şi pacea în credinţă, ca să prisosiţi în speranţă prin puterea Duhului Sfânt!”. (Rom 15,13). ”Dacă Biserica este o barcă”, amintește papa, ”Duhul Sfânt este vela care o propulsează și o face să înainteze pe marea istoriei, astăzi ca și în trecut” (ibid.)”.

Să devenim pelerini

”Jubileul din 2025”, a conchis cardinalul, ”ca fiecare An Sfânt, ne cere să devenim pelerini. Acest lucru presupune să ne simțim parte a unei comunități care merge pe străzile acestei lumi de două mii de ani, proclamând învierea Domnului Isus. Orașul Etern se pregătește din nou să aștepte și să primească pelerini din întreaga lume. Și noi, la Roma, facem parte din această mulțime de credincioși. Repetăm gesturile și mișcările care caracterizează experiența jubiliară în istoria sa și trăim această sărbătoare ca un dar special de har, penitență, convertire și iertare a păcatelor. Printr-o astfel de experiență, Biserica invită fiecare pelerin să pornească într-o călătorie spirituală pe urmele credinței și își dorește cu ardoare ca aceasta să reaprindă torța speranței în inimile lor. Speranța creștină ne susține cu adevărat în pelerinajul nostru.

”Într-adevăr, este virtutea care ne permite să înțelegem mai bine condiția noastră de pelerini. A fi pelerin înseamnă a avea un scop de atins (...) Speranța face din călătoria vieții un adevărat pelerinaj, pentru că susține oboseala (...) și insuflă un sentiment de bucurie și seninătate care izvorăște tocmai din capacitatea de a privi prezentul ca pe o adevărată premisă a viitorului” (cf. Rino Fisichella Sperare per tutti, pag. 28). Este atât o chemare urgentă, cât și o provocare să nu ne mulțumim doar să avem speranță, ci și să radiem speranță, să fim semănători de speranță. Acesta este cu siguranță cel mai frumos dar pe care Biserica îl poate oferi întregii umanități, în special în acest moment al istoriei sale. (cf. Audiența generală de miercuri, 11 decembrie 2024). Fie ca Duhul Sfânt, cu prezența sa perenă pe calea Bisericii, să însoțească pașii noștri în acest pelerinaj al credinței, fermi în speranța care nu dezamăgește”.