Rugăciunea și ajutorul papei pentru victimele cutremurului din Columbia
Cetatea Vaticanului – Adrian Dancă
12 august 2026 – Vatican News. Suferința populației afectată de recentul cutremur din Columbia, importanța anului liturgic, solemnitatea Adormirii Maicii Domnului, dar și unele evenimente semnificative au inspirat saluturile adresate de Leon al XIV-lea pelerinilor care au luat parte la audiența generală din 12 august 2026, desfășurată în bazilica Sfântul Petru din Cetatea Vaticanului.
La cateheza audienței, papa a continuat seria reflecțiilor despre liturgie și, vorbind despre al cincilea capitol al constituției dogmatice ”Sacrosanctum Concilium” a Conciliului Vatican II, a ilustrat semnificația anului liturgic. După cateheză, Sfântul Părinte a prezentat în diferite limbi, personal ori cu ajutorul unui lector, rezumatul catehezei și un salut adresat pelerinilor prezenți.
Astfel, salutând pelerinii de limba spaniolă, papa și-a exprimat mai întâi apropierea față de frații și surorile din Columbia afectați de recentul cutremur care a lăsat în urmă numeroase victime, mulți răniți și mari daune materiale. ”În timp ce mă rog Domnului pentru odihna veșnică a celor decedați”, a spus Sfântul Părinte, ”îi asigur de rugăciunile mele pe rudele lor și pe toți cei afectați de această tragedie. Îmi exprim gratitudinea față de cei care lucrează la operațiunile de salvare și de asistență acordată victimelor”. După cutremurul cu o magnitudine de 7,4 grade, papa a trimis în regim de urgență, prin intermediul Elemozineriei apostolice, o primă donație pentru diecezele afectate, urmând ca prefectul Luis Marín de San Martin să continue contactele cu nunțiatura și episcopatul local în vederea altor ajutoare.
În continuarea salutului adresat pelerinilor de limba spaniolă, papa i-a îndemnat să se roage Fecioarei Maria, care l-a purtat în sânul ei pe Cristos, pentru ca, asemenea ei, să putem lua parte la tainele lui Cristos, mai ales la celebrarea duminicală a Sfintei Euharistii.
La salutul adresat pelerinilor polonezi, papa a subliniat că luna august este pentru ei bogată în aniversări importante, precum victoria în Bătălia de la Varșovia, prin mijlocirea Fecioarei Maria, din 15 august 1920 care ”a schimbat cursul istoriei Poloniei și a Europei”. De asemenea, cu o zi înainte de solemnitatea Înălțării cu trupul și sufletul la cer a Maicii Preasfinte, se celebrează comemorarea liturgică a sfântului Maximilian Maria Kolbe, care și-a oferit viața pentru un tovarăș de detenție în lagărul nazist german de la Auschwitz. ”Amintirea acestor evenimente”, a îndemnat papa, ”să ne călăuzească pe calea păcii indicate de Neprihănita”.
”Vă încurajez să sanctificați duminica participând la Sfânta Liturghie, nu asistând doar în mod virtual”, a fost îndemnul adresat de papa pelerinilor de limba portugheză. ”Euharistia”, a continuat pontiful, ”este întâlnirea vie cu Domnul înviat, care dă sens vieții noastre și ne dăruiește harul necesar pentru a înfrunta, în prezența lui Dumnezeu, fiecare zi a săptămânii”.
