Audiența generală. Leon XIV: Euharistia și Liturgia Orelor sunt respirația vieții Bisericii

Cetatea Vaticanului – E. Asmarandei
5 august 2026 – Vatican News. «În Constituție, termenul ”rugăciune” desemnează întreaga liturgie. Această perspectivă este decisivă, deoarece a orientat reforma liturgică, conferindu-i ca ax principal participarea activă a credincioșilor. Liturgia este prezentată în primul rând ca loc al întâlnirii, al inițiativei lui Dumnezeu care se apropie de umanitate în Fiul Său, ”Cuvântul făcut trup, uns de Duhul Sfânt” (SC, 5), la care putem răspunde ”prin Cristos, cu Cristos și în Cristos, în unire cu Duhul Sfânt”, adică datorită ”rugăciunii pe care Cristos, împreună cu Trupul Său, o înalță către Tatăl” (SC, 84)», a spus papa Leon al XIV-lea la cateheza audienței generale de miercuri, 5 august a.c., dedicată documentului ”Sacrosanctum Concilium” a Conciliului Vatican II.

Vă oferim aici, în traducerea noastră de lucru, cateheza papei Leon al XIV-lea de miercuri, 5 august 2026:

«Frați și surori, bună dimineața și bun venit!
În această cateheză reluăm reflecția asupra Constituției conciliare privind liturgia, Sacrosanctum Concilium (SC). Astăzi ne oprim asupra dimensiunii ecleziale a rugăciunii liturgice.

Așa cum sugerează apostolul Paul, Duhul Sfânt este cel care ne învață să ne rugăm. Din ziua Rusaliilor, Duhul locuiește Biserica, inspirând fiecare dintre activitățile sale și, în particular, rugăciunea. Viața primei comunități, născută la Ierusalim după Paștele lui Isus, este viață în Duhul dăruită de Domnul înviat. ”De atunci – spune Conciliul – Biserica nu a încetat niciodată să se întrunească pentru a celebra Misterul pascal: citind din toate Scripturile cele despre Cristos (cf. Lc 24,27), celebrând Euharistia, în care sunt ”reprezentate victoria și triumful realizate prin moartea Sa”, și aducând mulțumiri în același timp lui Dumnezeu pentru ”darul Lui nespus de mare” (2 Cor 9,15) în Cristos Isus, ”spre lauda gloriei Sale” (Ef 1,12), prin puterea Duhului Sfânt (SC, 6).

În timpul nostru, în contexte dominate de o mentalitate axată pe eficiență și consum, rugăciunea poate părea ceva inutil și insignifiant. Într-o lume în care știința și tehnica pretind că oferă toate răspunsurile, rugăciunea poate părea o formă de evadare. Mai mult, chiar și în diverse familii creștine nu mai are loc transmiterea rugăciunii, în timp ce numeroase persoane riscă să o confunde cu o tehnică oarecare, de natură psihologică și menită să asigure bunăstarea personală. Rugăciunea, însă, ca dimensiune fundamentală a umanității noastre, merită să fie redescoperită în adevărul său.

Constituția Sacrosanctum Concilium a luat în serios această necesitate. Și aceasta îl îmbucura profund pe sfântul papă Paul al VI-lea, care, promulgând acest prim document aprobat de Conciliul Vatican al II-lea, a afirmat: ”Dumnezeu pe primul loc; rugăciunea, prima noastră obligație; liturgia, prima sursă a vieții divine care ne este comunicată, prima școală a vieții noastre spirituale” (Discurs, Bazilica Sfântul Petru, 4 decembrie 1963).

În Constituție, termenul ”rugăciune” desemnează întreaga liturgie. Această perspectivă este decisivă, deoarece a orientat reforma liturgică, conferindu-i ca ax principal participarea activă a credincioșilor. Liturgia este prezentată în primul rând ca loc al întâlnirii, al inițiativei lui Dumnezeu care se apropie de umanitate în Fiul Său, ”Cuvântul făcut trup, uns de Duhul Sfânt” (SC, 5), la care putem răspunde ”prin Cristos, cu Cristos și în Cristos, în unire cu Duhul Sfânt”, adică datorită ”rugăciunii pe care Cristos, împreună cu Trupul Său, o înalță către Tatăl” (SC, 84).

De aceea, sfântul Paul al VI-lea dorea cu ardoare ca Liturgia Orelor, adică rugăciunea publică zilnică a Bisericii, inseparabilă de Euharistie, să pătrundă adânc, să însuflețească, să călăuzească și să exprime întreaga rugăciune creștină și să alimenteze eficient viața spirituală a poporului lui Dumnezeu (cf. Constituția apostolică Laudis canticum).

Pentru ca această dorință să se realizeze, Liturgia Orelor cere să fie tot mai mult primită și trăită în viața de zi cu zi a celor botezați și a comunităților. Multor persoane care doresc să învețe să se roage, în special catehumenilor, ea le poate oferi calea și școala rugăciunii creștine.

În fiecare săptămână și în fiecare zi, Euharistia și Liturgia Orelor sunt respirația vieții Bisericii, care face ca Duhul Sfânt să circule prin Trupul său. În această rugăciune, Cristos ”unește cu Sine întreaga comunitate a oamenilor și asociindu-Și-o în înălțarea acestei cântări de laudă” (SC, 83); astfel, din zi de zi, suntem asociați tot mai mult cu misterul pascal și ne conformăm cu El.

Sfântul Augustin afirmă: ”Când vorbim cu Dumnezeu în rugăciune, nu trebuie să-L separăm de Fiul; iar când trupul Fiului se roagă, acesta nu trebuie să-și separe capul de sine; fie, așadar, același unic Mântuitor al trupului său, Domnul nostru Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, cel care se roagă pentru noi, care se roagă în noi și căruia noi ne rugăm. El se roagă pentru noi ca preot al nostru; se roagă în noi ca și cap al nostru; este rugat de noi ca Dumnezeul nostru. Să recunoaștem, așadar, în El vocea noastră, și vocea Lui în noi” (Enarr. in psalmum LXXXV: PL 37, 1081).

Legată de Euharistie, a cărei lumină o prelungește, Liturgia Orelor sanctifică timpul vieții noastre cotidiene: dimineața, începem ziua cu credință și recunoștință; la prânz, cerem puterea fidelității în mijlocul dificultăților; seara, după terminarea muncii, Vesperele însoțesc momentul apusului; noaptea, adormim încredințându-ne păcii lui Dumnezeu. Fiecare Oră este un act de speranță: în timpul pelerinajului pământesc, veghem așteptând, împreună cu întreaga Biserică, întoarcerea glorioasă a Domnului».

Audiența generală s-a încheiat cu rugăciunea Tatăl Nostru, cântată în limba latină, și cu binecuvântarea apostolică a pontifului roman, binecuvântare ce ajunge prin mass-media la toți cei care o primesc în spirit de credință.