Papa Leon: Sfânta Agata, "un strălucit exemplu de fidelitate față de Cristos"
Vatican News
10 august 2026. În scrisoarea redactată în limba latină, pontiful o definește pe sfânta Agata "un exemplu luminos de fidelitate față de Cristos", evidențiind că "în martiriul Sfintei Agata, comunitatea eclezială contemplă victoria harului asupra violenței, a credinței asupra fricii și a carității asupra morții".
Evidențiind importanța, pentru Catania, de a o avea ca patroană și mamă spirituală pe Sfânta Agata, "o prezență vie care păstrează memoria creștină a poporului și îl cheamă la o viață în concordanță cu Evanghelia, la speranță și la caritate", pontiful a definit jertfa ei "o participare deplină la Paștele lui Cristos și, în același timp, o mărturie splendidă a virtuții pe care Domnul o insuflă celor care perseverează cu fermitate în ispite și încercări".
Cu referire la cultul sfintei Agata și la cinstirea moaștelor acestei fecioare martiră din secolul al III-lea, pontiful a explicat că întăresc "conștiința credincioșilor că Biserica pelerină pe pământ este susținută de mijlocirea și de exemplul celor care au devenit deja părtași la gloria cerească", evidențiind totodată că, în exemplul sfintei Agata, "comunitatea eclezială contemplă victoria harului asupra violenței, a credinței asupra fricii și a carității asupra morții."
Sfânta Agata – "Santuzza" (n.n. adică sfânta cea mică, cu referire la vârsta fragedă pe care o avea Agata când a suferit martiriul)a fost torturată până la moarte, când era doar o adolescentă, pentru că a refuzat să-și renege credința în timpul persecuțiilor anticreștine declanșate de împăratul roman Decius, în secolul al III-lea.
