Leon XIV. Mesaj la Ziua migrantului și refugiatului din 2026

Cetatea Vaticanului – Adrian Dancă 
15 august 2026 – Vatican News. Oferim aici în traducerea noastră de lucru Mesajul papei Leon al XIV-lea pentru a 112-a Zi mondială a migrantului și refugiatului din 27 septembrie 2026. 

«Chiar și unul dintre acești copii» (cf. Matei 18,10) 

Dragi frați și surori, 
An de an, Ziua mondială a migrantului și refugiatului ne invită să ne îndreptăm privirea la aspectele diferite ale complexului fenomen migrator. Pentru cea de-a 112-a Zi, tema ”Chiar și unul dintre acești copii” atrage atenția noastră asupra minorilor implicați direct în experiența migrației și a fugii, asupra solicitudinii noastre față de ei și asupra promisiunii Domnului potrivit căreia ”oricine primește un astfel de copilaș în numele meu pe mine mă primește” (Marcu 9,37).

Minorii evacuați, o realitate complexă de vulnerabilitate
Minorii sunt cei mai vulnerabili în cadrul fluxurilor migratorii mondiale. Sunt chipuri concrete și povești de viață unice care fac apel la conștiința noastră. În fiecare an, milioane de copii și adolescenți sunt constrânși să-și abandoneze țara din cauza războaielor, sărăciei, violențelor, dezastrelor de mediu și a altor tragedii, iar numărul lor, din păcate, continuă să crească. Responsabilitățile economice, politice și militare ale acestui dezastru sunt imense. Suferința nu se termină odată cu mutarea într-un alt loc: unii dintre cei mai tineri și-au pierdut părinții, frații, surorile și prietenii și sunt martori ai unor violențe de nedescris. Alții, fiind separați pentru lungi perioade de timp de rudele lor, încearcă să se reunească, trăind între timp angoasa depărtării. Există, apoi, minorii care înfruntă traseul împreună cu părinții, fiind expuși cu toate acestea la condiții extreme și traumatice. Nu putem uita, în fine, starea de viață tragică a celor care sunt separați de părinții lor din cauza repatrierii.

La această situație dramatică se adaugă alte tragedii: morțile de-a lungul rutelor migratorii, traficul cu ființe umane și exploatarea, recrutarea pentru folosirea minorilor în conflictele armate, violența sexuală, căsătoriile forțate și atrocitățile îndurate ori văzute în timpul traseului. În atât de multe feluri demnitatea lor este încălcată.

Papa Francisc, în Mesajul pentru Ziua mondială a migrantului și refugiatului din 2017, dedicat temei ”Migranții minori, vulnerabili și fără voce”, amintea că ei sunt ”de trei ori lipsiți de apărare: pentru că sunt minori, sunt străini și nu sunt în măsură să se apere atunci când, din diferite rațiuni, sunt forțați să trăiască departe de țara lor de origine și separați de afecțiunea familială”.

Totuși, în mijlocul unor întunecimi atât de mari, nu lipsește lumina solidarității: persoane, familii, instituții civile și comunități bisericești aleg să nu se întoarcă în partea cealaltă (cf. Luca 10,29-37). Să ne gândim la familiile care își deschid ușile casei pentru a restitui căldura unui cămin acestor minori, la educatorii din comunitățile de primire, la voluntarii și lucrătorii care în fiecare zi, de-a lungul rutelor și în orașele noastre, se dedică îngrijirii rănilor invizibile ale celor mici. Prin angajamentul lor, ei dau mărturie că iubirea poate să învingă indiferența.

Chiar și unul singur dintre acești copii 
În fața acestei realități dramatice, gândurile mele se îndreaptă către un cuvânt al lui Isus care interpelează profund conștiința fiecăruia: ”Oricine primește un copil în numele meu pe mine mă primește” (Matei 18,5). Nu e o chestiune de cifre ori de statistică. Evanghelia ne îndeamnă să nu facem calcule: chiar și unul singur. Orice copil, orice ființă umană are o demnitate infinită. El este chipul și asemănarea lui Dumnezeu (cf. Geneză 1,26), este prezența Domnului. În fața fiecărui minor migrant, suntem chemați să îndeplinim un gest de omenire și de credință: în copil, într-adevăr, noi putem să-l primim și să-l întâlnim pe Domnul. Această chemare devine mai stăruitoare în lumina altei afirmații a Domnului din Evanghelia după Matei: ”Am fost străin, și voi m-ați primit” (Matei 25,35).

Din păcate, minorii migranți sunt reduși la invizibilitate mai ușor pentru că ei sunt lipsiți de adulții care să-i ocrotească și să-i susțină. Este necesar să intervenim în țările de origine pentru a îndepărta cauzele care constrâng la fugă, pe lângă faptul de a le oferi protecție și primire în țările de tranzit și de sosire. Strigătul minorilor strămutați se înalță astăzi la Dumnezeu exact ca cel ascultat în cartea Exodului: ”Am văzut necazul poporului meu, care este în Egipt, și am auzit strigătele lor din cauza asupritorilor. Îi cunosc durerea. Am coborât ca să-l scot din mâna egiptenilor” (Exod 3,7-8). Dumnezeu ascultă și, ca să elibereze, interpelează cu vigoare conștiința și activitatea fiecăruia dintre noi, după cum a făcut cu Moise. Nu putem să rămânem indiferenți, nici să ne obișnuim cu o suferință atât de mare.

Un apel la responsabilitatea tuturor 
Chiar și unul singur dintre acești copii ne cheamă, în viața noastră personală, să ne deschidem ochii și inima la ascultarea profundă a istoriei, la temerile și visele fiecăruia dintre ei depășind acea detașare care reduce ființa umană la o cifră statistică ce nu ne implică în mod direct. Este un îndemn de a recunoaște copilul în demnitatea lui mai înainte chiar de starea lui de ”migrant”, și de a tutela drepturile lui fundamentale: la viață, la educație, la un nivel de existență care să-i permită să crească și să se dezvolte pe deplin din punct de vedere fizic, mental, spiritual, moral și social.

Chiar și unul singur dintre acești copii ne cheamă, în viața bisericească, să transformăm primirea dintr-un concept abstract într-o practică pastorală stabilă. Nu putem să ne limităm la a delega această îndatorire unor institute ori asociații înzestrare cu o carismă specifică: în fața chipurilor concrete care ne interpelează în viața cotidiană, întreaga comunitate creștină este chemată să-i simtă ca pe fiii săi și să se devină aproapele lor în istoria concretă a fiecăruia. E necesar a încuraja comunitățile creștine la integrarea și valorizarea refugiaților și migranților ca subiect cu titlu deplin al familiei bisericești, promovând noi parcursuri educative și spirituale, chiar personalizate, care să depășească logica simplului asistențialism. Într-un mod special, este fundamental a preveni solitudinea, izolarea și respingerea, care nu rareori îi afectează și pe fiii migranților, și să promovăm dinamici de întâlnire și de integrare în care tinerii din teritoriu și tinerii migranți să se poată consolida împreună pe un drum de respect reciproc, solidaritate și prietenie.

Chiar și unul singur dintre acești copii, în orizontul diferitelor religii, ne amintește că vulnerabilitatea celor mici nu cunoaște granițe confesionale și ne face să avem în comun o responsabilitate umanitară și spirituală împărtășită. Ea devine terenul fecund al unui dialog interreligios concret, unde cei care cred, inspirându-se din propriul simț al transcendenței, să coopereze în a țese rețele de protecție. Comunitățile de credință sunt chemate să construiască spații în care fiecare tânăr și tânără să fie respectați și valorizați în respectivele identități culturale, prevenind riscul radicalizării din partea grupurilor extremiste. A ocroti un minor înseamnă, în ultimă instanță, a păstra amprenta dumnezeiască întipărită în el.

Chiar și unul singur dintre acești copii, în contextul instituțiilor civice, ne cheamă să reafirmăm principiul interesului superior al minorului. Instituțiile publice și private sunt obligate să pună în centru protecția și demnitatea fiecărui copil și adolescent. Acest lucru comportă adoptarea unor instrumente legale de protecție eficace, promovând reîntregirea familială și evitând traumele separării. Este urgentă o schimbare de perspectivă: e necesar a muta axul dezbaterii de la simpla gestiune a fluxurilor la tutela deplină și imediată a drepturilor omului, adoptând ”un răspuns coordonat, solidar și eficace, în măsură să garanteze protecția, primirea și oportunitățile reale de integrare ale celui care emigrează” (Discurs la Parlamentul spaniol, Madrid, 8 iunie 2026).

Să-i încredințăm pe minorii migranți și refugiați ocrotirii de mamă a Preasfintei Maria care, împreună cu sfântul Iosif și Isus, pe când încă era copil, au cunoscut sălbăticia violenței lui Irod și drama exilului în Egipt (cf. Matei 2,13-15). Ea să însoțească pașii lor și să ajute comunitățile noastre să devină semne vii și credibile ale Evangheliei.

Din Vatican, 11 august 2026 
Comemorarea sfintei Clara din Assisi 
Leon pp. XIV