Leon XIV, tinerilor din Mexic: Uniți cu Isus, să arătăm lumii care este scopul vieții noastre
Cetatea Vaticanului – Adrian Dancă
15 august 2026 – Vatican News. ”Numai uniți cu Cristos putem face astfel încât lumea să creadă în El, chiar și în mijlocul problemelor pe care le vedeți în jurul vostru din cauza violenței, indiferenței și lipsei de sens”: afirmă papa Leon al XIV-lea într-un mesaj transmis organizatorilor și participanților la a cea de-a III-a Zi națională a tineretului din Mexic, în desfășurare la Monterrey în zilele 15-16 august 2026. Potrivit organizatorilor, s-au înscris aproximativ zece mii de tineri din toată țara, pregătindu-se astfel pentru Ziua mondială a tineretului de anul viitor, la Seul.
”Dragi tineri”, spune pontiful în mesaj, ”acum, când sunteți reuniți în arhidieceza de Monterrey pentru a marca Ziua națională a tineretului în iubitul pământ mexican, mi-aș dori să fiu prezent printre voi prin câteva cuvinte pentru a parcurge împreună acest drum de credință. Este o frumoasă ocazie de întâlnire, între voi și împreună cu păstorii voștri de suflete, care provine din comuniunea cu Cristos pentru a arăta lumii care este scopul vieții noastre: să ne unim Lui și, participând la viața sa, să ajungem astfel la sfințenia la care suntem chemați. Tema întâlnirii scoate acest lucru în evidență căci Cristos însuși este cel care ne spune: «Şi voi veţi da mărturie, pentru că sunteţi cu mine» (cf. Ioan 15,27)”.
”Dragi tineri”, îndeamnă papa în mesaj, ”îmbrățișați aceste cuvinte cu însăși viața voastră pentru că numai uniți cu Cristos putem face astfel încât lumea să creadă în El, chiar și în mijlocul problemelor pe care le vedeți în jurul vostru din cauza violenței, indiferenței și lipsei de sens. Fiți capabili de a vă opri și de a vă acorda timp în tăcere ca să discerneți ceea ce este cu adevărat convenabil și edificator (cf. 1 Corinteni 10,23). În acest fel, uniți cu Învățătorul, veți putea fi mărturisitori ai săi și semne de speranță”, încheie mesajul său Leon al XIV-lea, încredințând tinerii catolici mexicani ocrotirii de mamă a Sfintei Fecioare Maria de la Guadalupe și invocând asupra participanților și organizatorilor binecuvântarea sa apostolică.
