Subiaco. Leon XIV a vizitat mănăstirile sfântul Benedict și sfânta Scolastica
Vatican News
Miercuri dimineață, 22 iulie a.c., după ce a vizitat sanctuarul Preasfintei Treimi din Vallepietra, unul dintre cele mai venerate lăcașuri de cult din Apeninii centrali, în jurul prânzului, papa Leon al XIV-lea a mers la mănăstirea sfântul Benedict din Subiaco, situată la aproximativ treizeci de kilometri distanță. În timpul vizitei, după cum informează Sala de presă a Sfântului Scaun pe contul său de Telegram, s-a oprit în meditație în fața frescei din secolul al XIII-lea a sfântului Francisc din Assisi, iar apoi a adus un omagiu sfântului Benedict, conform tradiției, și a recitat rugăciunea Tatăl Nostru împreună cu cei prezenți. La final, s-a îndreptat spre mănăstirea sfânta Scolastica, unde a luat prânzul împreună cu comunitatea benedictină și a vizitat conventul. Papa și însoțitorii săi au plecat, după ora 16.00, pentru a se întoarce la Castel Gandolfo.
Bucuria și recunoștința comunității benedictine
”Comunitatea benedictină din Subiaco întâmpină cu bucurie și recunoștință vizita Sanctității Sale Papa Leon al XIV-lea la sfintele mănăstiri, locul în care sfântul Benedict și-a început călătoria spirituală”. Astfel a spus pentru Agenția SIR abatele de la Subiaco, preotul Mauro Meacci. ”Prezența Sfântului Părinte – a continuat el – reînnoiește legătura dintre Biserică și carisma benedictină, chemând pe toți la primatul rugăciunii, al ascultării Cuvântului și al căutării păcii”.
Mesajele lăsate de pontif comunității monastice
În cartea de oaspeți a mănăstirii sfântului Benedict, pontiful roman a scris: ”Ora et labora… Mărturia călugărilor benedictini este autentică și foarte de importantă în Biserică și în lumea de astăzi. Mulțumesc acestei comunități pentru primirea minunată și vă invit să vă rugați împreună cu întreaga Biserică pentru pacea în lume. Cu binecuvântarea mea. În ziua sărbătorii sfintei Maria Magdalena”. În cartea mănăstirii sfânta Scolastica, el a scris următoarea frază: ”Îi mulțumesc Domnului pentru harul de a putea vizita acest loc sfânt, în ziua comemorării liturgice a sfintei Maria Magdalena, prima care a vestit Învierea Domnului”.
