Leon XIV s-a rugat pentru darul păcii la abația din Montecassino
Antonella Palermo – Vatican News
La sfântul Benedict, rugăciunea papei pentru pacea în lume. A fost gestul lui Leon al XIV-lea, care luni dimineață, 20 iulie a.c., a mers într-o vizită privată la comunitatea călugărilor și la abația din Montecassino, din provincia Frosinone. Aici, contemplând frumusețea unei naturi extraordinare, la peste cinci sute de metri altitudine, s-a oprit în rugăciune la mormântul co-patronului spiritual al Europei. Fondatorului Ordinului Benedictin, pontiful roman i-a încredințat, după cum a anunțat Sala de presă a Sfântului Scaun prin canalul său de Telegram, ”rugăciunea pentru pace în acele regiuni ale lumii marcate de sânge și conflict”.
Papa s-a întors acolo unde fusese în vizită pe vremea când era student
”A fost un dar absolut neașteptat – a spus abatele dom Luca Fallica pentru mass-media de la Vatican – deoarece vizita era strict privată și, prin urmare, ni s-a cerut maximă discreție; de fapt, ne-a fost confirmată abia ieri, așa că am putut anunța comunitatea cu doar câteva ore înainte de sosirea Sfântului Părinte și, prin urmare, totul s-a desfășurat într-o atmosferă de mare simplitate și familiaritate”. În cea mai mare mănăstire din lume ca dimensiuni și a doua cea mai veche din Italia, după cea de la Santa Scolastica și Subiaco, papa Leon al XIV-lea, a relatat preotul abate, a avut ocazia să salute, cu această ocazie specială, oaspeții și turiștii. Pontiful s-a rugat împreună călugării, a vizitat arhiva și biblioteca și a luat prânzul cu comunitatea înainte de a pleca spre Castel Gandolfo. ”Cred că papa a fost bucuros să poată vizita acest loc în care fusese cu mulți ani în urmă, când, după cum mi-a spus, era încă student la Roma”.
În locul în care Paul al VI-lea l-a proclamat pe Benedict ”Pacis nuntius”
Astăzi, mai mult ca oricând, răsună acel verset din Psalmul 33 (34) ”Caută pacea și urmeaz-o”, citat de sfântul Benedict – a cărui memorie liturgică a fost marcată pe 11 iulie. Încredințarea papei către sfântul Benedict, a precizat abatele, a avut loc chiar în același loc în care, în 1964, se rugase sfântul Paul al VI-lea când a venit pentru a reconsacra catedrala după distrugerile războiului. Cu acea ocazie, Montini l-a proclamat pe sfântul Benedict patron spiritual principal al Europei, definindu-l drept ”Pacis nuntius”, adică mărturisitor și vestitor al păcii. ”La fel ca Paul al VI-lea pe atunci, și așa cum au făcut și papii care i-au succedat, atât Ioan Paul al II-lea, cât și Benedict al XVI-lea, și papa Leon a urcat la Montecassino ca pelerin al păcii”. Și a putut, de asemenea, să aprindă lampa pe care o adusese în 1964 chiar Paul al VI-lea, lampa păcii.
Rugăciunea pentru pace și mărturisitorii acesteia
Angajamentul de a se ruga pentru pace este unul zilnic pentru acești călugări, prin mijlocirea fondatorului lor. Cu atât mai mult în acest moment, la începutul perioadei de trei ani de pregătire pentru anul jubiliar din 2029, când se vor marca cei 1500 de ani de la nașterea, conform tradiției, a abației din Montecassino. Așa cum a amintit preotul Fallica, sfântul Benedict a sosit aici din Subiaco în anul 529, iar aniversarea este marcată încă de pe acum de reflecții asupra temei păcii, urmate de tema luminii și a speranței. ”Pe măreața poartă de intrare a abației noastre se află inscripția mare PAX și spun mereu că această inscripție, pe de o parte, întâmpină pacea în cei care urcă la Montecassino, dar devine și o misiune pe care o încredințăm tuturor celor care vin aici și apoi pleacă mai departe. Nu este vorba doar de a primi mesajul păcii, ci de a deveni mărturisitori ai acesteia, vestitori acolo unde trăim”. Și chiar acum zece zile, cel care a fost distins aici cu ”Premiul Pacis nuntius”, instituit în perspectiva jubileului, a fost cardinalul Pierbattista Pizzaballa, Patriarhul latin de Ierusalim.
Amintirea rănilor din cel de-al Doilea Război Mondial
A te ruga pentru pace într-un loc ca acesta înseamnă a comemora rănile provocate de bombardamentele din cel de-al Doilea Război Mondial. Pe scurt, pentru Montecassino este o vocație deosebită aceea de a fi un semn al păcii tocmai datorită istoriei pe care a trăit-o: oamenii păcii au fost cei care au reconstruit aceste ziduri, a spus aici papa Montini. ”Cunoscând ororile războiului, înțelegem cu și mai multă compasiune și milostivire – a subliniat în continuare abatele comunității – suferința tuturor celor care trăiesc astăzi sub amenințare, sub presiunea războiului și a conflictelor. Și, prin urmare, cu atât mai mult, nu este doar rugăciunea noastră, ci chiar angajamentul pentru pace pe care încercăm să-l trăim în primul rând în comunitate, pentru a-l răspândi prin mărturia și rugăciunea noastră”.
Prezența papei, un dar și un angajament pentru umanitate
”Ne-am simțit confirmați și încurajați atât în angajamentul nostru monastic, cât și în angajamentul nostru eclezial mai amplu”, a concluzionat Fallica. Darul acestor câteva ore petrecute alături de Succesorul lui Petru se traduce acum într-o misiune ”care să dea roade pentru binele Bisericii și pentru binele întregii umanități”.
