Apelul Papei pentru Țara Sfântă: Să fie reluate negocierile pentru o soluție politică echitabilă
Vatican News
27 iulie 2026. "Lansez un apel din toată inima pentru a se reveni la negocierea unei soluții politice echitabile, fondată pe demnitatea egală și drepturile egale ale fiecărei persoane umane, și pentru a respinge noi acțiuni militare și decizii unilaterale, în special cele care încalcă respectul și status quo-ul locurilor sfinte ale fiecărei credințe religioase." Prin acest apel rostit în ultima duminică a lunii iunie, în Piața Libertății din Castel Gandolfo, după rugăciunea "Îngerul Domnului", Sfântul Părinte a îndemnat la negocierea unei soluții politice echitabile în Țara Sfântă.
În același context, a făcut apel la suspendarea atacurilor în Orientul Mijlociu, "unde intensificarea operațiunilor militare a readus violența și distrugerea, punând în pericol grav viața a numeroși civili și agravând lipsa apei potabile și a energiei electrice". "Din adâncul inimii, îndemn toate părțile implicate să suspende atacurile și să redeschidă de urgență căile dialogului și ale diplomației, pentru a ajunge cât mai curând la pacea atât de dorită pentru întreaga regiune. Să continuăm să ne rugăm pentru toate popoarele din lume care suferă din cauza războiului. Fie ca Domnul să atingă inimile și să lumineze mințile celor responsabili, pentru ca în curând să se ajungă la reconciliere și la pace" – a cerut în Sfântul Părinte, invocând pacea Domnului.
