Leon XIV la sediul PAM: Războaiele sunt mai bine ”alimentate” decât oamenii

Edoardo Giribaldi – Roma

O epocă ce ”birocratizează” solidaritatea și care, în decalajul dintre recunoașterea teoretică a principiilor și implementarea lor concretă, permite ca foametea să fie înghițită de logici geopolitice. ”Ce configurație a ordinii mondiale este capabilă să producă, să reproducă și, uneori, chiar să normalizeze astfel de condiții?” - este întrebarea care a răsunat la sediul Programului Alimentar Mondial (PAM), situat în complexul Parco dei Medici, în sud-vestul Romei, pe care papa Leon al XIV-lea l-a vizitat luni, 22 iunie 2026.

Sinergia dintre PAM și Biserică

Cu câteva ore înainte de sosirea papei, mașini cu numere de înmatriculare CD (Corp Diplomatic) s-au aliniat în fața intrării în agenția Națiunilor Unite, aducând reprezentanți din diferite țări cărora Suveranul Pontif li s-a adresat în Aula Mare. La sosirea sa, în jurul orei 11:00, episcopul Romei a fost întâmpinat de conducerea Programului Alimentar Mondial: Cindy McCain, care și-a încheiat mandatul de director executiv în urmă cu câteva săptămâni; monseniorul Fernando Chica Arellano, observator permanent al Sfântului Scaun la FAO, IFAD și PAM; Carl Skau, director executiv ad interim; și Carla Barroso Carneiro, președinta Consiliului executiv. Papa Leon le-a mulțumit lor, precum și angajaților adunați cu familiile lor în grădina de afară, pentru angajamentul de a ”salva vieți în situații de urgență și de a oferi asistență alimentară în conflicte și dezastre naturale”: ”Angajamentul instituției dumneavoastră rezonează profund cu misiunea Bisericii catolice de a proteja demnitatea umană și de a promova fraternitatea, înrădăcinată în chemarea evanghelică de a iubi aproapele. Împărtășim sarcina urgentă de a combate foametea și malnutriția, abordând în același timp cauzele structurale care le alimentează”.

Înțelegerea motivelor intervenției

La originea tuturor acestor probleme se află crizele actuale: nu mai sunt ”evenimente izolate”, ci ”realități persistente” caracterizate de conflicte prelungite, insecuritate alimentară cronică, volatilitate economică și vulnerabilitate climatică crescândă. În acest context, papa a îndemnat să fie făcut un pas înainte, îmbinând intervenția practică cu ”înțelegerea motivelor” pentru care sistemul global actual ”continuă să genereze tocmai problemele pe care este apoi obligat să le corecteze”.

Prioritatea statelor pentru securitate, creștere și stabilitate

Un fenomen care, așa cum se observă în enciclica Magnifica humanitas, este profund marcat de criza sistemului multilateral și de fragmentarea ordinii mondiale. Papa Leon al XIV-lea constată declinul de la un front comun la unul ”dezordonat și conflictual, dominat de un climat generalizat de neîncredere”: ”Drept urmare, statele și-au orientat progresiv resursele securității naționale, creșterii economice și stabilității interne, neglijând legătura profundă care unește aceste obiective de cooperarea multilaterală”.

Paradoxul actual

Această tendință generează paradoxul evident al unei ”capacități productive globale fără precedent”, paralelă cu ”extinderea zonelor de extremă vulnerabilitate”, pe care pontiful l-a rezumat astfel: ”Aceleași forțe care alimentează creșterea economică agravează adesea excluderea și marginalizarea”. Nevoia fundamentală de a alina suferința este recunoscută, dar decalajul dintre recunoaștere și aplicarea ei concretă duce la ”birocratizarea solidarității”: ”Hrana este prea adesea condiționată de considerații economice sau strategice. Prin urmare, cei care nu produc o valoare cuantificabilă riscă să devină invizibili”, a afirmat Suveranul Pontif.

Solidaritatea împiedicată de ”decizii politice de neînțeles”

Astăzi, persoana și-a pierdut centralitatea, iar formele de ajutor, așa cum a denunțat papa Francisc în discursul său adresat personalului PAM în 2016, sunt împiedicate ”de decizii politice complicate și de neînțeles, de viziuni ideologice înșelătoare sau de bariere vamale de netrecut”, în timp ce ”armele nu”: ”Conflictele sunt ”alimentate” mai ușor decât sunt hrăniți oamenii. Această realitate reflectă nu doar deficiențe operaționale, ci și un dezechilibru profund în prioritățile politice și morale”.

PAM, un dig împotriva unui ”colaps ireversibil”

Acțiunea umanitară, prin însăși natura sa, nu este ”străină ordinii internaționale”, ci mai degrabă o expresie a responsabilității comune. Nu este vorba doar despre gestionarea crizelor, ci și despre manifestarea solidarității: ”Acolo unde instituțiile naționale se retrag și rețelele comunitare se destramă, tocmai instituții precum PAM împiedică transformarea crizelor umanitare într-un colaps ireversibil”.

Revenirea la multilateralism

La toate aceste probleme, papa a oferit o soluție: o revenire la cooperarea multilaterală, deoarece niciun stat astăzi nu poate aborda singur provocările globale și nici nu se poate construi o pace durabilă fără ea: ”Acest obiectiv poate fi atins doar prin convergența unor politici eficiente și prin implementarea coordonată și sinergică a intervențiilor. Invitația de a merge împreună, în armonie fraternă, trebuie să devină principiul călăuzitor”.

Încurajare către guverne și rolul Bisericii

De aici apelul către guverne și popoarele lumii: ”Să își reînnoiască și să își consolideze angajamentul, să crească resursele alocate luptei împotriva foametei și a cauzelor sale profunde și să înlăture obstacolele care împiedică ajutoarele să ajungă la cei aflați în nevoie. Pentru a traduce aceste cuvinte în acțiune, trebuie redusă birocrația inutilă, astfel încât transparența și responsabilitatea să slujească oamenilor și să nu devină un obstacol în calea ajutorului. Acolo unde guvernele ezită sau accesul umanitar este limitat, Biserica catolică poate juca un rol important, reușind adesea să ajungă la populațiile cele mai vulnerabile din zone inaccesibile actorilor internaționali”.

O nouă cale este posibilă

Lăudând intervențiile din prima linie și pe termen lung ale PAM, Leon al XIV-lea a încheiat subliniind că o cale reînnoită ”este posibilă”, începând cu ”simplificarea a ceea ce a devenit excesiv de complex”, prioritizând esențialul, fără a lăsa pe nimeni în urmă: ”Acest angajament se bazează pe recunoașterea faptului că fiecare ființă umană posedă o demnitate intrinsecă și inalienabilă, care rămâne intactă indiferent de circumstanțe, condiții sau statut social. Înrădăcinată în iubirea necondiționată și nelimitată a lui Dumnezeu, această demnitate poate fi definită ca infinită, deoarece nimic nu îi poate diminua, șterge sau nega valoarea. Tocmai prin fidelitatea față de acest adevăr se măsoară umanitatea politicii noastre și, odată cu ea, viitorul comunității internaționale”.