Căutare

Leon XVI a avut o întâlnire privată la Madrid cu membrii Ordinului augustinian

Duminică, 7 iunie a.c., papa Leon al XIV-lea a avut în cursul după-amiezii o întâlnire privată cu membrii Ordinului Sfântului Augustin cu ocazia călătoriei apostolice în Spania. Întrevederea s-a desfășurat la sediul nunțiaturii apostolice din Madrid. Au luat parte aproximativ 220 de preoți augustinieni și diferiți membri ai familiei augustiniene din Spania.

Vatican News – 8 iunie 2026. Sala de presă a Sfântului Scaun a transmis pe canalul Telegram că duminică, 7 iunie a.c., înainte de a ajunge în cursul serii la ”Movistar Arena” din Madrid pentru întâlnirea ”A țese rețele cu domeniul culturii, artei, economiei și sportului”, papa Leon al XIV-lea a avut o întâlnire la nunțiatura apostolică din Madrid cu aproximativ 220 de preoți augustinieni din diferite comunități și mai mulți membri ai familiei augustiniene din Spania.

După salutul superiorului provincial, papa a adresat celor prezenți câteva cuvinte de gratitudine pentru posibilitatea întâlnirii, subliniind că unitatea sufletească și comuniunea între augustinieni pot constitui un mesaj pentru lume în acest moment istoric. Un mesaj care trebuie să ajungă la tineri, precum cei 600 de mii pe care i-a întâlnit în Plaza de Lima în seara precedentă, care au dat mărturie despre întrebările și căutarea lor spirituală.

Menționând prezența călugărițelor de viață contemplativă, papa a subliniat valoarea vocației lor, o valoare care dă sens inclusiv activității sociale, într-un timp în care se pierd tăcerea și capacitatea omului de a intra în inima lui.

În fine, înainte de a-i saluta personal, papa i-a îndemnat pe cei prezenți să se roage împreună Tatăl Nostru, după care a invocat asupra lor binecuvântarea sa.

08 iunie 2026, 09:11