Leon XIV, clerului din Pavia: Să rămânem uniți cu Cristos, piatra vie

Cetatea Vaticanului – E. Asmarandei
20 iunie 2026 – Vatican News. ”Când mărturia noastră de credință este coerentă și înflăcărată, noi înșine devenim ”pietre vii” care alcătuiesc edificiul spiritual care este Biserica”, a spus papa Leon al XIV-lea sâmbătă, 20 iunie a.c., la omilia liturgiei Cuvântului din Bazilica ”San Pietro in Ciel d’Oro” în orașul Pavia, unde sunt păstrate rămășițele pământești ale sfântului Augustin, la întâlnirea cu clerul diecezei. După cum a fost anunțat, pontiful roman efectuează o vizită pastorală de o zi în regiunea italiană Lombardia, în localitățile Pavia și Sant'Angelo Lodigiano.

Vă oferim aici, în traducerea noastră de lucru, omilia papei Leon al XIV-lea de la întâlnirea cu clerul diecezei de Pavia:

«Eminență, excelențe, dragi frați întru episcopat,
dragi preoți și diaconi,
dragi călugări și călugărițe, seminariști,
confrații mei augustinieni,
frați și surori,
sunt bucuros să fiu aici în mijlocul vostru și îi mulțumesc episcopului Corrado Sanguineti, precum și preotului Joseph Farrell, prior general al Ordinului Sfântului Augustin pentru cuvintele de bun venit pe care mi le-au adresat. Sunt încântat de ceea ce am auzit despre această Biserică din Pavia: o comunitate cu o tradiție străveche care rămâne vivace și prezentă în oraș și în împrejurimi, atentă la semnele acestui timp și la provocările sale, fără a se lăsa descurajată de greutăți, de contextul secularizat și de dificultățile în transmiterea credinței.

Pentru a evita descurajarea, este nevoie de o privire animată de spiritul credinței, care ajută la citirea realității în mod mai profund decât ceea ce pare la prima vedere și să fie evitată alunecarea într-o atitudine negativă și pesimistă, incapabilă să genereze viață nouă. Privirea care ni se cere – și pe care Duhul Sfânt ne-o dăruiește – este cea a lui Isus. În mijlocul dificultăților și neînțelegerilor, El vede mâna providențială a Tatălui în crinii câmpurilor și în păsările cerului (cf. Matei 6,28-29), hrănește speranța în mica sămânță care crește (cf. Marcu 4,30-33) și ne invită să ne ridicăm ochii și să vedem lanurile deja albe pentru seceriș (cf. Ioan 4,35). În exortația apostolică Evangelii gaudium, papa Francisc ne-a îndemnat la această lectură spirituală a realității, spunând: ”Privirea credinței este capabilă să recunoască lumina pe care Duhul Sfânt o răspândește mereu în mijlocul întunericului [...]. Credința noastră este provocată să întrezărească vinul în care apa poate fi transformată și să descopere grâul care crește printre neghină” (n. 84).

Luminați de speranța Evangheliei și inspirați de ceea ce ne-a spus apostolul Petru în Lectură (cfr. 1 Petru 2,4-10), care îi numește pe ucenicii Domnului ”pietre vii”, să ne întrebăm: cum putem fi o Biserică vie astăzi, aici, în Pavia?

Prima indicație a apostolului este esențială: să rămânem uniți cu Cristos, piatra vie, aruncată de oameni, dar aleasă de Dumnezeu. Cristos este temelia edificiului spiritual, este piatra de temelie pusă ca fundament al parcursului nostru bisericesc, a activității noastre pastorale și a evanghelizării (cf. v. 4-5).

Această zidire și edificare în Cristos ne protejează de riscul de a ne dispersa și de a ne suprasolicita în aspecte secundare, care pot fi bune, dar nu merg la esențial. Firește, suntem chemați să fim realiști și știm că în comunitățile parohiale și în viața unei dieceze există multe urgențe și angajamente care necesită prezența, precum și multiple activități. Totuși, este vorba de a readuce totul în centru, de a construi mereu de la piatra de temelie, de a împiedica acțiunile noastre să fie dispersive, centrate exclusiv asupra noastră și asupra propriilor noastre eforturi. Întrucât Cristos este centrul, cu toții ne inspirăm din această unică sursă și ne supunem angajamentul discernământului care provine din lumina și Cuvântul său. Să facem să crească, așadar, o Biserică în care se merge împreună, capabilă să se reînnoiască fără a se diviza, în care toți se recunosc frați și lucrează cu bucurie în slujba Împărăției lui Dumnezeu.

Aceasta implică ceea ce a spus episcopul vostru la început: trebuie să învățăm să fim comunități creștine centrate pe esențial, chiar dacă asta înseamnă să renunțăm la anumite structuri și certitudini ale trecutului. Esențialul este să trăim cu Cristos, iar răspândirea Evangheliei sale este ceea ce trebuie să ne preocupe. Le recomand acest lucru în primul rând preoților, care uneori pot suferi de un sentiment de dispersie interioară și oboseală din cauza multiplelor îndatoriri: întoarceți-vă mereu la centru, unificați totul în relația cu Domnul și descoperiți în El bucuria fraternității preoțești și a slujirii pastorale împărtășite cu laicii. Și recomand acest lucru, de asemenea, călugărilor și călugărițelor, care adesea experimentează dificultatea de a actualiza carisma căreia îi aparțin, dar care au nevoie mereu să pornească din nou de la Cristos și să împărtășească talanții pe care i-au primit, atât cu alte comunități călugărești, cât și cu Biserica diecezană în ansamblu.

A adera la Cristos, piatra de temelie, ne permite și să abordăm problemele actuale care privesc transmiterea credinței și a practicii religioase. Într-un timp în care multe persoane par să-și fi pierdut gustul spiritual sau, din diverse motive, nu mai pot găsi atracția credinței creștine în viața lor, suntem chemați în primul rând să ducem mesajul Evangheliei, un mesaj bucuros și eliberator al lui Isus Cristos, care scoate la iveală frumusețea credinței pentru viața noastră și pentru societatea noastră. Astăzi, există o nevoie tot mai mare de a însoți persoanele în descoperirea sau redescoperirea credinței. De aceea, trebuie să proclamăm nucleul Evangheliei, și anume pe Isus, care în întruparea, moartea și învierea sa ne revelează misterul lui Dumnezeu și, în același timp, misterul nostru. ”O pastorală în cheie misionară [...] se concentrează asupra esențialului, asupra a ceea ce este mai frumos, mai măreț, mai atractiv și, în același timp, mai necesar” (Evangelii gaudium, 35).

În acest context, figura sfântului Augustin strălucește cu o lumină prețioasă. Gândirea sa, povestea convertirii sale și spiritualitatea sa ne amintesc de valoarea și primatul interiorității: ”Nu ieși în afara ta, întoarce-te la tine: adevărul locuiește în omul dinăuntru” (De vera religione, XXXIX, 72). Nevoia de a reintra în noi înșine, de a evita să ne pierdem în fragmentarea exterioară, de a căuta și găsi un sens care să ne orienteze viața și să ne anime relațiile, este o exigență comună a tuturor: astăzi reapare în moduri diferite chiar și în graba și dispersarea vieții cotidiene, mai ales în întrebările celor mai tineri.

Când mărturia noastră de credință este coerentă și înflăcărată, noi înșine devenim ”pietre vii” care alcătuiesc edificiul spiritual care este Biserica. Stilul de viață al creștinilor, care era nou și uimitor la începuturi, în comparație cu lumea iudaică și cea păgână, trebuie să rămână așa și în lumea de astăzi. Uniți cu Cristos, putem exprima sfânta noastră preoție, oferind jertfe spirituale în fiecare zi (cf. 1 Petru 2,5). Țesut cu rugăciune și de slujire față de aproapele, acest cult transformă viața noastră într-un semn al Evangheliei prin alegeri, acțiuni și relații.

Preaiubiților, asemenea pietrelor vii, suntem chemați să fim o Biserică bine înrădăcinată în teritoriu, o Biserică care merge în mijlocul greutăților și speranțelor oamenilor, expertă în arta de a asculta și de a însoți, cultivând relații cu familiile, cu cei care se pregătesc să primească sacramentele și chiar cu cei care se prezintă ocazional sau sunt departe de viața de credință.

Știu că sunteți deja animați de această pasiune pastorală și vă invit să o cultivați fără a vă descuraja, căutând să ajungeți la toți cu bucuria Evangheliei, valorificând ce e mai bun din istoria voastră – să ne gândim la oratorii – și experimentând noi posibilități de întâlnire. O atenție deosebită merită angajamentul de a organiza rețelele de mici comunități care se întâlnesc în case în jurul Evangheliei, deschise slujirii parohiei sau comunității pastorale. Ascultarea Cuvântului generează vitalitate spirituală, stimulează mărturia în ambientele vieții, inclusiv prin mișcări și asociații, și ne încurajează să fim aproape de săraci. Și, mai ales aici, la Pavia, subliniez importanța pastorației universitare și a dialogului cu cultura. Studiul și cercetarea științifică îi încurajează pe credincioși să dezvolte o abordare bazată pe credință capabilă să lumineze căutarea adevărului, dreptății și frumuseții care mișcă sufletul uman. Știu că ați început să faceți pași semnificativi spre adoptarea unui stil sinodal al vieții comunitare, integrând parcursul tradițional al parohiilor cu noi inițiative de evanghelizare. Prin urmare, vă invit să continuați pe acest drum, învățând tot mai mult mergeți împreună, în discernământ comun și dezvoltând proiecte comune, cultivând fraternitatea și promovând co-responsabilitatea.

Dragi frați și surori, fie ca Preasfânta Maria, Maica Bisericii, să vă obțină dorința arzătoare de a trăi și de a mărturisi Evanghelia, în caritatea fraternă care ne face un unic popor în drum spre Dumnezeu. Venerând relicvele sfântului părinte Augustin, cer ca el, împreună cu sfântul vostru patron, Siro, să mijlocească mereu pentru această Biserică și pentru orașul Pavia. Vă mulțumesc!».

***

În cursul după-amiezii zilei de sâmbătă, conform programului anunțat de Prefectura Casei Pontificale, Leon al XIV-lea a mers în orașul Pavia. Papa merge la un centru oncologic, întâlnește clerul diecezei, venerează relicvele sfântului Augustin, se oprește în adorația Preasfântului Sacrament, întâlnește comunitatea latino-americană precum și pe locuitorii orașului. Succesiv, pontiful roman merge în localitatea Sant'Angelo Lodigiano, unde vizitează parohia Sfinții Anton Abate și Francesca Cabrini. În cursul serii, Leon al XIV-lea revine în Cetatea Vaticanului.

Pentru mai multe detalii ale vizitei pastorale puteți consulta articolul AICI.