Leon XIV. Mesaj la Ziua mondială a săracilor din 2026
Cetatea Vaticanului – Adrian Dancă
15 iunie 2026 – Vatican News. Vă oferim aici în traducerea noastră de lucru Mesajul papei Leon al XIV-lea pentru a X-a Zi mondială a săracilor, care se va marca duminică, 15 noiembrie 2026.
Domnul este refugiul celui sărac (cf. Psalm 14,6)
1. Domnul este refugiul celui sărac (cf. Psalm 14,6). Cuvintele psalmistului sugerează parcursul pe care suntem chemați să-l străbatem în vederea celei de-a X-a Zi mondiale a săracilor. Încă o dată, este necesar să ne întoarcem la Cuvântul lui Dumnezeu pentru a verifica importanța pe care cei săraci o au în viața Bisericii. Expresia Psalmului devine criteriul de judecată pentru existența creștină pentru că revelează chipul lui Dumnezeu și recunoaște sărăcia umană. Într-un moment istoric dramatic, într-adevăr, cum a fost distrugerea templului de la Ierusalim, poporul s-a simțit privat de prezența lui Dumnezeu și a simțit o mizerie materială și morală fără precedent.
Pentru fiecare generație, acest Cuvânt apare în toată actualitatea sa. Încă de la început, arată contradicția în care se cade deseori și în zilele noastre. Prima constatare este, într-adevăr, aceasta: ”A spus nebunul în inima sa: «Nu este Dumnezeu!». S-au corupt, au săvârșit lucruri abominabile; nu-i nimeni care să facă binele” (Psalmul 14,1). Ea evidențiază contrastul dintre cei care se comportă cu înțelepciune și cei care, în schimb, își duc viața ca și cum nu ar fi nimic deasupra lor. Se observă, din păcate, cum s-a răspândit și în zilele noastre o injustiție socială care decurge din corupția arogantă, pe cât de deplorabilă pe atât de discriminatorie. Pierderea simțului transcendenței în viața de fiecare zi nu mai este atât o negare teoretică a existenței lui Dumnezeu ci se remarcă, mai degrabă, lipsa de considerație față de bunătatea și milostivirea sa pentru edificarea justiției personale și sociale.
Primii care trebuie să îndure urmările sunt cei săraci care, nu întâmplător, sunt în creștere în multe societăți. Absența lui Dumnezeu pune persoanele nu doar unii alături de ceilalți în spirit de respect reciproc, ci unii deasupra celorlalți sub semnul stăpânirii și al samavolniciei. Este afișată, în acest fel, o logică desacralizantă de asuprire și de rebutare care marginalizează și înjosește. În această stare de viață se află nu doar persoanele individuale, ci populații întregi. Cuvintele Psalmului răsună încă pline de adevăr: ”Devorează poporul meu cum ar mânca o pâine” (Psalm 14,4).
2.. Strigătul de dreptate al celor săraci este stins astăzi prin tehnici multiple, din ce în ce mai subtile, până la a face să fie fără voce efortul lor de a face să se audă propriile cerințe. Mediul digital radicalizează prejudecățile față de ei și mărește cortina de indiferență care învăluie cauzele lor. Celui sărac nu-i rămâne decât să strigă către Dumnezeu (cf. Psalm 34,7) și să facă să ajungă la El plângerile, având certitudinea de a fi ascultat pentru că Dumnezeu este fidel și bogat în milostivire. Cei care sunt asupriți, înjosiți și lipsiți de apărare cresc și astăzi în certitudinea de a trebui să se abandoneze lui Dumnezeu copleșiți de încredere și așteptare. În această încredințare totală, înflorește din nou simțul propriei demnități, se recunosc frați și surori cu care să-și organizeze visele lor, speranța devine de o manieră tăcută realitate. A se refugia în Dumnezeu echivalează cu a găsi protecție adevărată și sigură, ceea ce cei puternici nu pot să garanteze și preferă să nege.
Cel sărac, însă, știe să recunoască mai mult decât alții esențialul pentru că trăiește din esențial. Mai asemănător decât toți cu Cristos, el îl recunoaște pe Dumnezeu ca refugiu al său chiar și atunci când circumstanțele par să-l dezmintă și este plin de speranță în ceea ce privește dreptatea sa, care nu întârzie să se arate. În noaptea abandonării și a solitudinii, cel sărac ”locuiește la umbra Celui preaînalt” (cf. Psalm 91,1). Cei mâhniți, cei care îndură nedreptate și sunt ofensați, cei care sunt în suferință și în durere, cei care sunt singuri și privați de sensul vieții pot afla consolare și o nouă motivație la Domnul.
3. A fi un refugiu nu este doar o promisiune, dar devine realitate în persoana lui Isus Cristos. Dumnezeu locuiește între noi prin întruparea Fiului, care face să devină concret și vizibil refugiul sperat. Isus Cristos este cu adevărat refugiul lui Dumnezeu pentru cei săraci. Prin ascultarea sa față de Tatăl, El coboară până la punctul cel mai de jos, unde se află cei din urmă. El vine în întâmpinarea tuturor și fiecăruia îi oferă un refugiu sigur: ”Veniți la mine toți cei osteniți şi împovărați şi eu vă voi da odihnă!” (Matei 11,28). În Isus, Dumnezeu nu doar că ocrotește, dar împarte sărăcia umană până pe cruce.
Săracii din zilele noastre sunt cei uitați și marginalizați, furându-li-se nu doar pâinea, dar și cuvântul și chipul. Fie ca aceștia să-l întâlnească pe Fiul lui Dumnezeu, care se apropie de toți fără a uita pe nimeni. Să-L întâlnească, mai întâi de toate, în cei care își spun creștini. În Biserică, Trupul său, Isus este cel care oferă pâine și prietenie, aduce lumină și un orizont de speranță, rostește numele fiecăruia și restituie tuturor demnitatea. Pentru cei lipsiți de casă, muncă, educație, hrană ori sănătate se deschide o nouă cale: împărțirea ca expresie a Împărăției lui Dumnezeu (cf. Matei 5,3). Obsesiei celor care acumulează bogății numai pentru sine i se opune încăpățânarea lui Dumnezeu care, prin mărturia unor persoane cu trup și sânge, își deschide inima și primește în iubirea sa.
4. În Cristos, suntem chemați și noi, așadar, să devenim săraci și să ne facem un refugiu pentru cel sărac. Comunitatea creștină nu poate să rămână insensibilă în fața atâtor oameni care astăzi stau la ușă și rămân invizibili pentru cei care stau închiși între zidurile lor. Biserica, prin însăși natura ei, este chemată să fie săracă și un refugiu pentru cei săraci. Să nu uităm comentariul sfântului Augustin despre parabola bogatului și a lui Lazăr cel sărac: ”A trecut sub tăcere numele bogatului și ne-a spus numele săracului. Numele bogatului trecea din gură în gură, dar Dumnezeu l-a trecut sub tăcere. Numele săracului trecea în tăcere, dar Dumnezeu ni l-a revelat. [...] Tu ce ai alege? Să fii sărac ca Lazăr ori să fii bogat ca celălalt? Nu te lăsa înșelat! Ascultă cum a fost sfârșitul și observă alegerea greșită” (Sermo 33A, nr. 4).
După cum am amintit în exortația apostolică Dilexi te, ”față de cei săraci, Dumnezeu arată o predilecție: mai întâi de toate, acestora le este adresat cuvântul de speranță și de eliberare al Domnului și, de aceea, deși aflat în stare de sărăcie ori slăbiciune, nimeni nu trebuie să se mai simtă abandonat. Iar Biserica, dacă vrea să fie a lui Cristos, trebuie să fie Biserica Fericirilor, Biserica ce face loc celor mici și merge săracă împreună cu cei săraci, loc în care cei săraci au un loc privilegiat” (nr. 21).
Se prezintă câteva întrebări inevitabile, pe care la a X-a Zi mondială a săracilor avem o urgență în a le face să răsune în mintea și inima noastră: suntem noi semnul unui Dumnezeu care este refugiul celor săraci? Suntem conștienți de sărăcia noastră și o preferăm bogăției injuste? Ajungem noi acolo unde se află cei săraci, experimentând marginalitatea lor? Ascultăm noi gândurile lor și împărtășim așteptările lor? Rostim noi numele lor cu o blândețe dumnezeiască? Caritatea noastră reușește să reactiveze și să susțină în ei dorința de dreptate și de răscumpărare? Aceste întrebări și multe altele ne cheamă la un serios examen de conștiință pentru a analiza cât de multe suntem chemați să facem în beneficiul celor săraci și al eliberării lor. Atunci vom vedea că cei săraci devin ei înșiși un refugiu pentru ceilalți. Experiența sărăciei ne face deosebit de sensibili la o solidaritate reînnoită în fața provocărilor.
Iubirea lui Cristos ne face, într-adevăr, părtași la viața de iubire a lui Dumnezeu. În acest sens, creștinii sunt chemați nu doar să caute un refugiu în Dumnezeu, dar și să se facă ei înșiși în Dumnezeu un refugiu pentru ceilalți, fără ”a face deosebire între cel care asistă și cel care este asistat, între cel care pare că dă și cel care pare că primește, între cel care apare sărac și cel care simte că oferă timp, competențe și ajutor. Suntem Biserica Domnului, o Biserică de săraci, cu toții prețioși, cu toții subiecți, fiecare fiind purtătorul unui Cuvânt special al lui Dumnezeu. Fiecare este un dar pentru ceilalți” (Omilie, 17 august 2025).
5. Al optulea centenar al morții sfântului Francisc din Assisi ne îndeamnă să ne amintim că el, ajuns la Roma ca pelerin la mormântul apostolului Petru, a fost cuprins de compasiune față de cerșetori. Ca să înțeleagă și să simtă suferința lor, el și-a dat jos hainele și a făcut schimb cu hainele rupte ale unuia dintre ei, așezându-se să ceară de pomană și petrecând întreaga zi în mijlocul săracilor cu bucurie sufletească (cf. Fonti Francescane, nr. 1405-1406). Vrem să mărturisim că este posibil, chiar și în timpul de astăzi, să simțim aceeași bucurie în a se pune în pielea celor săraci și în a-i asculta în loc de a vorbi doar despre ei. Cel care îl are pe Dumnezeu ca refugiu este liber să facă alegeri profetice care mărturisesc că totul poate să fie regândit de jos prin smerenie și fraternitate, singurele care repară o lume rănită de aroganță.
Am încredere că a X-a Zi mondială a săracilor poate constitui o etapă semnificativă pentru a redescoperi chipul atâtor frați și surori care caută un refugiu în Dumnezeu și își doresc să se simtă acasă în comunitățile noastre. Să păstrăm vie ascultarea față de Cuvântul lui Dumnezeu care provoacă la convertirea inimii. Să mijlocească pentru noi Fecioara Maria, care în trupul răstignit al Fiului a contemplat iubirea lui Dumnezeu care îi copleșește cu bunuri pe cei flămânzi și îi lasă pe cei bogați cu mâinile goale (cf. Luca 1,53)!
Din Vatican, 13 iunie 2026, comemorarea liturgică a sfântului Anton de Padova
Leon pp. XIV
