Leon XIV, Bisericii din Canare: Să îmbrățișăm crucea lui Cristos și a celor sărmani

Cetatea Vaticanului – E. Asmarandei
11 iunie 2026 – Vatican News. «Voi, ”canarieni” nativi sau adoptivi, Popor al lui Dumnezeu în pelerinaj pe pământurile înconjurate de Atlantic, aveți privilegiul de a vă bucura zilnic de prezența maiestuoasă a mării. Se spune că în ochii unui insular, acea imagine – care are mireasma casei și a patriei – este imprimată pentru totdeauna pe pupile sale și că îi lipsește enorm atunci când este departe, în interiorul țării. Acest sentiment corespunde unei nostalgii sănătoase pentru imensitate, pentru cerul și marea deschise, care se întind până la orizont fără limite sau granițe, și unei inimi sensibile dispuse să salute cu o lacrimă pe cei care pleacă și să-i primească cu brațele deschise pe cei care sosesc. În acest sens, marea poate fi uneori sinonimă și cu distanța și cu separarea, cu provocarea și cu un drum de parcurs», a spus papa Leon al XIV-lea joi, 11 iunie a.c., în catedrala Sfânta Ana, la întâlnirea cu episcopii, preoții, diaconii, călugării și lucrătorii pastorali din Las Palmas de Gran Canaria.

Vă oferim aici, în traducerea noastră de lucru, discursul papei Leon al XIV-lea:

«Este o mare bucurie pentru mine să pot împărtăși această întâlnire cu voi. Vă mulțumesc pentru primirea călduroasă, pentru prezența voastră amabilă și pentru mărturiile voastre, care reflectă o Biserică vie, în inima căreia își găsesc ecou ”bucuria și speranța, tristețea și angoasa oamenilor de azi, mai ales ale săracilor și ale tuturor celor care suferă” (Gaudium et Spes, 1).

Vin pe aceste insule ca Tată și frate în credință: ”Împreună cu voi sunt creștin și pentru voi sunt episcop” (cf. Prima binecuvântare Urbi et Orbi, 8 mai 2025). Fiecare dintre noi a primit daruri și slujiri felurite pentru edificarea trupului lui Cristos, așa cum am auzit în lectura din Scrisoarea către Efeseni. Și aceasta este chemarea Domnului, care astăzi răsună din nou în inimile noastre și confirmă vocația și misiunea noastră: să construim împreună Biserica, întemeiată pe Cristos , ”piatra unghiulară” (cf. 1 Petru 2, 6-8), să o construim în bine, să armonizăm diferențele noastre și să lucrăm uniți în favoarea tuturor (Magnifica humanitas, 11-14).

Aș dori să reflectăm împreună asupra a două atitudini ale vieții noastre creștine pe care trebuie să le avem în minte pentru a fi ”arhitecți înțelepți” în construirea civilizației iubirii (cf. ibid., 236).

Voi, ”canarieni” nativi sau adoptivi, Popor al lui Dumnezeu în pelerinaj pe pământurile înconjurate de Atlantic, aveți privilegiul de a vă bucura zilnic de prezența maiestuoasă a mării. Se spune că în ochii unui insular, acea imagine – care are mireasma casei și a patriei – este imprimată pentru totdeauna pe pupile sale și că îi lipsește enorm atunci când este departe, în interiorul țării. Acest sentiment corespunde unei nostalgii sănătoase pentru imensitate, pentru cerul și marea deschise, care se întind până la orizont fără limite sau granițe, și unei inimi sensibile dispuse să salute cu o lacrimă pe cei care pleacă și să-i primească cu brațele deschise pe cei care sosesc. În acest sens, marea poate fi uneori sinonimă și cu distanța și cu separarea, cu provocarea și cu un drum de parcurs.

În acest sens, sfântul Augustin ne spune: ”Este ca și cum cineva și-ar vedea patria de departe, dar marea ar fi la mijloc: vede unde vrea să ajungă, dar nu are cum să ajungă acolo. La fel este și pentru noi, care vrem să ajungem la acea stabilitate unde ceea ce este, este […], dar la mijloc se află totuși marea acestei lumi. […] Ca să avem și noi mijloacele cu care să mergem, de acolo a venit cel la care voiam să mergem. Și ce a făcut? Ne-a procurat lemnul cu care să traversăm marea. Căci nimeni nu poate traversa marea acestui secol dacă nu este purtat de crucea lui Cristos”. (Comentariu la Evanghelia sfântului Ioan 2,2). Aceasta este prima atitudine care ne călăuzește în navigarea pe apele vieții și în atingerea destinației noastre, patria cerească: îmbrățișarea crucii lui Cristos.

Dragi frați și surori, sfinții au simțit nostalgie pentru Dumnezeu și, trebuind să înfrunte furtunile existenței, au știut să-l ducă pe Isus în bărcile lor, au avut încredere în El, au îmbrățișat crucea și astfel au potolit valurile incertitudinii și fricii (cf. Matei 8,23-27). Ne este exemplu, în aceste meleaguri binecuvântate, printre mulți alții, Venerabilul Antonio Vicente González, preot diecezan cunoscut și ca ”bunul păstor canar”. Viața sa, transformată de harul divin, ne stimulează să purtăm crucea lui Cristos și să-l urmăm (cf. Matei 16,24), fiind mărturisitori fideli ai Evangheliei în acest nou timp al istoriei, care nu este lipsit de turbulențe și contradicții, pentru a ajunge astfel la scopul promis (cf. Ioan 12,32).

Prima ”îndrumare”, așadar, este să îmbrățișăm crucea lui Cristos; și voi, de exemplu, o faceți zilnic ca Simon din Cirene, însoțind atâția frați și surori răstigniți de dramele vieții și ajutându-i să-și poarte poverile. Vă mulțumesc pentru această operă generoasă de caritate și milostivire.

Aș dori, de asemenea, să subliniez și o altă atitudine: cultivarea unei spiritualități euharistice. Aceasta este legată de tradiția străveche conservată în această frumoasă catedrală: ploaia de petale de flori în fața Preasfântului Sacrament, care are loc în ziua Înălțării, ca semn al bunurilor spirituale și cerești pe care Domnul le revarsă înălțându-se la cer. Acel gest de devoțiune, din partea atâtor generații de-a lungul timpului, are o semnificație profundă: scopul călătoriei noastre este întâlnirea cu Cristos, centrul vieții creștine în fața căruia se plecă genunchii în adorație, în jurul căruia ne adunăm, formând un singur trup împreună cu care ne oferim ca ”jertfă vie, sfântă și plăcută lui Dumnezeu” (Romani 12, 1).

Conciliul ne spune aceasta: credincioșii ”participând la jertfa euharistică, izvor și apogeu al întregii vieți creștine, ei se oferă lui Dumnezeu Victima divină și pe ei înșiși odată cu Ea; astfel, toți […] manifestă concret unitatea Poporului lui Dumnezeu” (Lumen Gentium, 11). Prin urmare, a cultiva o spiritualitate euharistică înseamnă a aprofunda ”o spiritualitate a unității ecleziale în iubire” (Magnifica humanitas, 234). Să facem din viața noastră un răspuns la dorința lui Isus: ”Ca toţi să fie una [...] pentru ca lumea să creadă” (Ioan 17,21).

O modalitate concretă de a manifesta această spiritualitate a comuniunii este solidaritatea creștină, pentru că ”uniunea cu Cristos este în același timp o uniune cu toți cei pentru care El se dăruiește” (Benedict al XVI-lea, Deus caritas est, 14). De aceea, vă încurajez să continuați să oferiți tuturor iubirea pe care, la rândul vostru, ați primit-o de la Domnul (cf. 1 Ioan 4,19), o iubire care devine hrană în primirea, ascultarea, apropierea și grija față de cei mai fragili: ”Căci am fost flămând, şi mi-aţi dat să mănânc, am fost însetat, şi mi-aţi dat să beau, am fost străin, şi m-aţi primit, gol, şi m-aţi îmbrăcat, bolnav, şi m-aţi vizitat, am fost în închisoare, şi aţi venit la mine” (Matei 25,35-36).

Dragă Biserică aflată pe cale în Insulele Canare, urmând pașii sfințeniei atâtor bărbați și femei care v-au precedat, care și-au oferit viața în comuniune cu jertfa lui Cristos pe cruce, vă încurajez să mergeți înainte, ferm înrădăcinați în El, să continuați să navigați cu curaj în acest nou timp al istoriei. Când întâmpinați dificultăți, ridicați-vă ochii și cereți Duhului Sfânt harul de a trăi uniți în credință, în speranță și în caritate, virtuți care ”sunt ca trei stele care strălucesc pe cerul vieții noastre spirituale pentru a ne călăuzi spre Dumnezeu” (Sfântul Ioan Paul al II-lea, Cateheză, 22 noiembrie 2000).

Fie ca Preasfânta Fecioară Maria, steaua mării, să ne călăuzească în călătoria noastră, să ne ajute să ”înaintăm în larg” (cf. Luca 5,1-11) și să ajungem astfel la portul sigur al întâlnirii definitive cu Fiul ei, Isus Cristos».

***

Ultimul moment al zilei de joi, 11 iunie a.c., din agenda călătoriei apostolice este Sfânta Liturghie pe care papa o prezidează pe stadionul din Las Palmas.