Audiența generală. Papa: Ritul, semnul și simbolul, elemente constitutive ale liturgiei sacre

Elementele constitutive ale liturgiei sacre precum ritul, semnul și simbolul, au fost în centrul catehezei prezentată miercuri, 3 iunie a.c., de Leon al XIV-lea în Piața Sfântul Petru. Papa a continuat astfel seria catehezelor dedicată Conciliului Vatican II și a vorbit despre constituția dogmatică ”Sacrosanctum Concilium”.

Cetatea Vaticanului – E. Asmarandei
3 iunie 2026 – Vatican News.
”Riturile liturgiei creștine nu sunt un înveliș exterior al misterului sacramental, un ansamblu de ceremonii arbitrare, ci sunt medierea eclezială prin care darul divin ajunge la noi. Tocmai de aceea, Conciliul ne invită să înțelegem Mysterium fidei care se actualizează în liturgie prin rituri și rugăciuni”, a spus papa Leon al XIV-lea la cateheza audienței generale de miercuri, 3 iunie a.c., dedicată documentului ”Sacrosanctum Concilium” a Conciliului Vatican II.

Vă oferim aici, în traducerea noastră de lucru, cateheza papei Leon al XIV-lea de la audiența generală de miercuri, 3 iunie 2026:

«Dragi frați și surori, 
continuând catehezele despre Constituția conciliară Sacrosanctum Concilium (SC), dorim să ne oprim pentru a reflecta asupra unor elemente constitutive ale liturgiei sacre, precum ritul, semnul și simbolul.

Conciliul Vatican al II-lea, valorificând prețioasa muncă a Mișcării liturgice, ne-a ajutat să redescoperim un adevăr foarte viu în conștiința Bisericii străvechi și în învățătura Părinților. Riturile liturgiei creștine nu sunt un înveliș exterior al misterului sacramental, un ansamblu de ceremonii arbitrare, ci sunt medierea eclezială prin care darul divin ajunge la noi. Tocmai de aceea, Conciliul ne invită să înțelegem Mysterium fidei care se actualizează în liturgie prin rituri și rugăciuni (cf. SC, 48).

Ritul dă formă acțiunii liturgice și, prin acesta, vieții noastre, generând în noi o sensibilitate spirituală care ne face capabili să gustăm prezența lui Dumnezeu prin Isus Cristos. Desigur, acest lucru se întâmplă dacă nu rămânem străini sau spectatori tăcuți (cf. ibid.) față de liturgie, ci participăm la ea cu tot ceea ce suntem – trup, minte și inimă –, în ascultare față de porunca Domnului. Prin ritul sacru suntem astfel formați pentru ascultarea Cuvântului lui Dumnezeu, pentru aducere de mulțumire și adorație, pentru împărtășirea fraternă și pentru comuniunea bisericească. Descoperim că suntem o adunare cu multe chipuri, reunită de aceeași credință.

Ritul ne implică într-o succesiune bine definită de gesturi și rugăciuni, care uneori poate intra în contradicție cu tendința noastră individuală la spontaneitate. Logica sa, însă, nu este aceea de a îngrădi libertatea în tipare. Dimpotrivă, prin sobrietatea solemnă a ritmurilor sale, ritul întrerupe activitățile frenetice, readucându-ne la esențial. Descoperim astfel o altă dimensiune a acțiunii, care nu este ghidată de calcule productive, și o altă experiență a timpului și a spațiului. În rit, experimentăm o logică a gratuității, găsim o pauză care regenerează inima, recunoaștem că suntem precedați de harul divin, învățăm să trăim într-un ritm locuit de Duhul Sfânt.

Gramatica ritului este țesută din semnele și simbolurile specifice liturgiei. În ea, după cum afirmă Conciliul, ”sfințirea omului este reprezentată prin semne văzute și este realizată într-un mod propriu fiecăruia” (SC, 7). Catehismul Bisericii Catolice aprofundează valoarea acestor semne, amintind că ”semnificația lor își are rădăcinile în lucrarea creației și în cultura umană, se precizează în evenimentele Vechiului Legământ și se revelează pe deplin în persoana și opera lui Cristos” (nr. 1145). Semnificativ este semnul apei: de la originile creației până la potop, de la trecerea Mării Roșii la Iordan, până la apa care țâșnește din coasta lui Cristos și devine semn sacramental al cufundării în moartea și învierea sa.

”Semn” și ”simbol” sunt termeni folosiți adesea ca sinonime. În realitate, un semn este simbolic atunci când este capabil să trimită nu doar la o idee, ci la un întreg sistem de semnificații și valori. Astfel, de exemplu, atunci când suntem stropiți cu apă sfințită, reînvie în noi conștiința darului primit prin Botez și aderarea noastră la viața nouă în Cristos. În al doilea rând, simbolurile au în esență un caracter practic, fiind în primul rând acțiuni: mai simple și obișnuite, precum îngenuncherea și dăruirea păcii, sau mai solicitante, precum actele constitutive ale fiecărui Sacrament. Mai presus de toate, simbolurile au o dimensiune performativă și transformatoare singulară, atât față de elementele materiale care le compun, cât și față de cei care intră în contact cu ele, generând un sentiment de apartenență, atingând inima și mintea, suscitând relații bisericești autentice.

În Scrisoarea apostolică Desiderio desideravi, papa Francisc, preluând o afirmație a lui Romano Guardini, a identificat ”prima sarcină a muncii de formare liturgică: omul trebuie să redevină capabil de simboluri” (nr. 44). Avem nevoie să ne lăsăm educați de riturile liturgiei, îngrijind cu delicatețe și fără arbitrarietate frumusețea celebrărilor noastre și angajându-ne într-o autentică mistagogie. Experiența unei liturgii vii și pioase, însoțită de o cateheză mistagogică adecvată, este cea mai bună resursă pentru a trezi în toți acea deschidere către întâlnirea cu Dumnezeu care, în logica întrupării, nu poate avea loc decât prin implicarea întregului om: duh, suflet și trup (cf. 1 Tesaloniceni 5,23)».

Audiența generală s-a încheiat cu rugăciunea Tatăl Nostru, cântată în limba latină, și cu binecuvântarea apostolică a pontifului roman, binecuvântare ce ajunge prin mass-media la toți cei care o primesc în spirit de credință.

03 iunie 2026, 10:59