Papa, copiilor: Să folosim capacitatea pe care Dumnezeu ne-a dat-o! Celularul să nu înlocuiască creierul!
Vatican News
22 iunie 2026. Sfântul Părinte a avut un dialog liber cu copiii și adolescenții participanți la inițiativa estivă anuală "Estate Ragazzi in Vaticano", cu desfășurare între 15 și 31 iunie, în incinta Statului Cetății Vaticanului. Dedicată copiilor și adolescenților, fii ai angajaților din Vatican, inițiativa anuală dispune de spații special amenajate și echipate, programul incluzând activități ludice, recreative și sportive, printre acestea și accesul la o piscină amenajată cu această ocazie. Inițiativa a prevăzut un program diferit și detaliat pentru fiecare săptămână, incluzând jocuri în echipă, activități sportive, ateliere artistice, activități educative, spectacole și surprize zilnice.
Să ne dezvoltăm umanitatea prin prietenie, prin conversație
În cadrul întâlnirii, unul dintre copiii participanți i-a adresat pontifului întrebarea: "Dragă Papă Leon, aici, la "Estate Ragazzi" (Vara copiilor în Vatican) ne distrăm de minune fără telefon și știm că toate aceste activități sunt posibile datorită Dumneavoastră. Dar trebuie să recunoaștem că, în restul anului, când ne întoarcem acasă, este aproape imposibil să ne desprindem de ecranul telefonului mobil. Adesea ne simțim cumva prizonieri ai lumii digitale și ne temem să nu-i pierdem din vedere pe prietenii noștri adevărați sau să ne închidem în lumea noastră. Cum putem fi campioni ai tehnologiei, folosind-o pentru a face lucruri frumoase, fără a-i uita pe prietenii care ne sunt alături? Mulțumesc."
Răspunzând liber, Papa Leon al XIV-lea a spus: "În primul rând, bună dimineața tuturor! Bună dimineața celor mari și celor mici. Mă bucur foarte mult să mă aflu aici cu voi în această dimineață. Bine. Cum să ne detașăm puțin de ecran? Cam asta este întrebarea. În acest moment, dacă văd bine, doar unul dintre voi are un telefon în mână și asta pentru că face o fotografie, dar nimeni altcineva nu are, nu-i așa? Așadar, un lucru important: tehnologia poate fi foarte bună și ne este utilă pentru multe lucruri, dar când suntem împreună nu este necesar să ținem în mână tot timpul telefonul mobil sau tableta. Și, de fapt, suntem fericiți când, uneori, nu suntem legați de tabletă sau de telefon. Este foarte important să ne facem prieteni, să ne întâlnim, să ne jucăm împreună, poate chiar să învățăm împreună ca persoane umane, nu ca niște calculatoare sau mașini, ca niște roboți tehnologici. Suntem ființe umane, persoane, iar contactul cu ceilalți este foarte important". Așadar, acesta ar fi primul lucru.
La fel și în familie: familia care se reunește – nu este suficient să fim toți adunați într-un loc dar fiecare uitându-se la telefonul său mobil. Este foarte important să învățăm să dialogăm, să conversăm, să ne simțim bine împreună cu ceilalți, să ne jucăm împreună și chiar să ne rugăm împreună, pentru că, chiar dacă putem avea Biblia și câteva rugăciuni în telefonul mobil, Dumnezeu nu vrea să se uite la telefonul mobil: Dumnezeu vrea să se uite la inimile noastre, la viața noastră. Așadar, să fim liberi de aceste lucruri care, în sine, pot fi distractive, un ajutor, ceva frumos, dar este mult mai important să ne dezvoltăm umanitatea prin prietenie, prin conversație și, de asemenea, prin toate lucrurile pe care le faceți în această perioadă, aici".
"Nu suntem cu toții legați de un cablu"
De asemenea, adresându-se adolescenților participanți la "Estate Ragazzi in Vaticano" Papa Leon a atras atenția asupra dependenței pe care o creează, în mod intenționat, anumite aplicații, prin programele lor, spunând: "Ele încearcă să ne facă dependenți de această tehnologie. Așadar, de multe ori, ar fi de mare ajutor să ne stabilim niște limite, să spunem: 'După o anumită oră nu mă mai uit la telefon', 'În anumite momente prefer să stau de vorbă cu familia, să încercăm să petrecem timp împreună'. Cred că astfel vom reuși să ne detașăm puțin. Nu suntem cu toții legați de un cablu, nu-i așa? Suntem ființe umane. Să trăim și să dezvoltăm această dimensiune umană. Și, de asemenea, partea spirituală a vieții noastre: să-L căutăm pe Dumnezeu în rugăciune, să-L căutăm împreună, în familie, să trăim puțin mai liberi de această dependență de tehnologie".
O altă participantă i-a spus Sfântului Părinte: "Dragă Papă Leon, tema din acest an a programului Estate Ragazzi este În jurul lumii în 80 de zile. Aceasta ne invită să călătorim cu imaginația, explorând multe lumi diferite. Ați călătorit atât de mult în viață, ați vizitat atâtea locuri îndepărtate și ați cunoscut atâția oameni diferiți. Ne-ați putea dezvălui un secret legat de călătorii?
Să nu fim dependenți de tehnologie
"Vă voi povesti un mic detaliu, care are legătură de prima întrebare" – a răspuns pontiful. "Când eram mici, am învățat cu toții să citim hărțile rutiere. Și dacă trebuia să mergem de aici, de la Roma la Napoli, sau de la Roma la Tivoli, înainte de a pleca, ne documentam: căutam harta, vedeam pe ce drum, pe unde era mai bine să mergem… Astăzi, cu toții pornim GPS-ul în mașină sau pe telefon și începem călătoria. Ei bine, de mai multe ori în viața mea – mi s-a întâmplat în Italia, în alte țări din Europa, în Peru și o dată chiar și în Statele Unite – am pornit GPS-ul și m-a condus pe un drum greșit, iar eu am rămas blocat și nu am putut ajunge la destinație. De aceea spun – referindu-mă și la prima întrebare – că este important să nu fim prea dependenți de tehnologie. Este mult mai bine să învățăm noi înșine să gândim, să avem capacitatea critică de a ști încotro ne îndreptăm în viață, în călătorii, indiferent de situație. Să studiem bine, să folosim capacitatea pe care Dumnezeu ne-a dat-o! Nu am nevoie de telefonul mobil dacă creierul funcționează! Da, mă poate ajuta, îmi poate oferi informații, dar este important și să ne pregătim bine pentru a călători".
