Din agenda pontificală: 9 mai 2026
Sâmbătă, 9 mai a.c., Sfântul Părinte i-a primit în audiențe succesive pe prefectul Departamentului pentru episcopi, arhiepiscopul Filippo Iannone (O.Carm.), și pe arhiepiscopul de Homs al greco-melchiților, în Siria, monseniorul Jean-Abdo Arbach.
Succesiv, Suveranul Pontif l-a primit pe prim-ministrul Republicii Haiti, Alix Didier Fils-Aimé, împreună cu soția și suita.
Tot sâmbătă, Leon al XIV-lea a primit în audiență comună conducerea și jucătorii clubului de fotbal ”Internazionale Milano”, antrenată de Cristian Chivu.
Papa a primit sâmbătă o delegație a capilor și reprezentanților Comunității musulmane din Senegal.
Sfântul Părinte a primit în audiență membrii fundației pontificale ”Ioan Paul II pentru Sahel”.
Papa a primit sâmbătă membrii fundației germane ”Edith-Haberland-Wagner Stiftung” și ai organizației ”Augustiner Brewery”.
În fine, Leon al XIV-lea a primit în audiență membrii Asociației Italiene Scleroză Laterală Amiotrofică (AISLA).
