Leon XIV, membrilor Reînnoirii Carismatice Catolice: Fiți un semn de renaștere spirituală!

Edoardo Giribaldi – Cetatea Vaticanului

În fața secularizării crescânde a societății actuale, reînnoirea propriei existențe înseamnă trezirea în sine a ”unei noi capacități de a iubi”. O caritate care izvorăște și curge ca un ”curent de har” către cei care sunt asupriți de un sentiment de înstrăinare și singurătate; o caritate care nu este deviată de dorința de autoafirmare sau de căutarea puterii, pentru că este inspirată de Duhul Sfânt, care face din Dumnezeu nu o ”simplă idee”, ci ”o expresie reală și definitivă a paternității”. Astfel a interpretat papa Leon al XIV-lea virtuțile Slujirii Internaționale a Reînnoirii Carismatice Catolice, primindu-i membrii acesteia în Aula Paul al VI-lea din Cetatea Vaticanului, sâmbătă dimineață, 30 mai 2026: ”Dumnezeu a binecuvântat cu adevărat comunitățile voastre cu atâtea daruri, inclusiv o mare vitalitate spirituală”.

Mulțumiri organizatorilor

Dimensiunea internațională a mișcării a fost evidentă în steagurile care au umplut Aula Paul al VI-lea. Din Venezuela până în India, trecând prin România, Polonia și Germania. Și apoi un banner roșu și galben din Spania, țara în care pontiful va merge în călătorie apostolică începând cu 6 iunie. Așteptarea sosirii sale a fost marcată de numeroase cântece, animate de acea flacără Duhului Sfânt care se remarcă și în simbolul Slujirii Internaționale a Reînnoirii Carismatice Catolice (CHARIS), căruia Sfântul Părinte i-a mulțumit, la începutul discursului său, pentru organizarea evenimentului. Apoi, a amintit de dezvoltarea mișcării după Conciliul Vatican al II-lea ca ”un timp de mare expansiune și creștere, de integrare în viața Bisericii și de consolidare a structurilor voastre de slujire”.

”Cum putem să nu evanghelizăm?”

Papa a amintit cuvintele pe care predecesorii săi le-au adresat Reînnoirii Carismatice Catolice. Sfântul Paul al VI-lea, a amintit Leon al XIV-lea, a afirmat că nimic nu este mai necesar, într-o lume din ce în ce mai secularizată, decât mărturia noutății spirituale insuflată de Duhul Sfânt în cele mai diverse regiuni și comunități. Sfântul Ioan Paul al II-lea, însă, s-a concentrat asupra atenției caracteristice mișcării față de evanghelizare: ”Cum poate cineva care a gustat bunătatea lui Cristos să rămână tăcut și inactiv? Cristos este Mântuitorul nostru; cum putem să nu evanghelizăm? Continuați să comunicați acest zel pentru Evanghelie celor din jur!”.

Importanța carismelor Duhului

Papa Benedict al XVI-lea a subliniat, în schimb, contribuția specifică a mișcării la viața bisericească, subliniind ”importanța” pe care o au ”carismele sau darurile Duhului Sfânt”, amintind relevanța lor pentru întreaga comunitate eclezială. Papa Francisc, parafrazându-l pe cardinalul Suenens la începuturile mișcării, a definit Reînnoirea Carismatică Catolică drept un ”curent al harului”, indicând calea sa în ”evanghelizare, ecumenism spiritual, grijă față de cei săraci și nevoiași și primirea celor marginalizați”. ”Și toate acestea pe baza adorației! Fundamentul reînnoirii este adorarea lui Dumnezeu!”.

Botezul în Duhul Sfânt

Pontiful s-a concentrat asupra unor aspecte cheie ale Reînnoirii Carismatice Catolice, începând cu botezul în Duhul Sfânt, originea călătoriei comune a credinței, ”care a permis harului Botezului să devină eficient în fiecare dintre voi, conducându-vă la o conștientizare clară a iubirii lui Dumnezeu”.

Vieți schimbate

Pentru fiecare membru al mișcării, a observat papa, ”viața s-a schimbat” grație acțiunii Duhului Sfânt, prin care ”Dumnezeu a încetat să mai fie o simplă idee și a devenit expresia reală și definitivă a paternității”. Acest dar aduce reconciliere interioară, pace și eliberare” de lucrurile lumești ”și de opresiunea păcatului, dar mai presus de toate o ”nouă perspectivă”, deschisă și plină de speranță față de ceilalți și față de viitor: ”Din această experiență a Duhului Sfânt izvorăște dorința interioară de a fi mărturisitori și vestitori ai iubirii sale, aducând mângâierea sa celor asupriți de un sentiment de înstrăinare și singurătate”.

Între dialog și Scriptură

Întâlnirea cu Duhul Sfânt dă naștere și ”unei noi vieți de rugăciune”, a evidențiat pontiful, sub forma unui ”dialog spontan și sincer” cu Domnul, deschizându-se către adorație și preamărire, elemente caracteristice întâlnirilor mișcării, care a ajutat la ”redescoperirea și readucerea lor în prim-plan în ultimii ani”. Reînnoita revărsare a Duhului Sfânt duce și la o întâlnire ”vie” cu Scriptura, ”făcând-o să răsune în inimile credincioșilor, în special în Liturgie”: ”Scriptura a devenit astfel pentru voi o sursă minunată de hrană spirituală care luminează și consolează. Este, de asemenea, o sursă de discernământ pentru a orienta alegerile zilnice și dă substanță rugăciunii comunitare, permițându-vă să vă adresați Domnului cu cuvinte inspirate de Dumnezeu însuși”.

Rugăciune pentru unitate

Duhul Sfânt, a continuat episcopul Romei, este și sursa comuniunii. În acest sens, el a amintit încurajarea papei Leon al XIII-lea de a face o novenă către Duhul Sfânt în fiecare an între Înălțare și Rusalii, în special pentru unitatea creștinilor. Această convingere este profund înrădăcinată în membrii Reînnoirii Carismatice Catolice, care au experimentat cum ”unitatea în Biserică este un rod al Duhului”, capabilă să creeze armonie între membrii mișcării și ”cu frații și surorile noastre din alte confesiuni creștine”.

”O capacitate reînnoită de a iubi”

În fine, pontiful s-a concentrat asupra unei alte virtuți: caritatea. Inspirându-se din scrierile sfântului Augustin, el a amintit că în De Trinitate, episcopul de Hipona afirmă că Duhul Sfânt ”a fost dat omului și îl înflăcărează cu iubirea de Dumnezeu și de aproapele. Într-adevăr, omul nu poate avea iubire de Dumnezeu decât dacă i-o dă Dumnezeu”. ”Prezența sa trezește o capacitate reînnoită de a iubi”, inspirată de însăși caritatea divină. Amintind numeroasele opere născute din Reînnoirea Carismatică Catolică în beneficiul celor aflați în nevoie, trupește și sufletește, Leon al XIV-lea i-a invitat să mențină vie această iubire, oferind o ultimă încurajare: ”Puneți-vă în slujba diecezelor și parohiilor voastre, oferind experiența și metodele voastre de evanghelizare. Urmați cu fidelitate îndrumarea preoților voștri; și, în discernământul comunitar, ascultați vocile oamenilor înțelepți, chiar dacă nu aparțin grupurilor voastre. Cultivați armonia și colaborarea între comunitățile din care faceți parte, având grijă să nu cedați niciodată dorinței de autoafirmare, nici urmăririi puterii sau a prestigiului personal”.