Căutare

Participanți la rugăciunea ”Regina Coeli” din 3 mai 2026 în Piața Sfântul Petru Participanți la rugăciunea ”Regina Coeli” din 3 mai 2026 în Piața Sfântul Petru  (@VATICAN MEDIA )

Ziua libertății presei. Leon XIV: Să-i amintim pe jurnaliștii și reporterii de război

La rugăciunea ”Regina Coeli” de duminică, 3 mai a.c., papa Leon al XIV-lea a amintit, printre altele, Ziua internațională a libertății presei, înființată de Națiunile Unite în 1993 și marcată anual pe 3 mai sub egida UNESCO. Pontiful a deplorat încălcarea acestui drept - care uneori este flagrantă, iar alteori, mai subtilă - și a amintit ”numeroșii” jurnaliști și reporteri care au ajuns victime ale războaielor și violențelor.

Cetatea Vaticanului – Adrian Dancă 
3 mai 2026 – Vatican News.
Papa Leon al XIV-lea a adus un omagiu jurnaliștilor și reporterilor care au ajuns victime ale războaielor și violențelor cu ocazia Zilei internaționale a libertății presei, marcată anual pe 3 mai.

”Astăzi se marchează Ziua internațională a libertății presei, sub egida UNESCO”, a amintit papa Leon al XIV-lea în prezența a mii de romani și pelerini prezenți duminică, 3 mai a.c., în Piața Sfântul Petru, unde a condus rugăciunea antifonului marian pascal ”Regina Coeli”.

”Din nefericire”, a reluat papa, ”acest drept este deseori încălcat, într-un mod care uneori este flagrant, alteori, ascuns. Să-i amintim pe numeroșii jurnaliști și reporteri care au ajuns victime ale războaielor și violențelor”, a încheiat Sanctitatea Sa.

Potrivit agenției italiene SIR, care citează Raportul anual despre comunicare al institutului CENSIS, 129 de jurnaliști și-au pierdut viața în exercițiul profesiei în 2025. Documentul citat menționează climatul permanent de război, unul hibrid, dar care, în orice caz, este resimțit pe scară largă.

La rândul său, publicația ”L’Espresso” din Peninsulă anunțat în ediția din 25 februarie a.c., că numai la Gaza, 86 de reporteri și-au pierdut viața în ultimele 12 luni.

03 mai 2026, 12:57