Din agenda pontificală: 2 mai 2026
Sâmbătă, 2 mai 2026, Leon al XIV-lea i-a primit în audiențe succesive pe arhiepiscopul Filippo Iannone (O.Carm.), prefect al Departamentului pentru episcopi, pe cardinalul Mario Grech, secretar general al Secretariatului general al Sinodului episcopilor, și pe monseniorul José Domingo Ulloa Mendieta (O.S.A.), arhiepiscop mitropolit de Panama.
Tot sâmbătă, Sfântul Părinte i-a primit în audiențe succesive pe arhiepiscopul titular Walter Erbì, nunțiu apostolic în Liberia, Sierra Leone și Gambia, și pe arhiepiscopul titular Relwendé Kisito Ouédraogo, nunțiu apostolic în R. D. Congo și Gabon.
Leon al XIV-lea a primit sâmbătă în audiență membrii fundației ”The Papal Foundation” și, succesiv, angajații Conferinței Episcopale Italiene.
În cursul după-amiezii, papa merge în bazilica Sfântul Ioan de la Lateran unde, la ora 17.00, prezidează Sfânta Liturghie cu ritul consacrării episcopale a patru auxiliari pentru dieceza Romei. Este vorba de monseniorii Stefano Sparapani, Alessandro Zenobbi, Andrea Carlevale și Marco Valenti.
Sfântul Părinte a acceptat renunțarea la conducerea pastorală a arhidiecezei mitropolitane a Sfintei Maici a lui Dumnezeu la Moscova, în Federația Rusă, prezentată de arhiepiscopul Paolo Pezzi (F.S.C.B.) și l-a numit administrator apostolic ”sede vacante” al aceleiași circumscripții ecleziastice pe episcopul auxiliar, monseniorul Nikolai Dubinin (O.F.M.Conv.).
