Noaptea Învierii. Leon XIV: Există și astăzi morminte care trebuie deschise la o viață nouă

Cetatea Vaticanului – Adrian Dancă 
4 aprilie 2025 – Vatican News. ”Nu lipsesc nici în zilele noastre morminte care trebuie deschise și, adesea, pietrele care le închid sunt atât de grele și bine păzite încât par de neclintit. Să nu ne lăsăm paralizați de toate acestea! Atâția bărbați și femei, de-a lungul secolelor, cu ajutorul lui Dumnezeu, le-au rostogolit, în ciuda unui efort deosebit, adesea cu prețul vieții, dar cu roade bune de care și astăzi mai beneficiem”: a afirmat Leon al XIV-lea la omilia solemnei Vigilii pascale, prezidate în Noaptea Învierii, 4 aprilie 2026, în bazilica Sfântul Petru.

Celebrarea pascală a început cu binecuvântarea focului nou în fața bazilicii și pregătirea lumânării pascale, de la care papa și toți credincioșii au aprins lumânările pe care le aveau în mână. Procesiunea cu lumânarea pascală s-a încheiat în fața altarului Mărturisirii Sfântului Petru cu proclamarea solemnă a învierii Domnului prin străvechea cântare liturgică ”Exsultet”, o adevărată capodoperă de teologie liturgică. Celebrarea a continuat cu Liturgia Cuvântului, Liturgia Botezului și Liturgia Euharistică.

Zece catehumeni au primit sacramentele inițierii creștine – botezul, mirul și euharistia – cinci dintre ei venind din dieceza Romei, doi din Portugalia, doi Marea Britanie și unul din Coreea de Sud.

La Vigilia pascală din bazilica San Pietro, prezidată pentru prima dată de Leon al XIV-lea în pontificatul său, au luat parte aproximativ șase mii de romani și pelerini, în timp ce în Piața San Pietro se aflau aproximativ patru mii de credincioși care urmăreau celebrarea cu ajutorul maxi-ecranelor.

De adăugat că duminică, 5 aprilie a.c., papa prezidează Sfânta Liturghie în fața bazilicii San Pietro la ora Romei 10.15, iar la ora 12.00 transmite ”Urbi et Orbi” primul său mesaj pascal. Ceremonia tradiționalului mesaj ”Urbi et Orbi” este transmisă în direct de Televiziunea Română, Angelus TV și Maria TV România.

Vă oferim aici, în traducerea de lucru primită prin amabilitatea purtătorului de cuvânt al Arhiepiscopiei romano-catolice de București, pr. dr. Tarciziu Șerban, omilia papei Leon al XIV-lea din Noaptea Învierii.

„Taina sfântă a acestei nopți [...] risipește ura, frânge silniciile celor puternici, aduce înțelegerea și pacea" (Preconiul Pascal).

În acest fel, dragi frați și surori, diaconul a intonat la începutul acestei celebrări lauda adusă luminii lui Cristos înviat, simbolizată de lumânarea pascală. Din această unică lumânare ne-am aprins toți lumânările și, purtând fiecare o flacără aprinsă din același foc, am luminat această mare bazilică. Este semnul luminii pascale, care ne unește în Biserică asemenea unor făclii pentru lume. La vestirea diaconului am răspuns „Amin!”, afirmând angajamentul nostru de a îmbrățișa această misiune, iar în curând vom repeta „Da!”-ul nostru prin reînnoirea promisiunilor de la Botez.

Aceasta, preaiubiților, este o Vigilie plină de lumină, cea mai veche din tradiția creștină, numită „mama tuturor vigiliilor”. În ea retrăim memorialul victoriei Domnului vieții asupra morții și iadului. Facem aceasta după ce am parcurs, în ultimele zile, ca într-o singură mare celebrare, misterele Pătimirii lui Dumnezeu care s-a făcut pentru noi „om al durerilor" (Is 53,3), „disprețuit și respins de oameni" (ibid.), schingiuit și răstignit.

Există oare o iubire mai mare, o gratuitate mai totală? Cel înviat este însuși Creatorul universului care, așa cum în zorii istoriei ne-a chemat din nimic la existență, tot la fel de pe cruce ne-a dăruit viața pentru a ne arăta iubirea sa fără margini.

Prima lectură ne-a amintit acest lucru, cu relatarea originilor. La început, Dumnezeu a creat cerul și pământul (cf. Gen 1,1), scoțând cosmosul din haos, armonia din dezordine și încredințându-ne, nouă celor făcuți după chipul și asemănarea Sa, sarcina de a fi păzitorii lor. Și chiar și atunci când, datorită păcatului, omul nu mai era vrednic de acest plan, Domnul nu l-a părăsit, ci i-a dezvăluit într-un mod și mai surprinzător, prin iertare, chipul său milostiv.

„Taina sfântă a acestei nopți” își adâncește, așadar, rădăcinile acolo unde a avut loc primul eșec al umanității și se întinde de-a lungul secolelor ca o cale a reconcilierii și harului.

Liturghia ne-a propus câteva etape ale acestei călătorii prin textele sfinte pe care le-am auzit. Ne-a reamintit felul în care Dumnezeu a oprit mâna lui Abraam, gata să-și sacrifice fiul, pe Isaac, pentru a ne arăta că nu dorește moartea noastră, ci mai degrabă să ne angajăm a fi, în mâinile Lui, mădulare vii ale unei descendențe de fii mântuiți (Gen 22, 11-12.15-18). Ne-a invitat, de asemenea, să reflectăm asupra modului în care Domnul i-a eliberat pe israeliți din robia Egiptului, făcând din mare, un loc al morții și un obstacol de netrecut, poarta de intrare către începutul unei vieți noi și libere. Același mesaj s-a întors ca un ecou în cuvintele profeților, în care am auzit laudele Domnului ca mirele care cheamă și adună (Is 54, 5-7), izvorul care potolește setea, apa care dă rodnicie (cf. Is 55,1. 10), lumina care arată calea spre pace (Bar 3, 14), Duhul care transformă și reînnoiește inima (Ez 36, 26).

În toate aceste momente ale istoriei mântuirii am văzut cum Dumnezeu, la asprimea păcatului care divizează și ucide, răspunde cu puterea iubirii care unește și redă viața. Le-am amintit împreună, intercalând relatarea cu psalmi și rugăciuni, pentru a ne aminti că, pentru Paștele lui Cristos, „înmormântați împreună cu El în moarte [...] vom putea și noi umbla într-o viață nouă... morți pentru păcat, dar vii pentru Dumnezeu în Cristos Isus” (Rom 6, 4-11), consacrați prin Botez iubirii Tatălui, uniți în comuniunea sfinților, făcuți prin har pietre vii pentru edificarea Împărăției Lui (1 Pt 2, 4-5).

În această lumină citim relatarea Învierii, pe care am auzit-o în Evanghelia după Matei. În dimineața Paștelui, femeile, învingând durerea și frica, au pornit la drum. Voiau să meargă la mormântul lui Isus. Se așteptau să-l găsească pecetluit, cu o piatră mare la intrare și soldați care să-l păzească. Aceasta este păcatul: o barieră foarte grea care ne închide și ne separă de Dumnezeu, încercând să facă în așa fel încât cuvintele Lui de speranță să moară în noi. Maria Magdalena și cealaltă Marie, însă, nu s-au lăsat intimidate. Au mers la mormânt și, datorită credinței și iubirii lor, au devenit primii martori ai Învierii. În cutremur și în îngerul așezat pe piatra răsturnată au văzut puterea iubirii lui Dumnezeu, mai puternică decât orice forță a răului, capabilă să „risipească ura” și să „frângă silniciile celor puternici”. Omul poate ucide trupul, dar viața Dumnezeului iubirii este veșnică, care trece dincolo de moarte și pe care niciun mormânt nu o poate închide. Astfel, Cel răstignit a domnit de pe cruce, iar îngerul s-a așezat pe piatră și Isus s-a arătat viu în fața lor, spunând: „Bucurați-vă!" (Mt 28, 9).

Acesta este, preaiubiților, și mesajul nostru pentru lumea de astăzi, întâlnirea pentru care dorim să fim martori, cu cuvintele credinței și cu faptele de iubire, cântând cu viețile noastre acel „Aleluia” pe care îl proclamă buzele noastre (cf. Sfântul Augustin, Sermo 256, 1). Ca femeile care au alergat să ducă vestea fraților lor, vrem să pornim și noi în această noapte, din această bazilică, pentru a aduce tuturor vestea bună că Isus a înviat și că, prin puterea Lui, înviați împreună cu El, putem da viață unei lumi noi de pace și unitate, ca „o mulțime de oameni și împreună... (ca) un singur om, căci, deși sunt mulți creștini, Cristos este unul singur" (Sfântul Augustin, Enarrationes in Psalmos, 127, 3).

Acestei misiuni se dedică frații și surorile care, aici de față, proveniți din diferite părți ale lumii, vor primi în curând Botezul. După lungul parcurs de catehumenat, astăzi ei se nasc din nou în Cristos pentru a fi creaturi noi (2 Cor 5, 17), mărturisitori ai Evangheliei. Pentru ei și pentru noi toți, să repetăm ceea ce sfântul Augustin a spus creștinilor din timpul său: „Vestește-l pe Cristos, seamănă [...], împrăștie peste tot ceea ce ai zămislit în inima ta (Sermo 116, 23-24).

Surori și frați, nu lipsesc nici în zilele noastre morminte care trebuie deschise și, adesea, pietrele care le închid sunt atât de grele și bine păzite încât par de neclintit. Unele îl apasă pe om în inimă,  precum neîncrederea, frica, egoismul, resentimentul; altele, ca o consecință a celor interioare, rup legăturile dintre noi, asemenea războiului, nedreptății, închiderii dintre popoare și națiuni. Să nu ne lăsăm paralizați de toate acestea! Atâția bărbați și femei, de-a lungul secolelor, cu ajutorul lui Dumnezeu, le-au rostogolit, în ciuda unui efort deosebit, adesea cu prețul vieții, dar cu roade bune de care și astăzi mai beneficiem. Nu sunt personaje de neatins, ci oameni ca noi care, întăriți de harul Celui înviat, în caritate și în adevăr, au avut curajul să vorbească, așa cum spune apostolul Petru, „cu cuvintele lui Dumnezeu” (1 Pt 4,11) și să acționeze „cu puterea primită de la Dumnezeu, pentru ca în toate Dumnezeu să fie preamărit" (ibid.).

Să ne lăsăm mișcați de exemplul lor și, în această Noapte Sfântă, să ne însușim angajamentul lor, astfel încât peste tot și oricând să crească și să înflorească în lume darurile pascale ale înțelegerii și ale păcii.