Duminica Paștelui. Leon XIV: Învierea Domnului ne deschide la lumina fără de apus

Cetatea Vaticanului – Adrian Dancă 
5 aprilie 2026 – Vatican News. Leon al XIV-lea a celebrat Sfânta Liturghie a Duminicii Paștelui în Piața Sfântul Petru, începând cu ora Romei 10.15, cu participarea a aproximativ 50.000 de romani și pelerini. Sugestivă, proclamarea Evangheliei învierii în limbile latină și greacă. Frumusețea și solemnitatea sărbătorii pascale au fost relansate în mondoviziune de cele peste 70.000 de flori și plante ornamentale din Olanda, aranjate cu măiestrie pe esplanada bazilicii.

După Sfânta Liturghie, papa merge la balconul central al bazilicii și rostește tradiționalul mesaj pascal ”Urbi et Orbi” – ”Cetății și Lumii”, care se încheie cu binecuvântarea apostolică solemnă și darul indulgenței plenare.

În Noaptea de Înviere, pontiful a celebrat solemna Vigilie pascală în bazilica Sfântul Petru și a botezat zece catehumeni din diferite țări. De adăugat că luni, a doua zi de Paște, papa conduce la ora Romei 12.00 rugăciunea antifonului marian pascal ”Regina Coeli” – ”Bucură-te, regină a cerului” împreună cu romanii și pelerinii prezenți în Piața Sfântul Petru.

Vă oferim aici în traducerea noastră de lucru omilia papei Leon al XIV-lea din Duminica Învierii Domnului, 5 aprilie 2026

Dragi frați și surori, 
Creația întreagă strălucește astăzi într-o nouă lumină, de pe pământ se înalță o cântare de laudă, inima noastră tresaltă de bucurie: Cristos a înviat din moarte și, împreună cu El, înviem și noi la o viață nouă!

Această vestire pascală îmbrățișează misterul vieții noastre și destinul istoriei și ajunge la noi până în abisurile morții, de care ne simțim amenințați și uneori depășiți. Ea ne deschide la speranța care nu cedează, la lumina care nu apune, la acea plinătate de bucurie pe care nimic nu o poate șterge: moartea a fost învinsă pentru totdeauna, moartea nu mai are putere asupra noastră!

Acest mesaj nu este întotdeauna ușor de primit, e o promisiune pe care o primim cu greu pentru că puterea morții ne amenință întotdeauna, în noi și în afara noastră.

În noi, atunci când balastul păcatelor noastre ne împiedică să ne luăm zborul, când dezamăgirile ori solitudinea pe care le simțim secătuiesc speranțele noastre, când preocupările ori resentimentele sufocă bucuria de a trăi, când ne simțim triști ori obosiți, când ne simțim trădați ori respinși, când trebuie să înfruntăm oboseala noastră, suferința, efortul de fiecare zi, atunci ni se pare că am sfârșit într-un tunel în care nu vedem ieșirea.

Dar și în afara noastră moartea stă mereu la pândă. O vedem prezentă în nedreptăți, în egoismul intereselor, în asuprirea celor săraci, în puțina atenție acordată celor mai vulnerabili. O vedem în violență, în rănile lumii, în strigătul de durere care se înalță peste tot din cauza samavolniciilor care îi apasă pe cei mai slabi, a idolatriei profitului care jefuiește resursele pământului, a violenței războiului care ucide și distruge.

În această realitate, Paștele Domnului ne îndeamnă să ne ridicăm privirea și să ne lărgim inima. El continuă să alimenteze în spiritul nostru și pe drumul istoriei sămânța biruinței făgăduite. Ne pune în mișcare ca pe Maria din Magdala și pe apostoli pentru a ne face să descoperim că mormântul lui Isus este gol și, de aceea, să vedem că în orice moarte pe care o experimentăm există spațiu și pentru o nouă viață care răsare. Domnul este viu și rămâne cu noi. Prin crăpăturile de înviere care își fac spațiu în obscuritate, El încredințează inima noastră speranței care ne susține: puterea morții nu este destinul ultim al vieții noastre. Suntem îndreptați o dată pentru totdeauna către plinătate pentru că în Cristos înviat am înviat și noi.

Ne amintea aceasta prin cuvinte insistente papa Francisc în prima sa exortație apostolică, Evangelii gaudium, afirmând că învierea lui Cristos ”nu este o realitate din trecut; conține o putere de viață care a pătruns lumea. Unde se pare că totul este mort, din toate părțile încep să apară din nou mugurii învierii. Este o forță fără egal. E adevărat că, de multe ori, se pare că Dumnezeu nu ar exista: vedem nedreptate, răutăți, indiferență și cruzime care nu se diminuează. Dar este la fel de sigur că în mijlocul obscurității începe întotdeauna să răsară ceva nou, care mai devreme sau mai târziu va aduce rod” (nr. 276).

Frați și surori, Paștele Domnului ne dăruiește această speranță, amintindu-ne că în Cristos înviat o nouă creație este posibilă în fiecare zi. Ne spune aceasta Evanghelia pe care am proclamat-o astăzi, care situează evenimentul învierii în mod precis: ”în prima zi a săptămânii” (In 20,1). Ziua învierii lui Cristos ne trimite în acest fel la creație, la ziua aceea în care Dumnezeu a creat lumea, și ne vestește în același timp că o viață nouă, mai tare decât moartea, răsare acum pentru omenire.

Paștele este noua creație săvârșită de Domnul înviat, este un nou început, este viața care, în sfârșit, a fost făcută veșnică de victoria lui Dumnezeu asupra vechiului Adversar.

De această cântare de speranță avem astăzi nevoie. Noi, cei înviați împreună cu Cristos, suntem cei care trebuie să o ducem pe drumurile lumii. Să alergăm, așadar, ca Maria din Magdala, ca să o vestim tuturor, să ducem prin viața noastră bucuria învierii pentru ca oriunde plutește încă stafia morții să strălucească lumina vieții.

Cristos, Paștele nostru, să ne binecuvânteze și să dăruiască pacea sa lumii întregi!