Leon XIV, la omilia de la Malabo: Ceva mai bun decât Evanghelia nu avem de vestit lumii

Cetatea Vaticanului – Adrian Dancă 
23 aprilie 2026 – Vatican News. ”Am eu încrederea că iubirea lui Isus este mai tare decât moartea mea? Hotărându-se să-i dea crezare, fiecare dintre noi alege între o disperare sigură și o speranță pe care Dumnezeu o face posibilă. Atunci, foamea noastră de viață și de dreptate își găsește odihnă în cuvântul lui Isus, care spune: Pâinea pe care o voi da eu este trupul meu pentru viața lumii (v. 51)”: a subliniat papa Leon al XIV-lea la Sfânta Liturghie pe care a prezidat-o joi, 23 aprilie a.c., la Malabo, în Guineea Ecuatorială, la finalul călătoriei sale apostolice în această țară. În prima sa călătorie în Africa, care a început în 13 aprilie a.c., Leon al XIV-lea a vizitat patru țări: Algeria, Camerun, Angola și, întocmai, Guineea Ecuatorială. După Sfânta Liturghie, papa a mers la aeroport, de unde se întoarce în cursul serii la Roma.

La începutul omiliei, papa a transmis condoleanțe comunității arhidiecezane pentru moartea recentă a vicarului general, mons. Fortunato Nsue Esono, îndemnându-i pe toți ”să trăiască în spirit de credință acest moment de durere” și exprimându-și încrederea ca, ”fără a se lăsa induși la comentarii ori concluzii pripite, să fie clarificate pe deplin circumstanțele morții”.

Lecturile biblice proclamate la Sfânta Liturghie (Fapte 8, 26-40 și Ioan 6, 44-51), a spus Leon al XIV-lea la omilie, ”ne interpelează direct, întrebându-ne pe fiecare dintre noi dacă și cum știm să citim paginile biblice pe care le împărtășim în această zi. Este vorba de un îndemn pe cât de serios, pe atât de providențial, pentru că ne pregătește să citim împreună cartea istoriei, paginile vieții noastre, pe care Dumnezeu continuă să o inspire cu înțelepciunea sa”.

Făcând referință la prima lectură a celebrării liturgice, papa a atras atenția asupra eunucului de care s-a apropiat diaconul Filip și a scos în evidență faptul că pelerinul care se întorcea de la Ierusalim în țara sa africană nu poate să transmită viața: ”energiile lui sunt toate în serviciul unei puteri care îl controlează și îl stăpânește. Chiar când se întorcea în patria sa din Africa, ce devenise pentru el loc de servitute, vestirea Evangheliei îl eliberează. Cuvântul lui Dumnezeu pe care îl ține în mâini, aduce un rod surprinzător în viața lui: când îl întâlnește pe Filip, mărturisitor al lui Cristos cel răstignit și înviat, eunucul devine nu numai un cititor al Bibliei, adică spectator, dar și protagonistul unei narațiuni care îl implică pentru că are legătură chiar cu el. Textul sacru îi vorbește și trezește întrebarea lui cu privire la adevăr. (...) Primind botezul, el nu mai este un străin, ci devine un fiu al lui Dumnezeu, fratele nostru în credință. Sclav și fără urmași, acest om se renaște la viața nouă și liberă în numele Domnului Isus”. (...) ”Asemenea lui, am devenit și noi creștini prin botez, moștenind aceeași lumină, adică aceeași credință, pentru a citi cuvântul lui Dumnezeu, pentru a reflecta asupra profețiilor, pentru a ne ruga psalmii, pentru a studia Legea și a proclama Evanghelia prin viața noastră. Toate textele biblice, într-adevăr, își revelează în credință sensul lor adevărat pentru că în credință au fost scrise și transmise până la noi. De aceea, citirea lor este un act întotdeauna personal și întotdeauna eclezial, nu un exercițiu solitar ori tehnic”. ”Călătorul african citea o profeție care s-a împlinit pentru el atunci la fel cum se împlinește pentru noi acum: slujitorul suferind de care vorbește profetul Isaia (cf. 53,7-8) este Isus, cel care, prin patima, moartea și învierea sa, ne răscumpără de păcate și de moarte. El este Cuvântul care s-a făcut om, în care își găsește împlinire orice cuvânt al lui Dumnezeu, revelându-i intenția originară, sensul deplin și scopul ultim”.

În acest sens, papa a îndreptat atenția către Evanghelia zilei, în care Isus afirmă că numai cel care vine de la Dumnezeu l-a văzut pe Tatăl (cf. In 6,46) și amintește celor care îl ascultă un semn al iubirii lui Dumnezeu, mana pe care părinții care au ieșit din Egipt au mâncat-o în pustiu (cf. v.49). Este vorba de experiența exodului, ”un drum de eliberare din sclavie, care a devenit însă o rătăcire extenuantă, vreme de patruzeci de ani, pentru că poporul nu a crezut în promisiunea Domnului și chiar regreta Egiptul (cf. Ex 16,3). Când era sub jugul faraonului, poporul mânca atunci roadele pământului, dar Dumnezeu îl conduce în pustiu, unde pâinea poate să vină numai de la providența sa. Mana, de aceea, este o încercare, o binecuvântare și o promisiune pe care Isus vine să o împlinească. Acelui semn din vechime îi urmează acum sacramentul noului și veșnicului Legământ: Euharistia, pâinea consacrată de Cel care a coborât din cer ca să se facă hrana noastră. Dacă cei care au mâncat mana au murit (cf. In 6,49), în schimb, cel care mănâncă această pâine trăiește în veci (cf. v. 51) pentru că Cristos este viu! El este Cel înviat și continuă să-și dea viața pentru toți. Prin intermediul exodului definitiv, care este Paștele lui Isus, orice popor este eliberat din sclavia răului. În timp ce noi celebrăm acest eveniment de mântuire, Domnul ne cheamă la o alegere decisivă: Cine crede are viața veșnică (v. 47). În Isus, ne este dăruită o posibilitate surprinzătoare: Dumnezeu se dă pe sine însuși pentru noi. Am eu încrederea că iubirea sa este mai tare decât moartea mea? Hotărându-se să-i dea crezare, fiecare dintre noi alege între o disperare sigură și o speranță pe care Dumnezeu o face posibilă. Atunci, foamea noastră de viață și de dreptate își găsește odihnă în cuvântul lui Isus: Pâinea pe care o voi da eu este trupul meu pentru viața lumii (v. 51)”.

”Îți mulțumim, Doamne! Te preamărim și te binecuvântăm pentru că ai vrut să devii pentru noi Euharistie, pâinea vieții veșnice, pentru ca noi să putem trăi pentru totdeauna. Chiar acum, preaiubiților, în timp ce celebrăm acest sacrament de mântuire, putem exclama cu bucurie: pentru noi Cristos este totul! În El aflăm plinătate de viață și de sens. (...) Când ne aflăm în compania Domnului, problemele noastre nu dispar, dar sunt luminate: după cum orice cruce își găsește răscumpărarea în Isus, tot la fel povestea vieții noastre își află sensul în Evanghelie. (...) El ne iubește cel dintâi și întotdeauna: cuvântul său este pentru noi Evanghelie, iar altceva mai bun de vestit lumii nu avem”.

La finalul omiliei, papa a încurajat Biserica din Guineea Ecuatorială să continue cu bucurie misiunea primilor discipoli ai lui Isus. ”Citind împreună Evanghelia, fiți vestitorii ei plini de pasiune, cum a fost diaconul Filip. Celebrând împreună Euharistia, mărturisiți prin viața voastră credința care mântuiește astfel încât cuvântul lui Dumnezeu să devină pâine bună pentru toți”.

*** 
După Sfânta Liturghie prezidată joi, 23 aprilie a.c., la Malabo, papa Leon al XIV-lea, care a venit în Guineea Ecuatorială pe 21 aprilie a.c., a mers la aeroportul internațional al fostei capitale pentru ceremonia de rămas bun. După o călătorie cu avionul de aproximativ șase ore, pe o distanță de peste 4.500 de km, sosirea papei la Roma este prevăzută pentru ora locală 19.55.