Leon XIV la Douala: Fiți voi înșivă o veste bună pentru Camerun!

Vatican News – 17 aprilie 2026. Vineri, 17 aprilie a.c., la papa Leon al XIV-lea a prezidat Sfânta Liturghie pe stadionul ”Japoma” din Douala, capitala economică a Camerunului. Violența și opresiunea nu trebuie să umbrească valorile pe care se bazează tradiția poporului: credința, familia, ospitalitatea și munca. Tinerii trebuie să fie adevărați mărturisitori, a îndemnat pontiful în omilia sa, rostită parțial în franceză și parțial în engleză, pentru a fi protagoniști ai propriului viitor.

Vă oferim aici, în traducerea noastră de lucru, omilia papei Leon al XIV-lea de la Sfânta Liturghie prezidată pe Stadionul ”Japoma” din Douala vineri, 17 aprilie 2026:

«Dragi frați și surori,
Evanghelia pe care am ascultat-o (Ioan 6, 1-15) este un cuvânt de mântuire pentru întreaga omenire. Această Veste Bună este proclamată pretutindeni astăzi, iar pentru Biserica din Camerun ea răsună ca o vestire providențială a iubirii lui Dumnezeu și a comuniunii noastre.

Mărturia Apostolului Ioan ne vorbește despre o mulțime mare (v. 2-5), exact ca și noi aici, acum. Pentru toți acei oameni, însă, este foarte puțină mâncare: doar ”cinci pâini de orz și doi pești” (v. 9). Observând această disproporție, Isus ne întreabă astăzi, așa cum i-a întrebat și atunci pe ucenicii săi: Cum rezolvați această problemă? Vedeți câți oameni sunt flămânzi, copleșiți de oboseală. Ce faceți?

Această întrebare se adresează fiecăruia dintre noi: se adresează taților și mamelor care au grijă de familiile lor. Se adresează păstorilor Bisericii, care veghează asupra turmei Domnului. Se adresează celor care au responsabilitatea socială și politică de a avea grijă de oameni și de bunăstarea lor. Cristos adresează această întrebare celor puternici și celor slabi, bogaților și săracilor, tinerilor și bătrânilor, pentru că toți suntem la fel de flămânzi. Această nevoie ne amintește că suntem creaturi. Trebuie să mâncăm pentru a trăi. Nu suntem Dumnezeu: într-adevăr, unde este Dumnezeu în fața foamei oamenilor?

În timp ce așteaptă răspunsurile noastre, Isus le oferă pe ale sale: ”A luat pâinile şi, mulțumind, le-a dat celor aşezaţi; la fel şi din peştişori, cât a voit [fiecare]” (v. 11). O problemă gravă se rezolvă binecuvântând puțina mâncare existentă și împărțind-o tuturor celor flămânzi. Înmulțirea pâinilor și a peștilor se face prin împărțire: iată miracolul! Există pâine pentru toți dacă este oferită tuturor. Există pâine pentru toți dacă este luată nu cu o mână care ține, ci cu o mână care dăruiește. Să observăm cu atenție gestul lui Isus: când Fiul lui Dumnezeu ia pâinea și peștii, mai întâi aduce mulțumire. Este recunoscător Tatălui pentru un bine care devine dar și binecuvântare pentru tot poporul.

Făcând astfel, hrana este din belșug: nu este raționalizată în caz de urgență, nu este furată din cauza disputei, nu este irosită de cei care se îmbuibă în fața celor care nu au ce mânca. Trecând din mâinile lui Cristos în cele ale ucenicilor săi, hrana se multiplică pentru toți; dimpotrivă, este din abundență (cfr. v. 12-13). Admirând ceea ce a făcut Isus, oamenii exclamă: ”Cu adevărat, acesta este profetul!”(v. 14), mai precis, cel care vorbește în numele lui Dumnezeu, Cuvântul Celui Atotputernic. Și acest lucru este adevărat, dar Isus nu folosește aceste cuvinte în vederea unui succes personal: nu vrea să devină rege (cfr. v. 15), pentru că a venit să slujească din iubire, nu pentru a domina.

Miracolul pe care îl săvârșește este un semn al acestei iubiri: ne arată nu numai cum Dumnezeu hrănește omenirea cu pâinea vieții, ci cum putem duce această hrană tuturor bărbaților și femeilor care, ca și noi, au foame de pace, de libertate și de dreptate. Fiecare gest de solidaritate și de iertare, fiecare inițiativă bună, este o bucată de pâine pentru omenirea care are nevoie de îngrijire. Și totuși, aceasta nu este îndeajuns. La hrana care alimentează trupul, trebuie să unim, cu egală caritate, și hrana sufletului, care alimentează conștiința noastră, care ne susține în ceasul întunecat al fricii, în mijlocul umbrelor suferinței. Această hrană este Cristos, care hrănește întotdeauna din belșug Biserica sa și ne întărește în drumul nostru cu Trupul său.

Surori și frați, Euharistia pe care o celebrăm devine astfel izvorul unei credințe reînnoite, pentru că Isus este prezent în mijlocul nostru. Sacramentul nu reînvie o amintire îndepărtată în timp, ci realizează o ”com-panie” care ne transformă, pentru că ne sfințește. Fericiți cei invitați la cina Domnului! În jurul Euharistiei, aceeași masă devine o proclamație de speranță în mijlocul încercărilor istoriei și al nedreptăților pe care le vedem în jurul nostru. Devine un semn al carității lui Dumnezeu, care în Cristos ne invită să împărtășim ceea ce avem, pentru ca aceasta să se multiplice în fraternitatea eclezială.

Domnul îmbrățișează cerul și pământul; cunoaște inima noastră și toate situațiile, fericite sau triste, pe care le experimentăm. Făcându-se om pentru a ne mântui, El a dorit să împărtășească nevoile umanității, începând cu cele mai simple și mai cotidiene. Foamea, așadar, dezvăluie nu numai sărăcia noastră, ci mai ales iubirea sa: să ne amintim de acest lucru de fiecare dată când ne întâlnim privirea cu cea a unui frate sau a unei surori lipsiți de strictul necesar. Acei ochi ne repetă întrebarea pe care Isus a pus-o ucenicilor săi: ce faceți pentru toți acești oameni? Desigur, a fi mărturisitori ai lui Cristos, imitând gesturile sale de iubire, aduce adesea dificultăți și obstacole, atât exterioare, cât și interioare, unde mândria poate corupe inima. În aceste momente, însă, repetăm ​​împreună cu psalmistul: ”Domnul este lumina şi mântuirea mea, de cine mă voi teme?” (Psalmi 27,1). Chiar dacă uneori ezităm, Dumnezeu ne încurajează întotdeauna: ”Aşteaptă-l pe Domnul, fii tare, întăreşte-ţi inima şi nădăjduieşte în Domnul!” (v. 14).

Dragi tineri, vă adresez această invitație în special vouă, pentru că sunteți fiii iubiți ai pământului Africii! Ca frați și surori ai lui Isus, înmulțiți-vă talentele cu credința, tenacitatea și prietenia care vă animă. Fiți voi cele dintâi chipuri și mâini care duc pâinea vieții aproapelui: hrană a înțelepciunii și a răscumpărării de tot ceea ce nu ne hrănește, ci mai degrabă confundă dorințele noastre bune și ne răpește demnitatea.

Chiar și în țara voastră rodnică, Camerun, mulți experimentează sărăcia, atât materială, cât și spirituală. Nu cedați în fața neîncrederii și a descurajării; respingeți orice formă de abuz și violență, care înșală promițând câștiguri ușoare, dar împietresc inima și o fac insensibilă. Nu uitați că poporul vostru este chiar mai bogat decât acest pământ, deoarece comoara sa sunt valorile sale: credința, familia, ospitalitatea, munca. Așadar, fiți protagoniști ai viitorului, urmând vocația pe care Dumnezeu o dă fiecăruia dintre voi, fără a vă lăsa cumpărați de ispitele care vă risipesc energia și nu servesc progresului societății.

Pentru a face din spiritul vostru mândru o profeție a lumii noi, luați ca exemplu ceea ce am auzit în Faptele Apostolilor. Primii creștini au dat o mărturie curajoasă despre Domnul Isus în fața dificultăților și amenințărilor și au perseverat chiar și în mijlocul insultelor (cf. Faptele Apostolilor 5,40-41). Acești ucenici ”în fiecare zi, în templu şi prin case, nu încetau să înveţe şi să-l vestească pe Cristos Isus” (v. 42), adică Mesia, Eliberatorul lumii. Da, Domnul eliberează de păcat și de moarte. A vesti cu consecvență această Evanghelie este misiunea fiecărui creștin: este misiunea pe care v-o încredințez în special vouă, tinerilor, și întregii Biserici care trăiește în Camerun. Deveniți o veste bună pentru țara voastră, așa cum, de exemplu, este Fericitul Floribert Bwana Chui pentru poporul congolez.

Frați și surori, a învăța înseamnă a lăsa o amprentă, precum fermierul cu plugul pe câmp, pentru ca ceea ce seamănă să aducă rod. Așa schimbă mesajul creștin istoria noastră, transformând mințile și inimile. A-L vesti pe Isus cel Înviat înseamnă a trasa semne de dreptate într-un ținut suferind și asuprit, semne de pace în mijlocul rivalității și corupției, semne de credință care ne eliberează de superstiție și de indiferență. Cu această Evanghelie în inimile noastre, vom împărtăși, în curând, Pâinea euharistică, care ne îndestulează pentru viața veșnică. Cu credință plină de bucurie, îi cerem Domnului să-și înmulțească darurile sale printre noi, pentru binele tuturor».

***

De amintit că, în cursul după-amiezii de vineri, 17 aprilie a.c., după Sfânta Liturghie și vizita privată la Spitalul Sfântul Paul din Douala, papa Leon al XIV-lea se întoarce în capitala Camerunului, Yaoundé, pentru o întâlnire cu profesorii și studenții de la Universitatea Catolică din Africa Centrală.