Leon XIV a plecat din Algeria și începe călătoria apostolică în Camerun
Cetatea Vaticanului – Adrian Dancă
15 aprilie 2026 – Vatican News. În cursul dimineții de miercuri, 15 aprilie a.c., papa Leon al XIV-lea a celebrat Sfânta Liturghie în capela nunțiaturii apostolice din Alger. După celebrarea euharistică, a informat Sala de presă a Sfântului Scaun, papa a făcut o scurtă vizită la Grădinița de copii ”Notre-Dame d’Afrique”, administrată de Surorile Misionare ale Carității. Copiii au pregătit un scurt spectacol pentru papa, care apoi i-a salutat pe copii și pe surori înainte de a merge la aeroport.
Cu o ceremonie simplă de rămas bun pe aeroportul internațional ”Houari Boumédiène” din Alger, desfășurată la ora locală 10.10, papa Leon al XIV-lea a plecat din Algeria cu direcția Camerun, unde se desfășoară a doua etapă a actualei călătorii apostolice în patru țări africane. După o călătorie cu avionul de aproximativ cinci ore și o distanță de patru mii de kilometri, sosirea este programată pe aeroportul internațional Yaoundé-Nsimalen la ora locală 15.20.
Ceremonia de primire de pe aeroportul capitalei cameruneze este urmată de vizita de curtoazie a papei la președintele Republicii Camerun, Paul Biya. Succesiv, în jurul orei locale 17.00, pontiful prezintă primul discurs în Camerun, în fața autorităților, reprezentanților societății civile și membrilor Corpului Diplomatic. Succesiv, papa merge în vizită la copiii și personalul orfelinatului ”Ngul Zamba” din capitala țării. Ultima întâlnire din agenda zilei este cu episcopii camerunezi, la sediul Conferinței Episcopale.
În zilele următoare, pontiful merge la Douala, capitala economică a țării, și la Bamenda, într-o regiune din nordul țării greu încercată, încă din 2013, de un conflict neîntrerupt, dar aproape uitat, care a provocat mii de morți și aproximativ 500.000 de strămutați. Douala și, mai ales Bamenda, sunt considerate în mod tradițional zone de opoziție politică față de Paul Biya, care a ajuns la putere în 1982 și a fost reales, după numeroase polemici, în octombrie 2025.
Leon al XIV-lea pășește în Camerun pe urmele predecesorilor săi. Sfântul Ioan Paul al II-lea a efectuat două călătorii apostolice în această țară (1985 și 1995). Benedict al XVI-lea a fost în Camerun în 2009, între 17-23 martie, într-o călătorie apostolică din care, la fel ca actuala, a făcut parte și Angola.
De adăugat că motto-ul călătoriei apostolice în Algeria (13-15 aprilie 2026) este luat din salutul pe care Isus îl adresează apostolilor săi după înviere: ”Pacea să fie cu voi!” (cf Luca 24,36; Ioan 20,19), în timp ce călătoria în Camerun are ca motto cuvintele rugăciunii sacerdotale a lui Isus ”Ca toți să fie una” (Ioan 17,21), cuvinte însoțite de deviza pontificală a lui Leon al XIV-lea, ”In illo uno unum”.
