Leon XIV, autorităților din Algeria: Adevărata forță a unei țări vine din cooperarea tuturor

Vatican News

Un semn al unei culturi a întâlnirii și a reconcilierii. Papa Leon al XIV-lea s-a exprimat clar cu privire la sensul profund al prezenței sale pe pământ algerian, unde a sosit luni, 13 aprilie 2026. Cuvinte-cheie pe care, în fața autorităților, a reprezentanților societății civile și a Corpului Diplomatic al țării magrebiene reuniți la Centrul de conferințe Djamaa el Djazair, le-a pronunțat și le-a repetat – după cele rostite la monumentul martirilor Maqam Echaid și, înainte de aceasta, în timpul zborului, răspunzând jurnaliștilor –, într-o amplă reflecție inspirată nu doar de istoria regiunii.

Sosirea în sala polivalentă, după vizita de curtoazie la președintele Republicii, Abdelmadjid Tebboune, a avut loc cu o întârziere de aproape o oră. Aproximativ 1400 de persoane au luat parte la eveniment, în prezența succesorului lui Petru și a șefului statului, care a adresat un lung salut Suveranului Pontif. Dreptate socială, pacea, libertatea, dialogul și coexistența: acestea sunt valorile ”unificatoare”, baza ”solidă și comună” pentru o ”disponibilitate totală și de neclintit” din partea Algeriei de a continua ”strânsa cooperare” cu Sfântul Scaun, pentru ca ”spiritul de înțelegere să prevaleze asupra diviziunii, dialogul asupra confruntării, iar coexistența și cooperarea asupra ostilității și discordiei”.

Vă oferim aici, în traducerea noastră de lucru, alocuțiunea Suveranului Pontif de la întâlnirea cu autoritățile, societatea civilă și Corpul Diplomatic din Algeria:

Domnule președinte,
Stimate autorități și membri ai Corpului Diplomatic,
Doamnelor și domnilor!

Îmi exprim profunda recunoștință pentru invitația de a vizita Algeria, care a sosit chiar la începutul Ministerului meu Petrin. Și vă mulțumesc pentru primire! Știți că, în calitate de fiu spiritual al sfântului Augustin, am venit deja de două ori la Annaba - în 2001 și 2013 - și sunt recunoscător Providenței divine, pentru că, conform planului său misterios, a aranjat ca eu să mă întorc ca Succesor al lui Petru. Vin printre voi ca un pelerin al păcii, dornic să întâlnesc nobilul popor algerian. Suntem frați și surori, pentru că avem același Tată în ceruri: profundul simț religios al poporului algerian este secretul unei culturi a întâlnirii și a reconcilierii, al cărei semn vrea să fie și această vizită a mea. Într-o lume plină de conflicte și neînțelegeri, să ne întâlnim și să căutăm să ne înțelegem unii pe alții, recunoscând că suntem o singură familie! Astăzi, simplitatea acestei conștientizări este cheia pentru a deschide multe porți închise.

Dragi frați și surori, vin la voi ca un mărturisitor al păcii și al speranței pe care lumea le dorește cu ardoare și pe care poporul vostru le-a căutat dintotdeauna: un popor niciodată învins de încercările sale, pentru că este înrădăcinat în acel sentiment de solidaritate, de primire și de comunitate care este țesută viața de zi cu zi a milioane de oameni umili și drepți. Ei sunt cei puternici, ei sunt viitorul: cei care nu se lasă orbiți de putere și bogăție, cei care nu sacrifică demnitatea concetățenilor lor pentru propria avere personală sau de grup. În special, am primit mărturie din multe părți cum poporul algerian demonstrează o mare generozitate atât față de conaționalii săi, cât și față de străini. Această atitudine reflectă o ospitalitate adânc înrădăcinată în comunitățile arabe și berbere, acea datorie sacră pe care am dori să o găsim peste tot ca o valoare socială fundamentală. De asemenea, binefacerea (sadaka) este o practică comună și naturală printre voi, chiar și pentru cei cu mijloace limitate. Originea cuvântului sadaka înseamnă dreptate: a nu păstra pentru sine, ci a împărți ceea ce avem, este într-adevăr o chestiune de dreptate. Nedrept este cel care acumulează bogății și rămâne indiferent față de ceilalți. Această viziune a dreptății este simplă și radicală: recunoaște în ceilalți chipul lui Dumnezeu. O religie fără milostivire și o viață socială fără solidaritate sunt un scandal în ochii lui Dumnezeu. Totuși, multe societăți care se cred avansate cad din ce în ce mai mult în inegalitate și excludere. Persoanele și organizațiile care îi domină pe ceilalți – Africa știe bine acest lucru – distrug lumea pe care Cel Atotputernic a creat-o pentru ca noi să trăim împreună.

Evenimentele istorice dramatice ale trecutului oferă țării voastre o perspectivă critică unică asupra echilibrelor globale. Dacă veți ști să intrați în dialog cu preocupările tuturor și să exprimați solidaritate cu suferința atâtor țări apropiate și îndepărtate, experiența voastră va putea contribui la imaginarea și realizarea unei mai mari dreptăți între popoare. Nu prin a înmulți neînțelegerile și conflictele, ci respectând demnitatea fiecăruia și lăsându-vă atinși de durerea celorlalți, puteți deveni protagoniști ai unui nou curs al istoriei, astăzi mai urgent ca niciodată, în fața încălcărilor continue ale dreptului internațional și a tentațiilor neocoloniale.

Predecesorii mei au perceput clar semnificația epocală a acestei provocări. Benedict al XVI-lea a observat că ”procesele de globalizare, dacă sunt înțelese și orientate corect, deschid posibilități fără precedent pentru o vastă redistribuire a bogăției la nivel mondial; dar dacă sunt dirijate inadecvat, pot duce la o creștere a sărăciei și a inegalităților și pot chiar declanșa o criză globală” (Enciclica Caritas in veritate, 42). Papa Francisc, apoi, bazându-se pe lunga sa experiență în contradicțiile Sudului global, a indicat importanța a ceea ce poate fi înțeles doar la periferia marilor centre de putere și de decizie: ”Trebuie să ne gândim”, a scris el, ”la participarea socială, politică și economică în moduri care să includă mișcările populare și să însuflețească structurile guvernamentale locale, naționale și internaționale cu acel torent de energie morală născut din implicarea celor excluși în construirea unui destin comun” (Enciclica Fratelli Tutti, 169).

Prin urmare, vă îndemn pe voi, cei care dețineți autoritatea în această țară, să nu vă temeți de această perspectivă și să promovați o societate civilă vie, dinamică și liberă, în care tinerii, în special, să fie recunoscuți ca având capacitatea de a contribui la lărgirea orizontului speranței pentru toți. Adevărata forță a unei țări vine din cooperarea tuturor în realizarea binelui comun. Autoritățile sunt chemate nu să domine, ci să slujească poporul și dezvoltarea acestuia. Acțiunea politică își găsește, așadar, criteriul în dreptate, fără de care nu există pace autentică, și se exprimă în promovarea unor condiții echitabile și demne pentru toți. Biserica catolică, cu comunitățile și inițiativele sale, dorește, de asemenea, să contribuie la binele comun al Algeriei, consolidând identitatea sa specifică de punte între Nord și Sud, între Orient și Occident.

Mediterana, pe de o parte, și Sahara, pe de altă parte, reprezintă răscruci geografice și spirituale de o importanță enormă. Dacă aprofundăm istoria lor, fără simplificări și ideologii, vom găsi ascunse imense comori de umanitate, căci marea și deșertul au fost locuri de îmbogățire reciprocă între popoare și culturi timp de milenii. Vai de noi dacă le transformăm în cimitire unde chiar și speranța moare! Să eliberăm de rău aceste imense bazine de istorie și viitor! Să înmulțim oazele de pace, să denunțăm și să înlăturăm cauzele disperării, să luptăm împotriva celor care profită de nenorocirea altora! Câștigurile celor care speculează pe seama vieții umane, a cărei demnitate este inviolabilă, sunt ilegale. Să ne unim, așadar, forțele, energiile noastre spirituale, toată inteligența și resursele care fac din pământ și mare locuri de viață, de întâlnire, de uimire. Frumusețea lor maiestuoasă să ne atingă inima; aspectul lor nemărginit să ne pună întrebări despre transcendență. Mediterana, Sahara și cerul imens care le domină ne șoptesc că realitatea ne depășește din toate părțile, că Dumnezeu este cu adevărat mare și că trăim totul în prezența sa misterioasă.

Această gândire are consecințe enorme asupra realității. Mulți, astăzi, îi subestimează semnificația. La o analiză mai atentă, societatea algeriană experimentează și ea tensiunea dintre sensul religios și viața modernă. Aici, ca în întreaga lume, tind să se manifeste dinamici opuse de fundamentalism sau secularizare, făcându-i pe mulți să-și piardă adevăratul simț pentru Dumnezeu și pentru demnitatea tuturor creaturilor Sale. Astfel, simbolurile și cuvintele religioase pot deveni, pe de o parte, limbaje blasfemice ale violenței și opresiunii și, pe de altă parte, semne lipsite de sens în vasta piață a consumului insațiabil.
Aceste polarizări absurde, însă, nu trebuie să ne sperie. Trebuie abordate cu inteligență. Sunt un semn că trăim într-un timp extraordinar, de mare reînnoire, în care cei care își eliberează inimile și își trezesc conștiința pot extrage din marile tradiții spirituale și religioase noi viziuni ale realității și motivații neclintite de angajament. Trebuie educat la spiritul critic și la libertate, la ascultare și dialog, la încrederea care ne face să vedem în cel diferit un însoțitor de drum, nu o amenințare. Trebuie să depunem eforturi pentru vindecarea memoriei și pentru reconcilierea dintre vechii adversari. Acesta este darul pe care îl cer pentru voi, pentru Algeria și pentru întregul său popor, asupra căruia invoc binecuvântările abundente ale Celui Preaînalt.

***

În cursul după-amiezii, la ora locală 15.45, papa efectuează o vizită la marea moschee din Alger. Succesiv, la 16.35, pontiful va face o vizită privată la ”Centrul de primire” al călugărițelor misionare augustiniene din Bab El Oued. Ultima întâlnire publică de luni, 13 aprilie, din prima zi a călătoriei apostolice în Algeria, va fi cu credincioșii care alcătuiesc comunitatea din Alger, la bazilica Sfintei Fecioare Maria a Africii, la ora 17.10.