Arhiepiscopul Nwachukwu: Dacă Isus și-ar găsi din nou adăpost pe pământ african ...

Gianni Valente
Agenția Fides – 15 aprilie 2026. Sugestia propusă de arhiepiscopul nigerian Fortunatus Nwachukwu, secretar al Departamentului pentru Evangelizare, în preajma călătoriei apostolice a Papei Leon al XIV-lea în Algeria, Camerun, Angola și Guineea Ecuatorială, este surprinzătoare.

O călătorie în patru etape – precizează arhiepiscopul nigerian – care îl conduce pe Succesorul lui Petru printre comorile și rănile deschise ale comunităților ecleziale și ale popoarelor din țările vizitate, într-o perioadă în care războaiele ascund alte războaie care au loc în Africa și în alte părți ale lumii.

Întrebat dacă, în calitate de nigerian, are vreo așteptare personală legată de călătoria Papei Leon al XIV-lea în patru țări africane, secretarul departamentului pentru Evanghelizare a spus:
Ca nigerian, dorința mea ar fi să-l văd în curând pe Papă și în țara mea. Când părintele Robert Francis Prevost a devenit general al Ordinului Augustinian, prima țară africană pe care a vizitat-o a fost Nigeria. Episcopii nigerieni au efectuat recent vizita ad limina la Roma și l-au invitat și pe Papa Leon să viziteze țara. Sperăm că și Nigeria va avea, în viitorul apropiat, binecuvântarea de a-l putea primi pe Papa. Pentru că vizita Papei dă un impuls deosebit, trezește entuziasmul încă din faza de pregătire și de așteptare. Devine ocazia unei convertiri mentale, face să iasă la iveală dorința de a îmbunătăți lucrurile nu numai în dimensiunea credinței, ci și în dimensiunea generală, a vieții sociale.

Întrebat dacă există un "fir roșu" care leagă vizitele în cele patru țări, arhiepiscopul Fortunatus Nwachukwu a răspuns: Algeria, după mulți ani de criză și tensiuni interne, renaște și își regăsește pacea, liniștea. Vizita Papei are ca simbol două porumbei care beau din izvor și reamintește necesitatea de a consolida această comuniune, această solidaritate fraternă care ar face bine țării. Aceeași solidaritate și reconciliere ar fi foarte de dorit în Camerun, sfâșiat de mult timp de tensiuni și conflicte. Vizita Papei poate reaminti populației și guvernelor faptul că avem un punct comun: pentru creștini este credința în Isus Cristos, iar pentru musulmani este faptul comun de a fi credincioși.
Și Angola a ieșit dintr-o lungă perioadă – durată ani – de conflicte interne și se află în proces de reconstrucție. Este un mare producător de țiței, iar ceea ce ar putea fi o binecuvântare generează, din păcate, și multă corupție în gestionarea resurselor. Și în Guineea Ecuatorială producția de țiței a devenit principala sursă de venituri. Iar conducătorii sunt chemați să exploateze aceste resurse pentru binele comun, în loc să le lase să ajungă în buzunarele private.

Cu referire la faptul că, în Occident, există cei care se străduiesc să contureze presupuse "obiective strategice" ale călătoriei papale, vorbindu-se în mod vag despre reala semnificație a unei călătorii apostolice, arhiepiscopul Nwachukwu a spus: În Occident, există tentația de a pune cele patru țări în aceeași oală, ca și cum ar fi o singură țară. Se vorbește despre "călătoria în Africa", în timp ce, dacă Papa se duce în Argentina sau în Peru, nimeni nu se limitează să spună că Papa a plecat "în America". Între cele patru țări există asemănări și diferențe care nu pot fi omologate. Subliniez că limbile vorbite în cele patru țări vizitate în cadrul călătoriei sunt cele care, împreună cu limbile și dialectele locale, se vorbesc în toată Africa: araba, franceza, engleza, spaniola și portugheza.

Întrebat cu privire la darurile și bogățiile pe care comunitățile ecleziale din cele patru țări le pot împărtăși cu Biserica universală, prelatul de origine nigeriană a răspuns:Vizita în Algeria va reaminti Bisericii universale necesitatea dialogului, în special a dialogului cu credincioșii islamici. Va reaminti tuturor comunităților creștine care trăiesc în mijlocul musulmanilor că trebuie sprijinite în dorința lor urgentă de a trăi într-o atmosferă de dialog și de acceptare reciprocă, pentru a putea continua să conviețuiască și să înflorească.  Am locuit în Algeria ca secretar al Nunțiaturii și, având în vedere această experiență, doresc să subliniez că trebuie să evidențiem  în evidență dimensiunea dialogului interreligios și a dialogului cu islamul, inclusiv pentru binele „turmei mici” din Algeria.

Arhiepiscopul Nwachukwu a reliefat și importanța vizitei la Annaba, vechea Hipona, unde a fost episcop sfântul Augustin, spunând: Și prezența Papei la Anniba ne va ajuta să ne amintim că Biserica a înflorit în Algeria și în Africa de Nord în primele secole. Dar deja în Evanghelie există o legătură puternică între Țara Sfântă, Istoria Mântuirii și Africa de Nord. Simon din Cirene este cel care îl ajută pe Isus să poarte crucea, iar Cirene se afla în actuala Libie. Maria și Iosif fug în Africa, merg în Egipt pentru a-l salva pe pruncul Isus de Irod. Și poate că ceva similar se întâmplă acum… .

Întrebat în ce fel ar putea Isus să-și afle din nou refugiu în Africa, prelatul a răspuns:
Este o idee care mi-a suscitat reflecția  încă din perioada în care eram doctorand la Institutul Pontifical Biblic. Când studiam Sfânta Scriptură, m-am gândit deseori la faptul Africa oferise adăpost Pruncului Isus, amenințat de Irod. Fusese un loc de ajutor și protecție. Apoi, când pericolul a trecut, Isus s-a întors cu Maria și Iosif în Țara Sfântă. Poate că și astăzi creștinismul, viața care izvorăște din Isus, este din nou amenințată în Occidentul post-creștin, unde mulți oameni par să aibă o aversiune inexplicabilă față de noi, creștinii, și față de tot ceea ce poartă numele lui Cristos. Și atunci, în această situație de presiune din partea unei ideologii amenințătoare, cine știe – mă întrebam și mă întreb – dacă acesta nu este un alt moment în care Africa ar putea oferi, din nou, un fel de loc de refugiu pentru ceea ce vine de la Isus, așa cum s-a întâmplat când Isus era prunc. Când Domnul dorește să-și pregătească locul de refugiu, o face întotdeauna într-un mod unic și surprinzător. În acest caz, Domnul a început să-și pregătească locul de ajutor și prin intermediul misionarilor și misionarelor. Cei care și-au dăruit și își dăruiesc și astăzi tinerețea, au renunțat la o viață cu mult mai confortabilă și la cei dragi și au plecat spre locuri necunoscute, unde există riscuri majore, mulți sacrificându-și propria viață. Noi, cu toate abilitățile și elocvența noastră, nu mai avem curajul, credința și pasiunea care duc până la sacrificarea propriei vieți pentru a vesti Evanghelia.