Papa în Angola: Să urmăm calea speranței, a împăcării și păcii, indicată de sfinți și martiri!
Cetatea Vaticanului – A. Mărtinaș
Vatican News – 20 aprilie 2026. Îndemnul de a urma drumul speranței, al împăcării și al păcii, indicat de sfinți și martiri ca fiind parcursul sigur pentru creșterea spirituală s-a aflat în centrul omiliei Papei Leon din cadrul Sfintei Liturghii pe care a prezidat-o pe esplanada din Saurimo, luni, 20 aprilie, în cea de-a treia zi a călătoriei apostolice în Angola. La celebrarea euharistică au participat – potrivit autorităților – circa 40.000 de credincioși, alte aproximativ 20. 000 de mii de persoane fiind reunite în zonele din împrejurimi, urmărind Sfânta Liturghie pe maxi-ecrane.
Spunând că "în toate părțile lumii, Biserica trăiește ca un popor care merge pe urmele lui Cristos, fratele și Mântuitorul nostru", pontiful a amintit că Isus cel Înviat, "ne luminează calea spre Tatăl și, cu puterea Duhului, ne sfințește, pentru ca noi să ne transformăm stilul de viață după iubirea Sa". "Aceasta este Vestea cea Bună, Evanghelia care curge ca sângele în vene, susținându-ne pe cale. O cale care, astăzi, m-a adus aici, alături de voi! În bucuria și frumusețea adunării noastre, reunită în numele lui Isus, ascultăm cu inima deschisă Cuvântul său de mântuire, pentru că ne face să reflectăm asupra motivului și scopului pentru care îl urmăm pe Domnul" – a reliefat Sfântul Părinte.
Nu înlocuiți credința autentică cu un comerț superstițios
Făcând referire la evanghelia din liturgia zilei, după sfântul Ioan, capitolul 6, în care se relatează despre mulțimea care-l căuta cu insistență pe Isus după ce fusese hrănită de El în urma săvârșirii minunii înmulțirii pâinilor, Papa Leon a spus: "Când Fiul lui Dumnezeu se face om, într-adevăr, săvârșește fapte elocvente pentru a manifesta voia Tatălui: aduce lumină în întuneric, redând vederea orbilor, dă glas celor asupriți, dezlegând limba muților, și ne potolește foamea de dreptate, înmulțind pâinea pentru cei săraci și cei slabi. Cine aude vorbindu-se despre aceste fapte, pornește în căutarea lui Isus. În același timp, Domnul vede în inima noastră și ne întreabă dacă îl căutăm din recunoștință sau din interes, din calcul sau din iubire. El le spune, de fapt, celor care îl urmau: Mă căutați nu pentru că ați văzut semne, ci pentru că ați mâncat din acele pâini și v-ați săturat (Ioan 6,26). Cuvintele sale dezvăluie intențiile celor care nu doresc întâlnirea cu o persoană, ci consumul de lucruri. Mulțimea îl vede pe Isus ca pe un instrument pentru a obține ceva, un furnizor de servicii. Dacă El nu le-ar da ceva de mâncare, gesturile și învățăturile sale nu ar prezenta interes.
Acest lucru se întâmplă atunci când credința autentică este înlocuită de un comerț superstițios, în care Dumnezeu devine un idol pe care îl căutăm doar când avem nevoie de El, atâta timp cât ne este de folos. Chiar și cele mai frumoase daruri ale Domnului, care are mereu grijă de poporul Său, devin atunci o pretenție, o recompensă sau un mijloc de șantaj și sunt interpretate greșit tocmai de cei care le primesc".
Un învățător care ne iubește, nu un guru de venerat
"Relatarea evanghelică" – a continuat – "ne face astfel să înțelegem că există motive greșite pentru a-L căuta pe Cristos, mai ales atunci când este considerat un sfânt [guru] sau un talisman. Chiar și scopul pe care și-l propune mulțimea aceea este inadecvat: de fapt, ei nu caută un învățător pe care să-l iubească, ci un lider pe care să-l venereze pentru propriul lor folos.
Cu totul diferită este atitudinea lui Isus față de noi: El, de fapt, nu respinge această căutare nesinceră, ci o îndeamnă la convertirea acesteia. Nu alungă mulțimea, ci îi invită pe toți să examineze ce pulsează în inimile noastre. Cristos ne cheamă la libertate: nu vrea servitori sau clienți, ci caută frați și surori cărora să se dedice cu totul. Pentru a răspunde cu credință la această iubire, nu este de ajuns să auzim vorbindu-se despre Isus: trebuie să acceptăm sensul cuvintelor sale. Nu este de ajuns nici măcar să vedem ce face Isus: trebuie să urmăm și să imităm inițiativa sa. Când în semnul pâinii împărtășite vedem voința Mântuitorului, care se dăruiește pe sine pentru noi, atunci ne apropiem de adevărata întâlnire cu Isus, care devine urmare, misiune și viață. "
"Astfel" – a mai spus Sfântul Părinte – "avertismentul pe care Domnul îl adresează mulțimii se transformă într-o invitație: Nu vă străduiți pentru hrana care piere, ci pentru hrana care rămâne pentru viața veșnică (Ioan 6,27). Prin aceste cuvinte, Cristos ne arată adevăratul Său dar pentru noi: El nu ne cheamă să fim indiferenți față de pâinea de zi cu zi, pe care, dimpotrivă, o înmulțește din belșug și ne învață să o cerem în rugăciune. El ne învață modul corect de a căuta pâinea vieții, hrana care ne susține pentru totdeauna. Dorința mulțimii găsește astfel un răspuns și mai mare și surprinzător: Isus nu ne dă o hrană care se sfârșește, ci o pâine care nu ne lasă să ne sfârșim, pentru că este hrana vieții veșnice."
Când pâinea tuturor devine monopolul câtorva
Amintind că, în zilele noastre, "multe dorințe ale oamenilor sunt frustrate de cei violenți, exploatate de cei puternici și înșelate de bogăție", pontiful a evidențiat: "Când nedreptatea corupe inimile, pâinea tuturor devine monopolul câtorva. În fața acestor rele, Cristos ascultă strigătul popoarelor și ne reînnoiește istoria: din fiecare cădere ne ridică, în fiecare suferință ne mângâie, în misiune ne încurajează. Precum pâinea vie pe care ne-o dă mereu, Euharistia, tot așa istoria sa nu cunoaște sfârșit, și de aceea îndepărtează sfârșitul, adică moartea, din istoria noastră, pe care Cel Înviat o deschide cu puterea Duhului său. Cristos trăiește! El este Mântuitorul nostru. Acesta este Evanghelia pe care o împărtășim, făcând frați pe toate popoarele pământului. Aceasta este vestea care transformă păcatul în iertare. Aceasta este credința care salvează viața!"
"Mărturia pascală" – a continuat pontiful – "se referă, așadar, cu siguranță la Cristos, cel răstignit care a înviat, dar tocmai de aceea se referă și la noi: în El prinde glas vestirea învierii noastre. Noi nu am venit pe lume pentru a muri. Nu ne-am născut pentru a deveni sclavi nici ai stricăciunii trupului, nici ai celei a sufletului: orice formă de opresiune, violență, exploatare și minciună neagă învierea lui Cristos, darul suprem al libertății noastre. Această eliberare de rău și de moarte, de fapt, nu se întâmplă doar la sfârșitul zilelor, ci în istoria de zi cu zi. Ce trebuie să facem pentru a primi acest dar? Evanghelia însăși ne învață: Aceasta este lucrarea lui Dumnezeu: să credeți în Cel pe care El L-a trimis (In 6,29). Da, credem! Astăzi, împreună, o spunem cu tărie și cu recunoștință față de Tine, Doamne Isuse. Vrem să Te urmăm și să Te slujim în aproapele nostru: cuvântul Tău este pentru noi regulă de viață, criteriu al adevărului."
În urmarea lui Isus, parcursul eclezial ca sinod al învierii și al speranței
Oprindu-se asupra semnificației parcursului sinodal înțeles în cheia urmării lui Cristos, Papa Leon al XIV-lea a spus: "Ferice de cel ce umblă după legea Domnului (cf. Ps 119/118,1): așa am cântat în psalm. Dragi frați, Domnul este cel care ne trasează calea de urmat, nu urgențele noastre și nici tendințele momentului. De aceea, în urmarea lui Isus, drumul eclezial este întotdeauna un sinod al învierii și al speranței (Exort. ap. Ecclesia in Africa, 13), așa cum afirma Sfântul Ioan Paul al II-lea în Exortația sa apostolică dedicată Africii: să continuăm în această direcție înțeleaptă! Cu Evanghelia în inimă, veți avea curaj în fața dificultăților și dezamăgirilor: calea pe care Dumnezeu a deschis-o pentru noi nu se pierde niciodată. Domnul, de fapt, merge mereu alături de noi, pentru ca noi să putem continua pe calea Lui: Hristos însuși dă orientare și forță călătoriei, o călătorie pe care vrem să învățăm să o trăim din ce în ce mai mult așa cum trebuie, adică sinodal.
Îndeosebi Biserica vesteste Vestea cea Bună nu numai prin proclamarea cuvântului pe care l-a primit de la Domnul, ci și prin mărturia vieții, datorită căreia ucenicii lui Hristos dau dovadă de credința, speranța și iubirea care sunt în ei (ibid., 55). Împărtășind Euharistia, pâinea vieții veșnice, suntem chemați să slujim poporul nostru cu o dăruire care ridică din orice cădere, care reconstruiește ceea ce violența distruge și împărtășește cu bucurie legăturile fraterne. Prin noi, inițiativa harului divin aduce roade bune mai ales în adversități, așa cum arată exemplul protomartirului Ștefan (cf. Faptele Apostolilor 6,8-15) ".
Calea speranței, a împăcării și a păcii indicată de sfinți și martiri
"Dragi frați" – a continuat pontiful – "mărturia martirilor și a sfinților ne încurajează și ne îndeamnă să urmăm un drum al speranței, al împăcării și al păcii, pe parcursul căruia darul lui Dumnezeu se transformă în angajamentul omului în cadrul familiei, în comunitatea creștină și în societatea civilă. Parcurgând-o împreună, în lumina Evangheliei, Biserica din Angola crește în acea rodnicie spirituală care începe de la Euharistie și continuă în grija integrală față de fiecare persoană și față de întregul popor. În special, vitalitatea vocațiilor pe care le experimentați este un semn al răspunsului la darul Domnului, mereu abundent pentru cei care îl primesc cu inima curată. Mulțumită Pâinii vieții noi, pe care o împărtășim astăzi, putem continua pe calea întregii Biserici, care are ca țel Împărăția lui Dumnezeu, ca lumină credința și ca suflet caritatea.
