2026.04.21 Ceremonia de plecare de pe Aeroportul din Luanda, în Angola 2026.04.21 Ceremonia de plecare de pe Aeroportul din Luanda, în Angola  (@Vatican Media)

Papa a plecat din Angola și ajunge în Guineea Ecuatorială

Marți, 21 aprilie a.c., Leon al XIV-lea a încheiat călătoria apostolică în Angola și a plecat în Guineea Ecuatorială, unde rămâne până joi, 23 aprilie. Călătoria apostolică a papei Leon al XIV-lea în Guineea Ecuatorială este prilejuită de marcarea a 170 de ani de la începutul evanghelizării în singura țară africană în care se vorbește predominant spaniola. Papa se întoarce la Roma în cursul serii de joi, 23 aprilie 2026.

Vatican News – 21 aprilie 2026

În cursul dimineții de marți, 21 aprilie a.c., papa Leon al XIV-lea a celebrat Sfânta Liturghie în capela Nunțiaturii Apostolice din Angola.

După celebrarea euharistică și ceremonia de plecare pe aeroportul internațional din Luanda, papa Leon al XIV-lea a plecat din Angola în jurul orei locale 9.15 cu direcția Guineea Ecuatorială, unde se desfășoară a patra etapă a actualei călătorii apostolice în patru țări africane. După o călătorie cu avionul de aproximativ 2 ore și 30 de minute de zbor și 1.500 km, sosirea este programată pe aeroportul internațional din Malabo la ora locală 11.45.

Ceremonia de primire de pe aeroportul din Malabo este urmată de vizita de curtoazie a Suveranului Pontif la președintele țării, Teodoro Obiang Nguema Mbasogo. Succesiv, pontiful prezintă primul discurs în Guineea Ecuatorială, în fața autorităților, reprezentanților societății civile și membrilor Corpului Diplomatic. La ora locală 16.00, pontiful are o întâlnire cu reprezentanții culturii în campusul universitar ”Papa Leon XIV”, din cadrul Universității Naționale. Agenda zilei se încheie cu vizita Sfântului Părinte la Spitalul de psihiatrie ”Jean-Pierre Olie” din Malabo. În cursul serii, pontiful are o întâlnire privată cu episcopii din Guineea Ecuatorială.

Miercuri, 22 aprilie, papa Leon al XIV-lea merge la Mongomo și Bata. La Mongomo, papa prezidează Sfânta Liturghie la ora locală 10.30, în bazilica ”Neprihănita Zămislire”, iar la ora 12.30, Leon al XIV-lea merge la Școala tehnologică ”Papa Francisc”. În cursul după-amiezii, papa merge la Bata, cel de-al doilea oraș din Guineea Ecuatorială aflat în programul vizitei, unde vizitează penitenciarul orașului, iar la ora 17.25 merge la memorialul victimelor exploziei din 7 martie 2021, unde va rămâne pentru câteva momente în rugăciune. Ultimul eveniment al zilei va fi întâlnirea cu tinerii și familiile, pe stadionul din Bata, la ora locală 18.10. În cursul serii, Sfântul Părinte revine la Malabo.

În fine, joi, 23 aprilie, în cursul dimineții, Leon al XIV-lea prezidează Sfânta Liturghie la ora locală 10.00, pe stadionul din Malabo. După celebrarea euharistică, la ora 12.15, are loc ceremonia de plecare pe aeroportul internațional din Malabo, urmând ca în cursul serii să revină la Roma, sosirea fiind prevăzută pentru ora 19.55, ora Romei.

Călătoria apostolică a papei Leon al XIV-lea în Guineea Ecuatorială este prilejuită de marcarea a 170 de ani de la începutul evanghelizării în singura țară africană în care se vorbește predominant spaniola. Papa se întoarce la Roma în cursul serii de joi, 23 aprilie 2026.

21 aprilie 2026, 10:20