O misionară: În Angola, puține locuri de muncă, multe secte, dar o credință curată. Papa este un har
Salvatore Cernuzio – Trimis la Luanda
”Ce înseamnă că papa este aici, în Angola? Un har și o binecuvântare!”. Într-adevăr, într-o țară afectată de șomaj în rândul tinerilor, lipsa de oportunități, un sistem de sănătate precar și vrăjitorie, sosirea papei este un balsam și o fereastră de speranță care se deschide larg: ”Da, este o binecuvântare... Cum altfel aș putea spune?”, a exclamat sora Elisabete Corazza, de 56 de ani, o braziliancă din Rio Grande do Sul. ”Dar strămoșii mei de acum patru generații erau italieni!” – este în misiune în Luanda de opt ani. Lucrează pentru formare biblică și evanghelizare prin intermediul mass-mediei, în special a radioului.
De ce este vizita papei în Angola o binecuvântare?
Pentru că aici sunt oameni cu multă credință, dar și cu multă suferință. O astfel de vizită este și un ”animo”, cum se spune în italiană? O încurajare, iată, de a merge mai departe spre speranță, reconciliere și pace. Papa vine tocmai pentru aceasta: să fie un ”pelerin al speranței, al reconcilierii și al păcii”, așa cum spune motto-ul vizitei.
Credința angolezilor este imediat evidentă, despre ce fel de suferință vorbim?
Munca, în primul rând. Există un procent mare de muncă informală, adică un comerț de stradă, servicii limitate necorespunzător plătite. Femeile ies în stradă în fiecare dimineață vânzând ceva. Sunt Zungueiras (vânzătorii ambulanți), le-ați văzut? Sunt peste tot, pe străzi toată ziua, mergând, mergând, mergând. Apoi, mai este o problemă mare... tinerii. Există un număr foarte mare de tineri șomeri, care nu studiază. Este o suferință foarte mare, pentru că nu numai că nu există loc de muncă, dar nu există nici educație. Apoi, adăugați la asta un sistem de sănătate foarte precar.
Și cum trăiesc ei aici?
Trăiesc prin harul lui Dumnezeu. Există un efort politic, nu-i așa? Nu că nu ar exista, dar nu este suficient pentru nevoile reale.
Așadar, spuneam că este important ca o călătorie papală să pună în lumină această realitate?
Da, este important ca lumea să privească spre Angola. Suntem aici, suntem fii și fiice ale lui Dumnezeu. Fii iubiți...
Ce speranțe aveți după vizita lui Leon al XIV-lea?
Ca să putem avea o credință mai fermă. Multe secte câștigă teren aici, pătrunzând chiar și în politică, pentru că promit intervenții imediate în viețile oamenilor.
În ce sens? Bani, tratamente...?
Nu, nu, miracole! ”Veniți aici, rugați-vă aici și situația voastră se va schimba, se va îmbunătăți”. Aceasta este o iluzie. De aceea evanghelizăm și încercăm să oferim o formare biblică, tocmai pentru ca oamenii să devină conștienți de toate intervențiile lui Dumnezeu și de acțiunile noastre.
Cum ați descrie credința angolezilor?
O credință foarte profundă, o credință curată, dar tulburată, pentru că este puternic influențată de cultura originală. Trebuie să fie călăuzită! De asemenea, pentru că există contra-valori...
Adică?
Ei bine, poligamia este una. Este o trăsătură culturală și antropologică, noi explicăm Catehismul, Magisteriul Bisericii, dar mai presus de toate, ne ocupăm de persoane. Pentru că nu există niciodată o a doua sau a treia soție care să nu sufere. Nu există alți copii fără tată care să nu sufere.
Tema poligamiei a fost, de asemenea, în centrul unui Document al Sinodului...
Da, știu. Am urmărit totul, chiar și în timpul Sinodului despre sinodalitate. Este o provocare pastorală pentru noi.
Ați vorbit despre contra-valori la plural. Care sunt celelalte?
Vrăjitoria. Vrăjitoria este distructivă... Distruge familii, acuză copii. De exemplu, există un deces imprevizibil pentru că cineva a fost bolnav și sistemul nostru nu a putut să le garanteze îngrijirea potrivită și, în schimb, rudele sunt acuzate și învinovățite. Mulți sunt copii: sunt pedepsiți, abandonați sau, mai rău...
Pe scurt, un ținut dificil. Sunteți fericită să fiți aici?
Foarte fericită. Sunt foarte fericită să fiu aici, în misiune, pentru că Dumnezeu, zi după zi, ne luminează calea. Simt că misiunea îmi permite să învăț multe și că Domnul îmi permite să fiu un mic semnal de speranță, de reconciliere și de pace. Ca și papa!
