”Suntem oameni ai primăverii”, apelul papilor la speranță dincolo de războaie și crize
Amedeo Lomonaco – Cetatea Vaticanului
Aceasta este încă o perioadă marcată de ororile războiului, de incertitudini profunde care sfâșie diverse regiuni ale lumii, inclusiv Orientul Mijlociu și Europa de Est. Chiar și în acest moment istoric dramatic, familia umană păstrează speranța pentru viitor, așteptând cu nerăbdare o nouă zi. După iarnă, cu ritmul ei adesea rece și întunecat, privirea bărbaților și femeilor de bunăvoință se încrede într-un nou și luminos anotimp al istoriei. În ciuda gerului care a ofilit și a ucis mulți lăstari ai vieții, acesta este un timp în care natura se pregătește să înflorească din nou: pe 20 martie 2026 începe primăvara, primul dintre cele patru anotimpuri ale anului. Speranța este ca, după iarnă, să înflorească pacea, dezarmând limbajele învăluite de ură.
Pontifii, creștinismul și primăvara
Pontifii au făcut referire în repetate rânduri la primăvară, dând acestui anotimp ”culori” care învăluie în mod deosebit semințele credinței și ale reconcilierii. ”Creștinismul”, a afirmat papa Ioan al XXIII-lea în mesajul său radiofonic din 28 martie 1959, ”nu este acel complex de factori apăsători despre care vorbesc cei cărora le lipsește credința: ci este pace, este bucurie, este iubire, este viață care se reînnoiește mereu, precum pulsația secretă a naturii la începutul primăverii”. ”Creștinismul”, a subliniat Paul al VI-lea în timpul audienței generale din 2 iulie 1969, ”este ca un copac, mereu primăvăratec, care aduce flori noi, fructe noi; este un concept dinamic, este o vitalitate inepuizabilă, este o frumusețe”.
Pius al XII-lea: Primăvara este un timp al reînnoirii
Un ”timp al reînnoirii, al așteptării încrezătoare și al speranței”. Aceasta este tripla pulsație pe care papa Pius al XII-lea a asociat-o cu primăvara. În discursul său adresat tinerilor Acțiunii Catolice din 19 martie 1958, pontiful a îndemnat noile generații să vadă, după întunericul celui de-al Doilea Război Mondial, licăriri de speranță ”chiar și în mijlocul atâtor tristeți și nefericiri”: ”Primăvara, pământul se trezește, seva circulă, mugurii se deschid, frunzele revin în copaci; gardurile vii înviorează, pajiștile sunt acoperite de verdeață, iar câmpurile se bucură de copacii înfloriți. Cerul se înseninează; zilele devin mai lungi, nopțile mai scurte; este mai multă lumină decât întuneric. Fără îndoială, sunt adesea nori pe cer, iar pământul este lovit de furtuni; Dar oamenii repopulează câmpurile și zăbovesc mai ușor pe străzi: sărbătoarea naturii devine o sărbătoare a inimilor, pentru că primăvara este un timp al reînnoirii, un timp al așteptării încrezătoare, un timp al speranței. Priviți, preaiubiți fii: totul în lume se trezește. Viața materială, chiar și în mijlocul atâtor tristeți și nefericiri, se îndreaptă întotdeauna spre o bunăstare mai mare și mai răspândită”.
Ioan Paul al II-lea: Primăvara vieții este tinerețea
Tinerețea este anotimpul vieții care poate fi asociat cu primăvara. Papa Ioan Paul al II-lea a menționat această asociere în timpul vizitei sale în parohia ”Sfântul Iuda Tadeu” pe 6 aprilie 1997. Cu acea ocazie, pontiful polonez le-a mulțumit tinerilor ”pentru promisiunea lor de rugăciuni pentru călătoria la Sarajevo”, un oraș marcat de ”multe suferințe și tragedii”. Un ținut pe care papa Ioan Paul al II-lea îl vizitase în primăvara acelui an: ”Când ne gândim la tinerețe, ne vine în minte primăvara. Primăvara este momentul în care natura renaște după ”moartea” iernii. Solemnitatea Paștelui, care ne amintește de învierea lui Cristos, coincide cu primăvara în fiecare an. Prin învierea sa, el a demonstrat că moartea nu are o putere absolută sau definitivă. El a învins moartea și a revelat viața. Primăvara vieții umane coincide cu tinerețea. Văd și eu tineri aici, unii mai în vârstă decât mine, chiar și unii de 70 și 80 de ani. Mă bucur cu voi și vă felicit pentru această dorință de a fi mereu tineri, de a vrea să vă întoarceți la primăvara vieții, la tinerețe”.
Benedict al XVI-lea și primăvara umanității
Folosind o metaforă care se împletește cu dinamica primăverii, papa Benedict al XVI-lea, în mesajul său Urbi et Orbi pentru Paștele din 2011, amintea că ”o lumină diferită” a sfâșiat ”întunericul morții și a adus în lume splendoarea lui Dumnezeu”: ”Așa cum razele soarelui, primăvara, fac mugurii să încolțească și să se deschidă pe ramurile copacilor, tot așa strălucirea emanată de Învierea lui Cristos dă putere și sens fiecărei speranțe umane, fiecărei așteptări, dorințe și proiect. Din acest motiv, întregul cosmos se bucură astăzi, atras de primăvara umanității, care interpretează imnul tăcut de laudă al creației. Aleluia pascală, care răsună în Biserica pelerină din întreaga lume, exprimă exultarea tăcută a universului și, mai ales, dorința fiecărui suflet uman deschis sincer lui Dumnezeu, într-adevăr recunoscător pentru bunătatea, frumusețea și adevărul Său infinit”.
Francisc: Suntem oameni care așteaptă soarele
Pentru creștini, la orizontul umanității, ”există un soare care strălucește veșnic”. Papa Francisc, la audiența generală din 23 august 2017, a legat această perspectivă nelimitată de o întrebare: ”Credem că la orizontul umanității există un soare care strălucește veșnic. Credem că, cele mai frumoase zile ale noastre abia urmează. Suntem oameni ai primăverii, mai mult decât ai toamnei. Aș vrea să întreb, acum – fiecare dintre voi răspunde în inima sa, în tăcere, dar să răspundă – ”Sunt bărbat, femeie, băiat, fată de primăvară sau de toamnă? În sufletul meu este primăvară sau toamnă?”. Fiecare să răspundă. Să zărim mugurii unei lumi noi, nu frunzele îngălbenite de pe ramuri. Să nu ne lăsăm pradă nostalgiei, regretelor și lamentărilor: știm că Dumnezeu vrea să fim moștenitori ai unei promisiuni și cultivatori neobosiți ai viselor. Nu uitați această întrebare: ”Sunt o persoană de primăvară sau de toamnă?”. A primăverii, care așteaptă floarea, care așteaptă fructul, care așteaptă soarele care este Isus, sau a toamnei, care este mereu cu fața în jos, amară și, cum am spus uneori, cu față de ardei iuți în oțet”.
Leon al XIV-lea și culorile primăverii
Revenim la aceste zile fragile care marchează, printre neliniști și dureri, tabloul geopolitic complex al lumii. Sunt delicate ca un fir de iarbă, dar pot totuși, chiar și atunci când totul pare să tacă, să acopere câmpuri – inclusiv cele ale acțiunii umane – capabile să se reînnoiască. Fragilitățile, chiar și cele care împiedică drumul omului în istorie, nu pot ascunde frumusețea, minunea. Papa Leon al XIV-lea, în timpul Sfintei Liturghii de la Tor Vergata din 3 august 2025, subliniază că există o energie care, chiar și în lunile geroase, ”vibrează sub pământ”: ”Să ne gândim la simbolul ierbii: nu este frumoasă o pajiște înflorită? Desigur, este delicată, formată din tulpini subțiri, vulnerabile, predispuse să se usuce, să se îndoaie, să se rupă, și totuși, în același timp, imediat înlocuite de altele care răsar după ele, și pentru care primele devin generos hrană și îngrășământ, prin consumarea lor pe sol. Așa trăiește câmpul, reînnoindu-se continuu, chiar și în lunile geroase ale iernii, când totul pare să tacă, energia sa vibrează sub pământ și se pregătește să explodeze, primăvara, în mii de culori”.
Această energie, subliniază papa Leon, se pregătește să se manifeste în primăvară. Această forță înnoitoare și regeneratoare trebuie să fie timpul omului care dorește să trăiască în pace: un tablou policrom și coral în care să strălucească limbajul ”dezarmat și dezarmant” al fraternității. O ”primăvară”, prin intermediul dialogului, pentru a face să înflorească omul, creația și pacea.
