Leon XIV, comunității catolice din Monaco: Proclamați Evanghelia vieții, a speranței și a iubirii

Vatican News – 28 martie 2026. ”Aș dori să spun că Biserica voastră, aici în Principatul Monaco, posedă o mare bogăție: este un loc, o realitate unde fiecare găsește primire și ospitalitate, în acel amestec social și cultural care este semnul vostru distinctiv. Principatul Monaco este un stat mic, locuit de o populație diversă de monegasci, francezi, italieni și persoane de multe alte naționalități”, a spus papa Leon al XIV-lea sâmbătă, 28 martie a.c., în catedrala ”Neprihănita Zămislire” din Monaco, la celebrarea rugăciunii ”Ora Medie” împreună cu comunitatea catolică.

Vă oferim aici, în traducerea noastră de lucru, omilia Sfântului Părinte de la celebrarea rugăciunii Orei Medii, cu comunitatea catolică, în catedrala ”Neprihănita Zămislire” din Monaco:

«Dragi frați și surori,

la Dumnezeu și înaintea lui Dumnezeu avem un avocat: Isus Cristos, cel drept (cf. 1 Ioan 2,1-2). Cu aceste cuvinte, apostolul Ioan ne ajută să înțelegem misterul mântuirii. În fragilitatea noastră, apăsați de povara păcatului care marchează umanitatea noastră, incapabili să îmbrățișăm plenitudinea vieții și a fericirii doar prin propriile puteri, am fost atinși de Dumnezeu însuși prin Fiul său, Isus Cristos. El, afirmă apostolul, ca o victimă a ispășirii, a luat asupra sa răul omului și al lumii, l-a purtat cu noi și pentru noi, a trecut prin el, l-a transformat și ne-a eliberat pentru totdeauna.

Cristos este centrul dinamic, inima credinței noastre și, plecând de la această centralitate aș dori să mă adresez vouă, salutând cordial pe Alteța Sa prințul Albert, excelența sa arhiepiscopul Dominique-Marie David, preoții, călugării și călugărițele prezenți, exprimându-vă tuturor bucuria de a fi aici și de a împărtăși parcursul vostru bisericesc.

Privind la Cristos ca la un ”avocat”, cu referire la Lectura pe care am ascultat-o, aș dori să vă ofer câteva reflecții.

Prima privește darul comuniunii. Isus Cristos, cel drept, mijlocind pentru omenire la Tatăl, ne împăcă cu El și între noi. El nu vine să aducă o judecată care condamnă, ci să ofere tuturor milostivirea sa, care purifică, vindecă, transformă și ne face parte din unica familie a lui Dumnezeu. Caracteristica sa plină de compasiune și milostivire îl face un ”avocat” în apărarea celor săraci și a celor păcătoși, desigur nu pentru a încuraja răul, ci pentru a-i elibera de opresiune și sclavie și a-i face fii ai lui Dumnezeu și frați între ei. Nu este o coincidență faptul că gesturile făcute de Isus nu se limitează la vindecarea fizică sau spirituală a persoanei, ci cuprind și o dimensiune socială și politică importantă: persoana vindecată este reintegrată, în toată demnitatea sa, în comunitatea umană și religioasă din care, adesea tocmai din cauza stării sale de boală sau de păcat, fusese exclusă.

Această comuniune este semnul, prin excelență, al Bisericii, chemată să fie o reflectare în lume a iubirii lui Dumnezeu, care nu face deosebiri între oameni (cf. Faptele Apostolilor 10,34). În acest sens, aș dori să spun că Biserica voastră, aici în Principatul Monaco, posedă o mare bogăție: este un loc, o realitate unde fiecare găsește primire și ospitalitate, în acel amestec social și cultural care este semnul vostru distinctiv. Principatul Monaco este un stat mic, locuit de o populație diversă de monegasci, francezi, italieni și persoane de multe alte naționalități. Un stat mic, cosmopolit, unde varietatea originilor este însoțită de alte diferențe socioeconomice. În Biserică, astfel de diferențe nu devin niciodată o ocazie de divizare în clase sociale, ci, dimpotrivă, toți sunt primiți ca persoane și fii ai lui Dumnezeu și toți sunt destinatari ai unui dar al harului care încurajează comuniunea, fraternitatea și iubirea reciprocă. Acesta este darul care provine de la Cristos, avocatul nostru la Tatăl. Într-adevăr, toți am fost botezați în El și, de aceea, afirmă sfântul Paul, ”nu mai este nici iudeu, nici grec, nici sclav, nici [om] liber, nici bărbat şi nici femeie: voi toţi sunteţi una în Cristos Isus” (Galateni 3, 28).

Un al doilea aspect, însă, mi se pare necesar să fie subliniat: proclamarea Evangheliei în apărarea omului. Dorind ca toți să primească vestea cea bună a iubirii Tatălui, Isus se prezintă ca ”avocat”, în special în apărarea celor considerați abandonați de Dumnezeu și care au fost considerați uitați și marginalizați, devenind vocea și chipul Dumnezeului milostiv care ”face dreptate şi judecată [dreaptă] tuturor celor care sunt asupriţi” (Ps. 103,6).

Mă gândesc, așadar, la o Biserică chemată să devină ”avocat”, adică să-l apere pe om: persoana întreagă și toate ființele umane. Aceasta este o călătorie de discernământ critic și profetic menită să promoveze ”o dezvoltare integrală a umanității, respectând demnitatea și identitatea autentică, precum și scopul ultim, care indică un mister de deplină comuniune cu Dumnezeul Întreit și între noi” (Comisia Teologică Internațională, Quo vadis, humanitas?, 22).

Aceasta este prima slujire pe care trebuie să o îndeplinească proclamarea Evangheliei: să lumineze persoana și societatea, astfel încât, în lumina lui Cristos și a Cuvântului său, să descopere propria identitate, sensul vieții umane, valoarea relațiilor și a solidarității sociale, scopul ultim al existenței și destinul istoriei.

În acest sens, doresc să vă încurajez să oferiți o slujire inimoasă și generoasă în evanghelizare. Proclamați Evanghelia vieții, a speranței și a iubirii; duceți lumina Evangheliei tuturor, pentru ca viața fiecărui bărbat și a fiecărei femei să fie apărată și promovată de la concepere până la moartea naturală; oferiți noi hărți capabile să oprească presiunile secularismului care riscă să reducă omul la individualism și să bazeze viața socială pe producția de bogăție.

Este important ca proclamarea Evangheliei și formele de credință, atât de adânc înrădăcinate în identitatea și societatea voastră, să prevină riscul de a fi reduse la o obișnuință, oricât de bună ar fi aceasta. O credință vie este întotdeauna profetică, capabilă să ridice întrebări și să ofere provocări: apărăm cu adevărat ființa umană? Protejăm demnitatea persoanei în ocrotirea vieții în toate etapele ei? Este modelul economic și social actual cu adevărat just și marcat de solidaritate? Este el înrădăcinat într-o etică a responsabilității, care ne ajută să depășim ”logica schimbului de echivalente și a profitului ca scop în sine” (Benedict al XVI-lea, Enciclica Caritas in Veritate, 38), pentru a construi o societate mai echitabilă?

Preaiubiților, a ne păstra privirea ațintită asupra lui Isus Cristos, avocatul nostru înaintea Tatălui, generează o credință înrădăcinată într-o relație personală cu El, o credință care devine mărturie, capabilă să transforme viața și să reînnoiască societatea. Această credință are nevoie să fie proclamată cu instrumente și limbaje noi, chiar și digitale, și toți trebuie să fie introduși în ea și să fie formați cu continuitate și creativitate. Acest lucru este valabil mai ales pentru cei care se deschid întâlnirii cu Dumnezeu, pentru catehumeni și pentru cei care o iau de la capăt, cărora vă îndemn să le acordați o atenție deosebită.

Fie ca sfânta voastră Patroană, fecioara și martira Devota, să vă inspire cu exemplul ei, iar Preasfânta Maria, Fecioară Neprihănită, să mijlocească pentru voi și să vă călăuzească mereu pe cale».