Leon XIV: Orice pas înainte în ocrotirea minorilor este un pas către Cristos

Cetatea Vaticanului – Adrian Dancă 
16 martie 2026 – Vatican News. Prevenirea abuzurilor înseamnă nu atât un ansamblu de proceduri, cât mai degrabă ”o cultură a îngrijirii” în care tutelarea minorilor și a celor vulnerabili nu este considerată o obligație impusă din afară, ci o formă naturală de exprimare a credinței: a spus papa Leon al XIV-lea primind luni, 16 martie a.c., participanții la adunarea plenară a Comisiei Pontificale pentru Ocrotirea Minorilor.

Papa și-a exprimat gratitudinea față de membrii și colaboratorii Comisiei pentru ”serviciul adus Bisericii prin tutelarea copiilor, a adolescenților și a persoanelor aflate în situații vulnerabile. Este o activitate angajantă, uneori silențioasă, deseori apăsătoare, dar esențială pentru viața Bisericii și pentru edificarea unei autentice culturi a îngrijirii”.

Amintind că papa Francisc a introdus în mod permanent serviciul acestei Comisii în interiorul Curiei Romane, Leon al XIV-lea a subliniat că această decizie transmite întregii Bisericii convingerea că ”prevenirea abuzurilor nu este o îndatorire facultativă, ci o dimensiune constitutivă a misiunii bisericești”.

”Misiunea voastră”, a remarcat Sfântul Părinte, ”este să ajutați la garantarea prevenirii abuzurilor. Cu toate acestea, ea nu este niciodată doar un ansamblu de protocoale ori proceduri. Este vorba mai degrabă de a contribui la formarea, în toată Biserica, a unei culturi a îngrijirii în care tutelarea minorilor și a persoanelor aflate în situații de vulnerabilitate să nu fie văzută ca o obligație impusă din afară, ci ca o formă naturală de exprimare a credinței. Aceasta cere, prin urmare, un proces de convertire în care suferințele celorlalți să fie ascultate și să ne conducă la acțiune. În acest sens, experiențele victimelor și a supraviețuitorilor sunt puncte de referință esențiale. Deși sunt cu siguranță dureroase și greu de ascultat, scot la lumină cu putere adevărul și ne învață umilința în timp ce depunem efortul de a oferi asistență victimelor și supraviețuitorilor. În același timp, recunoașterea suferinței resimțite este cea care deschide un parcurs credibil de speranță și de reînnoire”.

Activitatea Comisiei cuprinde, de asemenea, un alt element important: ”integrarea unei abordări multidisciplinare și articulate”, iar această Comisie îndeplinește un rol clar, fiind în dialog cu departamentele și celelalte instituții ale Curiei Romane care exercită propria responsabilitate în diferitele domenii legate de tutelarea minorilor. Exprimându-și speranța într-o cooperare chiar mai mare cu respectivele departamente, papa a subliniat importanța Raportului Anual al Comisiei, spunând că este ”un exercițiu de adevăr și de responsabilitate, dar și de speranță și de prudență care trebuie să meargă mână în mână pentru binele Bisericii. Speranța ne împiedică să cedăm la descurajare, în timp ce prudența ne ferește de improvizație și de superficialitate în abordarea prevenirii abuzurilor”.

La rândul lor, a subliniat papa, episcopii și superiorii majori ”au o proprie responsabilitate care nu poate fi delegată”, iar Comisia ajută Bisericile locale, mai ales acolo unde lipsesc resursele ori competențele, oferind astfel o expresie concretă de solidaritate bisericească.

Lucrările adunării plenare a Comisiei, a subliniat în continuare Sfântul Părinte, au aprofundat două domenii ale tutelării aflate într-o evoluție rapidă: conceptul de vulnerabilitate în relație cu abuzurile și prevenirea abuzurilor asupra minorilor facilitate de tehnologie în spațiul digital. ”Citind aceste semne ale timpurilor, voi ajutați Biserica să înfrunte cu curaj provocările salvgardării și să răspundă cu claritate pastorală și reînnoire structurală”.

”Întreaga voastră activitate”, a spus papa la finalul discursului, ”dovedește că misiunea voastră nu este o simplă înființare a unui proces formal, ci un semn de comuniune și de responsabilitate împărtășită. Mai înainte de a încheia, aș dori să reiterez că ocrotirea minorilor și a persoanelor aflate în situații de vulnerabilitate nu este un domeniu izolat al vieții bisericești, ci o dimensiune care impregnează îngrijirea pastorală, formarea, conducerea și disciplina. Orice pas înainte pe această cale este un pas către Cristos și către o Biserică mai evanghelică și autentică”.