Exerciții spirituale. A șaptea meditație: "Slava ascunsă" care trăiește în noi, datorită lui Cristos

Vatican News
26 februarie 2026. Tema aleasă – "Slava" – a oferit câteva reflecții legate de planul lui Dumnezeu pentru noi, un proiect "infinit de minunat", care exclude "mediocritatea și trăirea cu disperare a prezentului", potrivit mărturiei sfinților.

Predicatorul a amintit că explicația lui Isus referitoare la ce înseamnă să rămână cu el și să intre în Împărăția pe care o proclama, i-a făcut pe mulți dintre ucenicii săi să plece și să nu-l mai urmeze, deoarece "nu erau dispuși să accepte cuvintele lui despre realismul sacramental, despre indisolubilitatea căsătoriei, despre necesitatea Crucii".

În sinteză, monseniorul Varden a prezentat tabloul răstignirii, amintind: "Când Cristos a fost răstignit pe Calvar, mulțimea (synodos) care umblase cu el cu doar șase zile înainte nu mai era acolo. Doar doi ucenici au rămas: mama lui și Ioan, ucenicul iubit".

"Ioan" – a spus predicatorul – "oferă o relatare precisă a kenosis-ului lui Isus, care are loc pe două niveluri: cel al iubirii divine, stoarsă în teascul Crucii; și cel al loialității umane trădată, când chiar și cei care promiseseră fidelitate usque ad mortem au fugit, închizându-se în casele lor pentru a-și linge rănile în secret".

Observând că Ioan insistă asupra faptului "că tocmai această scenă de abandon manifestă slava lui Cristos", predicatorul a amintit că sfântul Bernard de Claiveaux spunea despre glorificare "că are loc atunci când, după ce ne-am încheiat călătoria pământească, contemplăm în sfârșit ceea ce am sperat cu tărie în această viață, punându-ne încrederea în numele lui Isus: Spes in nomine, res in facie est. Chiar dacă nu există nicio modalitate de a transmite sensul acestei formule, "concise și frumoase", predicatorul a propus parafrazarea Speranța noastră este în numele Domnului; realitatea pe care o sperăm este de a-L vedea față către față".

Dar, deși glorificarea are loc după încheierea călătoriei pământești, monseniorul Erik Varden a precizat că o anumită "slavă ascunsă" este deja perceptibilă. Citându-l pe sfântul Augustin care obișnuia să spună că "aici și acum purtăm imaginea gloriei într-o formă întunecată, o formă care este întrupată și supusă vicisitudinilor existenței concrete", predicatorul a adăugat că, odată ce vom trece prin această viață, "forma va fi revelată în mod explicit și luminoas".

Tot cu referire la manifestarea slavei, predicatorul Exercițiilor spirituale a spus: "Orice deformări cauzate de libertatea exercitată în mod necorespunzător vor fi atunci remodelate, astfel încât forma să poată apărea în frumusețea ei imaginată inițial: ca o formă în plinătatea frumuseții. Sfântul Augustin, atât de profund uman și în același timp pătrunzător, subliniază că slava imaginii nu poate fi pierdută, aceasta fiind imprimată în ființa noastră. Cu toate acestea, ea poate fi îngropată sub straturi de întuneric care se acumulează și trebuie îndepărtate".

Monseniorul Erik Varden a evidențiat că "Biserica le amintește femeilor și bărbaților de gloria ascunsă care trăiește în interiorul lor". "Biserica" – a spus –  "ne revelează că mediocritatea și disperarea prezentului, nu în ultimul rând disperarea personală față de propriile eșecuri persistente, nu trebuie să fie definitive, deoarece planul lui Dumnezeu pentru noi este infinit de minunat. Dumnezeu, prin Trupul mistic al lui Cristos, ne va da harul și puterea de care avem nevoie pentru a-l realiza, cu condiția de a-I cere acest lucru".

Amintind că Biserica manifestă splendoarea "slavei ascunse în sfinții ei", predicatorul a spus că sfinții "sunt dovada că boala și degradarea pot fi mijloace pe care Providența le folosește pentru a atinge un scop glorios, dând putere celor slabi și, nemulțumită cu atât de puțin, îi face să fie sfinți strălucitori".

Evidențiind că Biserica comunică "slava ascunsă" și prin sacramentele sale, predicatorul a evidențiat: "Fiecare preot, fiecare catolic cunoaște lumina care poate fi percepută în scaunul de spovadă, în timpul unei ungeri, a unei hirotoniri sau a unei căsătorii. Cea mai splendidă și, în anumite privințe, cea mai voalată este slava Sfintei Euharistii.

Ce preot, după ce a celebrat Sfintele Taine, nu ar putea spune, cu inima plină de uimitoare și slavă, ceea ce un mare muzician a declarat odată despre experiența de a fi instrumentul unei comunicări luminoase a frumuseții, vindecării și adevărului: moartea nu poate fi cu adevărat o tragedie: [pentru că] ceea ce este mai bun în inima vieții umane a fost văzut și experimentat?