Leon XIV vizitează parohia ”Înălțarea Domnului” din cartierul roman Quarticciolo
Vatican News
Cartierul roman Quarticciolo este în așteptarea vizitei pastorale a papei Leon al XIV-lea. Pontiful va sosi la parohia ”Ascensione di Nostro Signore Gesù Cristo” (Via Manfredonia, 5), încredințată Părinților Dehonieni (Congregație înființată de Leon Gustave Dehoh), duminică, 1 martie a.c., la ora Romei 16.00. Va fi întâmpinat, printre alții, de cardinalul vicar Baldo Reina și de parohul al comunității, preotul Daniele Canali. Pontiful se va opri mai întâi în curtea oratoriului, unde se va întâlni cu copii care studiază catehismul, tinerii și familiile lor. Apoi, în sala parohială, va fi întâmpinat de ”comunitățile fragile din zonă”, așa cum le descrie preotul paroh: o reprezentare a vârstnicilor, bolnavilor, săracilor și persoanelor cu dizabilități, împreună cu voluntarii care au grijă de ei. Printre aceștia se vor afla patru mame de dependenți de droguri aflați în închisoare. ”Sunt semne de speranță: una este catihetă, iar alta este voluntară Caritas”, a evidențiat preotul Canali.
Emoție și așteptare
Episcopul Romei se va întâlni apoi cu consiliul pastoral într-o sală parohială și, la ora 17.00, va celebra Liturghia în biserica parohială. La final, se va întâlni cu comunitatea preoților. ”Aceasta este a treia vizită a unui pontif în comunitatea noastră”, amintește parohul, ”sfântul Ioan al XXIII-lea a venit pe 3 martie 1963, iar sfântul Ioan Paul al II-lea pe 3 februarie 1980”. Iar acum este rândul papei Leon al XIV-lea. ”Există o mare emoție și așteptare pentru această vizită”, adaugă preotul Canali, subliniind: ”Ne pregătim nu doar practic, cu amenajarea tuturor spațiilor, ci mai ales spiritual, cu lectio săptămânală. Toate grupurile au reflectat asupra figurii lui sfântului Petru”.
Un semn de speranță
Prezența papei este un mare semn de speranță pentru o zonă precum Quarticciolo. ”Această comunitate parohială este mică și a trecut prin momente foarte dificile pentru această zonă”, subliniază preotul, ”dar trebuie să mărturisesc că nimeni nu a renunțat vreodată, comunitatea a rămas mereu în picioare”.
