Răspunsul papei la apelul de ajutor din partea episcopilor ucraineni
Benedetta Capelli – Cetatea Vaticanului
Atacurile, fuga civililor, a femeilor cu copii separate de soții lor plecați pe front, casele distruse, imposibilitatea de a scrie paginile viitorului. Războiul, care devastează Ucraina de patru ani, nimicește, expunând latura cea mai feroce a ambiției, dar dezvăluind și adevărul inimilor generoase, al oamenilor care inventează soluții pentru a alina suferința și al unei Biserici care se face mamă pentru fiii aflați în dificultate.
Cererea, adresată papei Leon de către mai mulți episcopi ucraineni, este o ”cerere disperată”, potrivit unui comunicat al Departamentului pentru serviciul carității. Păstorii au devenit purtătorii de cuvânt ai unei populații care suferă în urma recentelor bombardamente, în special în zona Zaporizhzhia. Pontiful le-a auzit strigătul și în urmă cu câteva zile a trimis un camion cu medicamentele cele mai urgente prin intermediul Elemozineriei Apostolice pentru a răspunde ”acestei urgențe umanitare dezastruoase”. ”Peste 1 milion de euro”, se arată în comunicat, ”este valoarea comercială a acestui transport extraordinar, posibil mai ales datorită implicării Fundației Banco Farmaceutico ETS”.
Ajutoarele ajunse în Ucraina
Medicamente, dar nu numai. În război, totul este necesar, iar frigul ucrainean crește și mai mult nevoia de răspunsuri urgente. Episcopul de Kharkiv-Zaporizhzhia, monseniorul Pavlo Honcharuk, a făcut un apel dramatic pentru peste 800 de familii - un cartier întreg - rămase fără încălzire în urma ultimelor acțiuni militare împotriva infrastructurii energetice; raiduri care au provocat pagube imposibil de reparat într-un timp scurt. Din acest motiv, episcopul Honcharuk s-a adresat cardinalului Konrad Krajewski, elemozinarul papei, pentru a primi ajutor concret și pentru achiziționarea echipamentelor necesare pentru a rezolva problema frigului din locuințe.
Între timp, în această dimineață, 24 februarie, medicamente și sute de calorifere electrice pe bază de ulei, achiziționate în Italia, au ajuns în Zaporizhzhia: peste 1.000 de calorifere care vor asigura o sursă de căldură acestor familii aflate în mare dificultate, unele forțate să găsească locuințe improvizate sau să meargă în adăposturi încălzite de generatoare. ”În ciuda tuturor dificultăților logistice și operaționale”, a comunicat Elemozineria, ”produsele vor fi distribuite în scurt timp în vastele teritorii bombardate”.
Darul păcii
Cel de astăzi, este răspunsul concret al papei la apelul pe care l-a făcut duminică, 22 februarie, la rugăciunea Angelus, când a amintit comemorarea începerii războiului din Ucraina, victimele, ”familiile destrămate”, ”situația dramatică din fața ochilor tuturor” și ”suferința de nedescris”. De aici și apelul stăruitor de a căuta pacea, care nu poate fi ”amânată” pentru că este ”urgentă”, de a reduce la tăcere armele și încetarea focului. Papa Leon al XIV-lea cere rugăciuni pentru că și suferințele pot fi vindecate în acest fel și pentru că rugăciunea este cea care pregătește cu adevărat inimile pentru pace.
