Leon XIV, carabinierilor: Îndepliniți-vă obligațiile cu o conștiință dreaptă
Vatican News
Ierarhie, comandă, ascultare. Cuvinte care servesc drept legătură între etica militară și cea bisericească, aceasta din urmă fiind transformată constant de-a lungul secolelor de ”noutatea” Evangheliei. O ”revoluție” pașnică care pare și astăzi una dintre cele mai înalte și necesare căi pentru lumea contemporană. Astfel s-a adresat papa Leon al XIV-lea carabinierilor din ”Compania Roma-San Pietro”, primiți vineri, 13 februarie a.c., în Sala Clementină a Palatului Apostolic din Cetatea Vaticanului.
Experiența solicitantă a Jubileului
Pontiful este mulțumit de evaluarea primită de la carabinieri în timpul Jubileului care s-a încheiat recent: o experiență ”deosebit de solicitantă”, dar care a ”îmbogățit”, atât din punct de vedere uman, cât și profesional: ”Îi mulțumesc Domnului pentru aceasta. De fapt, a fost la fel pentru noi toți cei care trăim în Roma: mărturia atâtor pelerini ne-a edificat”.
”Revoluția” non-violentă a Evangheliei
Mesajul lui Isus a pătruns în structurile, criteriile, modurile de acțiune și gândire ale numeroaselor civilizații: ”Acest lucru s-a întâmplat nu printr-o revoluție violentă, ci printr-o transformare pașnică din interior, prin conștiințe și convertirea inimilor”. În acest fel, Evanghelia răspândește ”sensul lui Dumnezeu și al omului”, reafirmând respectul ”absolut” pentru existența umană și pentru persoană, ”împreună cu adorarea lui Dumnezeu și doar a Lui”. Pontiful s-a întrebat apoi dacă nu cumva acesta este exact ceea ce ”se poate și trebuie să se întâmple în fiecare epocă, chiar și în lumea de astăzi și la Roma”. Un răspuns afirmativ care își găsește fundamentul în cel mai ”înalt” nivel al învățăturii bisericești: Conciliul Vatican II: ”Suntem chemați să redescoperim esențialitatea mesajului creștin și stilul Bisericii care se naște, să le întrupăm în lumea noastră foarte diferită, mult mai complexă. Isus Cristos este același ieri, azi și în veci”.
Acționând cu ”conștiința dreaptă”
Papa a încheiat mulțumind carabinierilor pentru slujirea lor, în special în zona Vaticanului și în orașul Roma. El le-a urat fiecăruia să-și îndeplinească îndatoririle cu ”conștiința dreaptă”, fideli principiilor Armei Carabinierilor și, în calitate de creștini, aderând la Evanghelie, ”care umple fiecare intenție și fiecare acțiune cu caritatea lui Cristos”.
