Leon XIV: Unitatea creștină, un ferment al păcii pe pământ
Vatican News
Cerându-și scuze pentru întârziere, Leon XIV a amintit ceea ce papa Francisc spunea într-o situație asemănătoare: ”Eu sunt vicarul lui Cristos pe pământ, dar puterea pe care o am asupra agendei mele este zero”.
”Pace vouă tuturor care sunteţi în Cristos!” (1Petru 5,14). Cu aceste cuvinte ale sfântului Petru, ”vă urez bun venit, preoți și călugări care reprezentați Bisericile ortodoxe armeană, coptă, etiopiană, eritreeană, malankareză și siriacă. Adresez un salut frățesc arhiepiscopului Khajag Barsamian și mitropolitului Barnaba El-Soryani, care vă însoțesc. Aș dori, de asemenea, să îmi exprim respectul și recunoștința față de venerabilii lideri ai Bisericilor voastre ortodoxe răsăritene, care v-au chemat să participați la această vizită de studiu organizată de Departamentul pentru Promovarea Unității Creștinilor”, a spus papa Leon al XIV-lea joi, 5 februarie a.c., primindu-i în Cetatea Vaticanului pe reprezentanții mai multor Biserici ortodoxe răsăritene.
Importanța unității în credință
”Sper că v-a plăcut această vizită”, a continuat pontiful, ”care v-a oferit ocazia să aflați mai multe despre Biserica catolică, în special despre Curia Romană și despre instituțiile de învățământ din Roma. Sunt sigur că vizita dumneavoastră a fost o binecuvântare și pentru toți cei care v-au întâlnit aici, permițându-le să afle mai multe despre Bisericile voastre. Recent, după cum știți, am celebrat Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creștinilor, a cărei temă a fost preluată din Scrisoarea sfântului Paul către Efeseni, în care apostolul subliniază importanța unității în credință: ”Este un singur trup şi un singur Duh, după cum aţi şi fost chemaţi la o singură speranţă, aceea a chemării voastre” (Efeseni 4,4)”.
Trupul Mistic al lui Cristos
”După cum știm”, a evidențiat papa Leon, ”sfântul Paul a călătorit mult în Israel, Asia Mică, Siria, Arabia și chiar în Europa. Fondând și vizitând multe comunități creștine, el a devenit conștient de particularitățile fiecărei biserici, și anume etnia, obiceiurile, provocările și preocupările lor. Apostolul a înțeles că acele comunități puteau deveni prea repliate, concentrându-se pe propriile probleme specifice. Prin urmare, în toate scrisorile sale, sfântul Paul era hotărât să le reamintească că făceau parte din unicul Trup Mistic al lui Cristos. În acest fel, el i-a încurajat să se sprijine reciproc și să mențină unitatea în credință și în învățături, care reflectă natura transcendentă și unitatea lui Dumnezeu”.
Un mozaic al moștenirii comune
”Dragi prieteni”, a mai evidențiat Sfântul Părinte, ”diferențele istorice și culturale în Bisericile noastre formează un splendid mozaic al moștenirii noastre creștine comune, pe care cu toții îl putem aprecia. În același timp, trebuie să continuăm să ne sprijinim reciproc, pentru a crește în credința noastră comună în Cristos, care este sursa supremă a păcii noastre (cf. Efeseni 2,14). Acest lucru presupune să învățăm să ”ne dezarmăm pe noi înșine”. Așa cum a spus patriarhul Athenagoras, un deschizător de drumuri al mișcării ecumenice, într-o frumoasă rugăciune: ”Sunt dezarmat de dorința de a avea dreptate, de a mă justifica discreditându-i pe ceilalți”, de a purta ”cel mai greu război, războiul împotriva noastră înșine”. Când eliminăm prejudecățile pe care le avem în interiorul nostru și ne dezarmăm inimile, creștem în caritate, colaborăm mai strâns și întărim legăturile noastre de unitate în Cristos. În acest fel, unitatea creștină devine și un ferment al păcii pe pământ și reconcilierea tuturor”.
”Dragi frați în Cristos”, a conchis pontiful, ”în timp ce vă reînnoiesc recunoștința pentru vizita voastră, vă asigur că vă amintesc în rugăciunea mea. Domnul să vă binecuvânteze și Preasfânta Fecioară Maria, Maica lui Dumnezeu, să vă ocrotească pe voi și pe iubitele voastre Biserici”.
